Citate despre Cultura

Antichitatea rămâne depozitul de modele pentru umanitatea obosită, care simte nevoia să se întoarcă spre obârşii, spre a primi putere. E ca şi cum sumero-babilonienii ar citi din nou cosmogonia, pentru a întineri timpul îmbătrînit al contemporaneităţii.

Delicatetea este calitatea suprema si cea mai rara a sufletului omenesc. Ea le presupune pe toate celelalte, inteligenta, bunatatea, altruismul, generozitatea, discretia, marinimia... un om lipsit de o singura calitate a sufletului nu are delicatetea completa. Atunci ea este cu lacune si eclipse.

Cultura nu se mosteneste, se cucereste.

Cati oameni ar prefera sa moara ei decat sa se scufunde un continent in ocean?

Prin sentimente, oricare, bune sau rele, atarni de oameni. Prin inteligenta, ii domini.

Daca vrei sa treci drept om de caracter si de curaj in propriii tai ochi, nu face concesii de constiinta in directivele vietii tale. Daca vrei sa treci drept om de caracter si de curaj in ochii altora, ajunge sa nu faci concesii in lucrurile mici, zilnice.

In padurile primitive - ciomagul; in societate - sarcasmul. Expresia fizica a sentimentului, aceeasi: aratarea caninilor.

Amintirile: o muzica ce ne vine de undeva de dincolo de orizont.

În momentul de faţă, mai bine zis în ultimii doi ani, am ţinut câteva conferinţe tinerilor de la Iaşi, de la Alba Iulia, unde am vorbit de trei ori, arătându-le ce înseamnă valoarea unei culturi naţionale, ce importantă este pătrunderea în aceste valori, ce preţ are înţelegerea continuităţii. Pentru că aici văd eu un punct negru, foarte periculos. Nu mai pricepe nimeni necesitatea continuităţii în cultură. Cultura e alcătuită, nu?, din etape. Fiecare cultură naţională este alcătuită din etape. Fiindcă eu nu mă refer la globalizare. Globalizarea în materie de cultură nu e posibilă. Eu spun că este o utopie. Cum o să globalizezi culturile? Fiecare naţiune are identitatea ei specifică. Cum o să amesteci şi să rezolvi toată treaba asta? Niciodată n-o să se poată face. Atunci ne gândim fiecare la propria noastră identitate culturală, pe care trebuie să o păstrăm neatinsă. Asta se cere să înţelegem. Pentru că, aşa cum zic, etapele se succed şi din una naşte cealaltă. Nu se produc falii între etape. Şi un asemenea lucru trebuie înţeles de tinerii noştri şi mai cu seamă de artiştii, mai ales de scriitorii, gânditorii, plasticienii, muzicienii. Totul se continuă. Nu începem să contestăm valorile trecutului, pentru că noi descindem din ele. Vrem sau nu vrem. Aceasta este eroarea pe care o comit cei tineri. Nu cutare poet n-a lăsat nici o urmă. Ei! contestarea lui Eminescu este de o durere şi gravitate fără seamăn. Contestăm valorile trecutului, Bălcescu am auzit că a fost injuriat, într-un recent articol al cuiva, că ar fi făcut atâta rău culturii româneşti. Ei!, bine, cum poţi să spui astfel de lucruri? Oamenii de la 1848 au fost cei care au împins cultura înainte, ne-au europenizat într-un anume fel. Să nu uităm asta! Gândiţi-vă la Ion Ghica, care a fost un european admirabil. Ambasador la Londra. Alecsandri – ambasador la Paris. Costache Negri. Toţi, boieri sau boiernaşi, aveau legături mari cu Occidentul. Şi Bălcescu s-a numărat printre ei. Mi-aduc aminte, săracul!, scrie într-o scrisoare, fericit, am smuls astăzi o bucată de catifea roşie din tronul lui Louis Philippe. Sunt nişte realităţi care ne unesc, ne fac să ne simţim europeni. Şi noi contestăm aceste legături. Şi Napoleon al III-lea a participat sentimental şi chiar politic la unirea noastră din 1859. Să nu scăpăm din vedere că 1848 a avut meritele lui foarte mari.

Cultura este ceea ce ramane dupa ce am uitat tot ce am invatat.

In orice mare cultura pietrele de hotar sunt poetii si filozofii.

Cel dintai capitol din credo-ul meu este ca savarsesti o crima impotriva culturii, daca te impodobesti cu ea din lux si nu o asimilezi din necesitate organica.

Dacă Orientul Apropiat infuzase, în Evul Mediu, o doză considerabilă de fabulos culturii europene, contactul oricât de superficial la început cu Persia, India, China etc. avea să deschidă un făgaş spre acele filoane ale spiritualităţii nici până astăzi epuizate.

La omul civilizat (citeste: cult), exigentele spirituale sunt exigente naturale.

Omul nu renunta decat la ceea ce nu-i trebuie, ori la ceea ce e imposibil. Dar pentru aceasta i se cere multa filozofie.

Noi, cei din Occident, suntem pe cale să ajungem la o răscruce de drumuri pe care gânditorii din India au atins-o cu vreo șapte sute de ani înainte de Cristos. Iată motivul real al faptului că ne simțim deopotrivă vexați și stimulați, neliniștiți, dar plini de interes, atunci când suntem confruntați cu conceptele și imaginile înțelepciunii orientale. Această răspântie este una la care ajung reprezentanții tuturor civilizațiilor pe parcursul tipic al dezvoltării capacității și nevoii lor de experiență religioasă, iar învățăturile Indiei ne obligă să ne dăm seama care îi sunt problemele. (Filozofiile Indiei)

Trebuie citite scrierile celor vechi, deoarece lectura lor ne da avantajul imens de a putea folosi lucrarile atator oameni, fie pentru a cunoaste acele lucruri care au fost ingenios descoperite altadata, fie pentru a sti, de asemenea, ce mai ramane de descoperit de acum incolo.

Cartile sunt prieteni reci, dar siguri.

Fericirea este placerea sufletului. O simpla senzatie, un sunet, o culoare, atingerea mainii unei femei, daca angajeaza sufletul, devine o fericire.

Daca, apucand pe un drum, ti-ai rupt un picior, nu regreta ca n-ai apucat pe un altul, caci nu stii daca nu ti le rupeai pe amandoua.