Citate despre Cultura

Isi formeaza o parere deplorabila asupra culturii cel ce-si inchipuie ca ea se cladeste pe memoria formulelor. Un elev prost al cursului de specialitate stie mai mult de­spre natura si despre legi decat stiau Descartes sau Pascal. Dar este el oare capabil de aceleasi demersuri spirituale?

Cu cat citesti mai mult, cu atat imiti mai putin.

Întregul edificiu al civilizației indiene este impregnat de semnificație spirituală. (Filozofiile Indiei) © CCC

Aşa cum Renaşterea a crescut şi s-a difuzat din centrul ei italian şi celelalte ţări ale Europei au primit răsunetele ei uneori cu o sută de ani întârziere, tot aşa clasicismul a pornit din Franţa, producând interesante şi particulare reacţii în alte ţări ale continentului.

În momentul de faţă, mai bine zis în ultimii doi ani, am ţinut câteva conferinţe tinerilor de la Iaşi, de la Alba Iulia, unde am vorbit de trei ori, arătându-le ce înseamnă valoarea unei culturi naţionale, ce importantă este pătrunderea în aceste valori, ce preţ are înţelegerea continuităţii. Pentru că aici văd eu un punct negru, foarte periculos. Nu mai pricepe nimeni necesitatea continuităţii în cultură. Cultura e alcătuită, nu?, din etape. Fiecare cultură naţională este alcătuită din etape. Fiindcă eu nu mă refer la globalizare. Globalizarea în materie de cultură nu e posibilă. Eu spun că este o utopie. Cum o să globalizezi culturile? Fiecare naţiune are identitatea ei specifică. Cum o să amesteci şi să rezolvi toată treaba asta? Niciodată n-o să se poată face. Atunci ne gândim fiecare la propria noastră identitate culturală, pe care trebuie să o păstrăm neatinsă. Asta se cere să înţelegem. Pentru că, aşa cum zic, etapele se succed şi din una naşte cealaltă. Nu se produc falii între etape. Şi un asemenea lucru trebuie înţeles de tinerii noştri şi mai cu seamă de artiştii, mai ales de scriitorii, gânditorii, plasticienii, muzicienii. Totul se continuă. Nu începem să contestăm valorile trecutului, pentru că noi descindem din ele. Vrem sau nu vrem. Aceasta este eroarea pe care o comit cei tineri. Nu cutare poet n-a lăsat nici o urmă. Ei! contestarea lui Eminescu este de o durere şi gravitate fără seamăn. Contestăm valorile trecutului, Bălcescu am auzit că a fost injuriat, într-un recent articol al cuiva, că ar fi făcut atâta rău culturii româneşti. Ei!, bine, cum poţi să spui astfel de lucruri? Oamenii de la 1848 au fost cei care au împins cultura înainte, ne-au europenizat într-un anume fel. Să nu uităm asta! Gândiţi-vă la Ion Ghica, care a fost un european admirabil. Ambasador la Londra. Alecsandri – ambasador la Paris. Costache Negri. Toţi, boieri sau boiernaşi, aveau legături mari cu Occidentul. Şi Bălcescu s-a numărat printre ei. Mi-aduc aminte, săracul!, scrie într-o scrisoare, fericit, am smuls astăzi o bucată de catifea roşie din tronul lui Louis Philippe. Sunt nişte realităţi care ne unesc, ne fac să ne simţim europeni. Şi noi contestăm aceste legături. Şi Napoleon al III-lea a participat sentimental şi chiar politic la unirea noastră din 1859. Să nu scăpăm din vedere că 1848 a avut meritele lui foarte mari.

La omul civilizat (citeste: cult), exigentele spirituale sunt exigente naturale.

Dacă Orientul Apropiat infuzase, în Evul Mediu, o doză considerabilă de fabulos culturii europene, contactul oricât de superficial la început cu Persia, India, China etc. avea să deschidă un făgaş spre acele filoane ale spiritualităţii nici până astăzi epuizate.

Cultura e cea mai decenta forma de scepticism.

Trăim vremuri în care cultura e socotită cenuşăreasa existenţei. Alături de noi înfloreşte buruiana prostului gust şi prinde rădăcină urâtul... Anonim

Pentru anumite structuri intelectuale, cultura rămâne singurul sol nutritiv. Fac parte dintre oamenii care şi-au dobândit conştiinţa de sine graţie culturii.

Cartile sunt prieteni reci, dar siguri.

Cultura este suma tuturor formelor de arta, de iubire si de gandire, care, pe parcursul secolelor, l-au ajutat pe om sa fie tot mai putin inrobit.

