Citate despre Cultura

Cartile sunt prieteni reci, dar siguri.

S-ar putea să prinzi atîta cultură cît să urăşti oamenii care vorbesc greşit gramatical. (De veghe în lanul de secară)  

Întorcându-se de pe munte, admira, sub panașul său de stejari, vechea casă cenușie de piatră: nu îmbina ea într-un echilibru armonios, prin dispunerea zidurilor și a acoperișului, arhitectura canadiană cu arhitectura franceză? Cu zidurile ei solide, construite din pietre de câmp, a izvorât firesc din această proeminență, îndeplinind nevoile celor care au ridicat-o. Dar aceștia doriseră să-și încheie opera punând acolo o coroană franceză. Exista acolo un semn. Nu era o himeră să vrei să aclimatizezi aici geniul și cultura Franței. Solul și clima erau propice dezvoltării acestei plante nobile a cărei vigoare concura cu strălucirea ei. Cu siguranță era necesară o sarcină preliminară: să se curețe pământul de vegetația parazită care îl invadase care amenința să sufoce tulpina franceză. Avea să se lupte corp la corp cu această buruiană atunci când simțea că armata lui este suficient de puternică pentru a lupta cu șanse serioase de victorie. Pentru moment, era vorba de organizarea, încadrarea și întemeierea națiunii franco-canadiene pe temelii de nezdruncinat: oferindu-i o doctrină în armonie cu temperamentul ei etnic; să-i inspire mândria în originile sale și credința în destinul său. Campania pentru „Sanatoriul Național” avea să se încheie în curând: urmau să fie stabilite patru realizări și punctul final. Această campanie a obținut un succes care a depășit așteptările lui Larocque. Tirajul jurnalului „La Nouvelle-France” se menținea la douăzeci și cinci de mii de exemplare. Jurnaliştii franco-canadieni şi anglo-canadieni s-au implicat în polemici violente în jurul dezvăluirilor scandaloase. Unele ziare apărau punctul de vedere al lui Larocque cu cele mai clare rezerve. Majoritatea susțineau partea adversă. Până la urmă, toată această agitație a condeiului și a cuvântului a făcut un deserviciu parlamentarilor. Oamenilor li s-au dat motive întemeiate să râdă de aleșii lor și să disprețuiască acești mici tirani, produși în masă, prin vot. Oamenii curajoși au dat frâu liber disprețului lor și au râs până când abia se mai puteau ține pe picioare. Acesta a fost scopul lui Larocque de a provoca, pe o scenă mare, acest dans de fantoșe. (La Chesnaie) © CCC

Toate perioadele istorice în care valorile suferă un proces de dezagregare sunt perioade de mare înflorire a kitsch-ului.

A oferi cultura inseamna a oferi setea. Restul va fi o consecinta.

O idee trecuta in mod indiferent prin mintea noastra, fara sa trezeasca o pozitie a individualitatii, e pierduta pentru noi. In schimb, o alta care ne excita atentia si interesul, din care adoptam ce ne convine, devine proprietatea noastra…O idee nu-ti poate produce adevarata caldura in suflet decat daca ai suferit pentru ea. Cheltuiala morala pe care ai facut-o ca sa o pastrezi iti arata ca o meriti.

În momentul de faţă, mai bine zis în ultimii doi ani, am ţinut câteva conferinţe tinerilor de la Iaşi, de la Alba Iulia, unde am vorbit de trei ori, arătându-le ce înseamnă valoarea unei culturi naţionale, ce importantă este pătrunderea în aceste valori, ce preţ are înţelegerea continuităţii. Pentru că aici văd eu un punct negru, foarte periculos. Nu mai pricepe nimeni necesitatea continuităţii în cultură. Cultura e alcătuită, nu?, din etape. Fiecare cultură naţională este alcătuită din etape. Fiindcă eu nu mă refer la globalizare. Globalizarea în materie de cultură nu e posibilă. Eu spun că este o utopie. Cum o să globalizezi culturile? Fiecare naţiune are identitatea ei specifică. Cum o să amesteci şi să rezolvi toată treaba asta? Niciodată n-o să se poată face. Atunci ne gândim fiecare la propria noastră identitate culturală, pe care trebuie să o păstrăm neatinsă. Asta se cere să înţelegem. Pentru că, aşa cum zic, etapele se succed şi din una naşte cealaltă. Nu se produc falii între etape. Şi un asemenea lucru trebuie înţeles de tinerii noştri şi mai cu seamă de artiştii, mai ales de scriitorii, gânditorii, plasticienii, muzicienii. Totul se continuă. Nu începem să contestăm valorile trecutului, pentru că noi descindem din ele. Vrem sau nu vrem. Aceasta este eroarea pe care o comit cei tineri. Nu cutare poet n-a lăsat nici o urmă. Ei! contestarea lui Eminescu este de o durere şi gravitate fără seamăn. Contestăm valorile trecutului, Bălcescu am auzit că a fost injuriat, într-un recent articol al cuiva, că ar fi făcut atâta rău culturii româneşti. Ei!, bine, cum poţi să spui astfel de lucruri? Oamenii de la 1848 au fost cei care au împins cultura înainte, ne-au europenizat într-un anume fel. Să nu uităm asta! Gândiţi-vă la Ion Ghica, care a fost un european admirabil. Ambasador la Londra. Alecsandri – ambasador la Paris. Costache Negri. Toţi, boieri sau boiernaşi, aveau legături mari cu Occidentul. Şi Bălcescu s-a numărat printre ei. Mi-aduc aminte, săracul!, scrie într-o scrisoare, fericit, am smuls astăzi o bucată de catifea roşie din tronul lui Louis Philippe. Sunt nişte realităţi care ne unesc, ne fac să ne simţim europeni. Şi noi contestăm aceste legături. Şi Napoleon al III-lea a participat sentimental şi chiar politic la unirea noastră din 1859. Să nu scăpăm din vedere că 1848 a avut meritele lui foarte mari.