Cresterea intelectuala si morala nu este mai putin necesara decat bunastarea materiala. A sti, este o nevoie vitala, a gandi este o necesitate, adevarul este hrana, ca si painea. O minte nehranita cu stiinta si cu intelepciune, slabeste. Sa ne fie mila de spiritele infometate, cum ne e de trupurile nehranite. Daca exista ceva mai sfasietor decat un trup care se prapadeste din lipsa de paine, e un suflet care se stinge din lipsa de lumina.

“Cultura este ceea ce retii dupa ce ai uitat ce ai invatat”. Cugetarea apartine lui Saint Marc Girardin...o data ce cunostintele precis limitate au disparut, ramane atitudinea sufleteasca…Cultura inseamna transformarea ideilor in sentimente. Cultura trebuie sa insemne posibilitatea reactiunii noastre sufletesti.

Întrebarea este dacă marea cultură este tot atât de neputincioasă ca şi democraţia autentică să-şi producă anticorpii trebuincioşi pentru a lupta împotriva sub-culturii care o infectează zi de zi.

Cultura nu e scopul culturii, ci cultura e modalitatea lui a fi uman.

Întorcându-se de pe munte, admira, sub panașul său de stejari, vechea casă cenușie de piatră: nu îmbina ea într-un echilibru armonios, prin dispunerea zidurilor și a acoperișului, arhitectura canadiană cu arhitectura franceză? Cu zidurile ei solide, construite din pietre de câmp, a izvorât firesc din această proeminență, îndeplinind nevoile celor care au ridicat-o. Dar aceștia doriseră să-și încheie opera punând acolo o coroană franceză. Exista acolo un semn. Nu era o himeră să vrei să aclimatizezi aici geniul și cultura Franței. Solul și clima erau propice dezvoltării acestei plante nobile a cărei vigoare concura cu strălucirea ei. Cu siguranță era necesară o sarcină preliminară: să se curețe pământul de vegetația parazită care îl invadase care amenința să sufoce tulpina franceză. Avea să se lupte corp la corp cu această buruiană atunci când simțea că armata lui este suficient de puternică pentru a lupta cu șanse serioase de victorie. Pentru moment, era vorba de organizarea, încadrarea și întemeierea națiunii franco-canadiene pe temelii de nezdruncinat: oferindu-i o doctrină în armonie cu temperamentul ei etnic; să-i inspire mândria în originile sale și credința în destinul său. Campania pentru „Sanatoriul Național” avea să se încheie în curând: urmau să fie stabilite patru realizări și punctul final. Această campanie a obținut un succes care a depășit așteptările lui Larocque. Tirajul jurnalului „La Nouvelle-France” se menținea la douăzeci și cinci de mii de exemplare. Jurnaliştii franco-canadieni şi anglo-canadieni s-au implicat în polemici violente în jurul dezvăluirilor scandaloase. Unele ziare apărau punctul de vedere al lui Larocque cu cele mai clare rezerve. Majoritatea susțineau partea adversă. Până la urmă, toată această agitație a condeiului și a cuvântului a făcut un deserviciu parlamentarilor. Oamenilor li s-au dat motive întemeiate să râdă de aleșii lor și să disprețuiască acești mici tirani, produși în masă, prin vot. Oamenii curajoși au dat frâu liber disprețului lor și au râs până când abia se mai puteau ține pe picioare. Acesta a fost scopul lui Larocque de a provoca, pe o scenă mare, acest dans de fantoșe. (La Chesnaie) © CCC

Nu cunosc alta libertate pentru oameni si popoare decat cultura. Nici libertatea de a trai in prejudecati si in privilegii, nici libertatea de a te folosi de munca altora, nici libertatea de a nu face nimic, nici libertatea de abuzuri langa suferinta obsteasca nu le socotesc libertati.