Departe de a "timora" talentul, cultura îl provoacă şi îl stimulează. Pentru toată lumea? Nu, fireşte că nu. Pe unii, cultura îi "sperie", deoarece concep literatura ca proces-verbal al secreţiilor lor endocrine, îndeosebi afective. După mine, a trăi cu adevărat în literatură nu înseamnă deloc a transpira literatură. Cultura, pentru literatul însetat de valori, nu se mănâncă cu polonicul; ea nu provoacă greaţă, ea nu-i "ciumurleşte" (cunoaşteţi acest cuvânt ardelenesc?...) decât pe cei care nu au organ pentru cultură. Nu e nimic ruşinos în a nu avea organ pentru cultură, cu condiţia să nu fii literat. Nici Goethe nu avea – conform propriei mărturisiri – organ pentru filozofie. De aceea nici nu l-a interesat filozofia. Dar pentru cultură avea organ, şi în asta stă o parte din secretul creaţiei sale.

In orice biblioteca, scriitorii in viata alcatuiesc o minoritate infima; marii cititori stau toata viata de vorba cu mortii.

Aşa cum Renaşterea a crescut şi s-a difuzat din centrul ei italian şi celelalte ţări ale Europei au primit răsunetele ei uneori cu o sută de ani întârziere, tot aşa clasicismul a pornit din Franţa, producând interesante şi particulare reacţii în alte ţări ale continentului.

Noi, cei din Occident, suntem pe cale să ajungem la o răscruce la care au ajuns gânditorii Indiei cu aproximativ șapte sute de ani înainte de Hristos. Acesta este adevăratul motiv pentru care devenim atât vexați, cât și stimulați, tulburați și totuși interesați, atunci când ne confruntăm cu conceptele și imaginile înțelepciunii orientale. (Filozofiile Indiei) © CCC

Isi formeaza o parere deplorabila asupra culturii cel ce-si inchipuie ca ea se cladeste pe memoria formulelor. Un elev prost al cursului de specialitate stie mai mult de­spre natura si despre legi decat stiau Descartes sau Pascal. Dar este el oare capabil de aceleasi demersuri spirituale?

Pentru anumite structuri intelectuale, cultura rămâne singurul sol nutritiv. Fac parte dintre oamenii care şi-au dobândit conştiinţa de sine graţie culturii.

Cum timpul pe care îl pot dedica literelor este foarte scurt, ei caută să îl utilizeze cât mai bine. Preferă cărţi uşor de procurat, care pot fi citite rapid şi nu cer investigaţii savante pentru a putea fi înţelese. Vor frumuseţi care se oferă de-a gata şi de care se pot bucura uşor; mai presus de toate, trebuie să li se ofere ceva neaşteptat şi nou. Familiarizaţi cu lupta, cu obstacolele şi cu monotonia vieţii, se aşteaptă la emoţii rapide, la pasaje senzaţionale. Autorii vor căuta repeziciunea expunerii, decât perfecţiunea detaliului. Scopul lor va fi să uimească decât să placă, să stârnească pasiunile decât să încânte gustul. (Despre democraţia din America)

Antichitatea rămâne depozitul de modele pentru umanitatea obosită, care simte nevoia să se întoarcă spre obârşii, spre a primi putere. E ca şi cum sumero-babilonienii ar citi din nou cosmogonia, pentru a întineri timpul îmbătrînit al contemporaneităţii.

“Cultura este ceea ce retii dupa ce ai uitat ce ai invatat”. Cugetarea apartine lui Saint Marc Girardin...o data ce cunostintele precis limitate au disparut, ramane atitudinea sufleteasca…Cultura inseamna transformarea ideilor in sentimente. Cultura trebuie sa insemne posibilitatea reactiunii noastre sufletesti.

Kitsch-ul este experienţă suplinitoare şi senzaţii false.

Kitsch-ul este experiență indirectă și senzații false. © CCC

Cel dintai capitol din credo-ul meu este ca savarsesti o crima impotriva culturii, daca te impodobesti cu ea din lux si nu o asimilezi din necesitate organica.

Cultura nu e scopul culturii, ci cultura e modalitatea lui a fi uman.