Într-una dintre relatările puranice despre faptele lui Vishnu în încarnarea sa de mistreț sau Avatarul său, apare o referire întâmplătoare la reapariția ciclică a marilor momente ale mitului. Mistrețul, purtând pe braț pe zeița Pământ pe care o salvează din adâncurile mării, face către ea o remarcă în treacăt: „De fiecare dată când te port așa…” Pentru mintea occidentală, care crede în evenimente istorice unice, care fac epocă (cum ar fi, de exemplu, venirea lui Hristos), acest comentariu întâmplător al zeului fără vârstă are un ușor efect de minimalizare, anihilator. Ne este ușor să uităm că ideea noastră de timp strict liniar, evolutiv este ceva specific omului modern. Nici măcar grecii din zilele lui Platon și Aristotel, care erau mult mai aproape decât hindușii de modurile noastre de gândire și simțire, nu o împărtășeau. Într-adevăr, Sfântul Augustin pare să fi fost primul care a conceput această idee modernă a timpului. (Mituri și simboluri în arta și civilizația indiană, cap. Concepte avansate și cosmologie hindusă) Când Zeița Pământ a fost luată captivă de un demon și dusă pe fundul oceanului cosmic, Vishnu a luat forma unui mistreț (varaha) pentru a o salva. În mitologia hindusă, Varaha (în sanscrită: „mistreț”) este a treia dintre cele 10 încarnări (avatare) ale zeului hindus Vishnu. Când demonul pe nume Hiranyaksha a târât pământul pe fundul mării, Vishnu a luat forma unui mistreț pentru a-l salva. Au luptat o mie de ani. Apoi Varaha a ucis demonul și a ridicat pământul din apă cu colții. Mitul reflectă o legendă anterioară a creației lui Prajapati (Brahma), care a luat forma unui mistreț pentru a ridica pământul din apele primitive. Dr. Heinrich Zimmer, marele indolog german, un om cu un intelect pătrunzător și cu cea mai ascuțită sensibilitate estetică a observat ceea ce se spune în citat. Trebuie spus că există două moduri de a vedea timpul: occidentalii concep timpul ca fiind liniar și evolutiv, în timp ce hindușii îl consideră ciclic și repetitiv (evoluând în spirală) fiind distrus și recreat continuu. Astfel, timpul ciclic, al eternei repetări, „Eterna Reîntoarcere” din miturile Greciei şi Indiei, ne spune că după distrugere urmează regenerarea şi invers. În hinduism, cosmologia se referă la ideile pe care hindușii le au despre univers și cum funcționează acesta. Hindușii cred că există o diferență între lumea spirituală și cea materială. Credințele hinduse despre univers sunt prezentate într-un text important numit Rig Veda. Acest text sugerează că universul este foarte vechi, dar că nu este complet clar de unde a venit sau când a început. Hindușii cred că există multe universuri care plutesc în spațiu, dar există multe idei diferite despre cum a fost creată lumea. Hindușii au credințe importante despre univers și despre cum funcționează acesta. Ei cred că timpul trece într-un ciclu și că este distrus și recreat continuu. Fiecare ciclu de timp este cunoscut ca o yuga (epocă). Ciclul celor patru epoci Hindușii cred că timpul trece în cicluri și că fiecare perioadă de timp este una lungă. Fiecare ciclu se numește yuga (epocă) și există patru yuga diferite, fiecare dintre ele durând o perioadă diferită de timp. La sfârșitul fiecărei yuga, timpul este distrus și apoi începe o nouă yuga. Hindușii se află în prezent în epoca fierului, iar atunci când se va încheia, va începe o nouă epocă a aurului. Yuga de Aur, Lungime 1.728.000 de ani Yuga de Argint, Lungime 1.296.000 de ani Yuga de Cupru sau de Bronz, Lungime 864.000 de ani Yuga de Fier, Lungime 432.000 de ani Credințele despre materie Hindușii cred că lumea este alcătuită din două lucruri: spirit și materie care sunt realități diferite. Spiritul este cunoscut ca pursusha și materia este cunoscută ca prakriti. Spiritul înseamnă lucruri care nu pot fi văzute sau atinse, în timp ce materia înseamnă lucruri care pot fi văzute și atinse. Hindușii cred că spiritul este mai important decât materia, deoarece materia poate fi distrusă, iar spiritul, nu. Hindușii cred că toată materia va trece prin diferite etape, cunoscute sub numele de Tri-guna, ceea ce  înseamnă că totul este creat, rămâne în existență și apoi este distrus. Aceasta se leagă de Trimurti (trinitatea divinității supreme în hinduism, cei trei zei devenind o singură formă cu trei fețe) deoarece Brahma este creatorul, Vishnu este păstrătorul și Shiva este distrugătorul și transformatorul. Se spune adesea că există o trinitate de zei hinduși: Brahma, Vishnu și Shiva. Dar în timp ce Vishnu și Shiva au adepți și temple în toată India, Brahma nu este venerat ca o zeitate majoră. © CCC

Antichitatea rămâne depozitul de modele pentru umanitatea obosită, care simte nevoia să se întoarcă spre obârşii, spre a primi putere. E ca şi cum sumero-babilonienii ar citi din nou cosmogonia, pentru a întineri timpul îmbătrînit al contemporaneităţii.