Citate de Antoine de Saint-Exupéry

Antichitatea rămâne depozitul de modele pentru umanitatea obosită, care simte nevoia să se întoarcă spre obârşii, spre a primi putere. E ca şi cum sumero-babilonienii ar citi din nou cosmogonia, pentru a întineri timpul îmbătrînit al contemporaneităţii.

Libertatea nu este absenta regulilor, iar ordinea nu este absenta libertatii.

Datoram civilizatiei nu numai stiinta, arta, dreptul, dar pot afirma ca tot sub influenta ei s-a nascut si s-a dezvoltat simtul frumosului si al poeziei.

Cultura e cea mai decenta forma de scepticism.

Adevarata iubire incepe de acolo de unde tu nu mai astepti nimic in schimb.

Fără asimilarea culturii altor popoare în amănunt ne va fi mai greu, dacă nu imposibil să apărăm, să impunem şi să iubim propria noastră cultură naţională.

Nu cunosc alta libertate pentru oameni si popoare decat cultura. Nici libertatea de a trai in prejudecati si in privilegii, nici libertatea de a te folosi de munca altora, nici libertatea de a nu face nimic, nici libertatea de abuzuri langa suferinta obsteasca nu le socotesc libertati.

Un zambet este esentialul. Esti platit cu un zambet. Esti insufletit de un zambet. Si calitatea unui zambet te poate face sa mori. Zambetul este cea mai puternica arma in lupta vietii: zambeste celui pe care il iubesti, ca sa-i deschizi sufletul. Zambeste celui pe care nu-l iubesti, ca sa nu simta raceala; zambeste celui care te jigneste, ca sa nu simta ca te doare.

Dragostea - iluzia este sa o intalnesti, cand de fapt ea se invata.

A oferi cultura inseamna a oferi setea. Restul va fi o consecinta.

Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume... (Micul Print)

Ceea ce deosebeste o societate de civilizatie de una de cultura e ca lumea ei imita si practica pasionat si cu entuziasm toate formele de cultura, fara sa aiba insa staruinta de a duce lucrurile pana la capat, si nici curajul de a suporta toate consecintele.

Noi, cei din Occident, suntem pe cale să ajungem la o răscruce de drumuri pe care gânditorii din India au atins-o cu vreo șapte sute de ani înainte de Cristos. Iată motivul real al faptului că ne simțim deopotrivă vexați și stimulați, neliniștiți, dar plini de interes, atunci când suntem confruntați cu conceptele și imaginile înțelepciunii orientale. Această răspântie este una la care ajung reprezentanții tuturor civilizațiilor pe parcursul tipic al dezvoltării capacității și nevoii lor de experiență religioasă, iar învățăturile Indiei ne obligă să ne dăm seama care îi sunt problemele. (Filozofiile Indiei)

Departe de a "timora" talentul, cultura îl provoacă şi îl stimulează. Pentru toată lumea? Nu, fireşte că nu. Pe unii, cultura îi "sperie", deoarece concep literatura ca proces-verbal al secreţiilor lor endocrine, îndeosebi afective. După mine, a trăi cu adevărat în literatură nu înseamnă deloc a transpira literatură. Cultura, pentru literatul însetat de valori, nu se mănâncă cu polonicul; ea nu provoacă greaţă, ea nu-i "ciumurleşte" (cunoaşteţi acest cuvânt ardelenesc?...) decât pe cei care nu au organ pentru cultură. Nu e nimic ruşinos în a nu avea organ pentru cultură, cu condiţia să nu fii literat. Nici Goethe nu avea – conform propriei mărturisiri – organ pentru filozofie. De aceea nici nu l-a interesat filozofia. Dar pentru cultură avea organ, şi în asta stă o parte din secretul creaţiei sale.

Razboiul!...Pentru ce ne uram? Purtati de aceeasi planeta, echipaj al aceleiasi nave, noi suntem solidari. Si daca, pentru a participa astfel la noi sinteze, e bine ca marile civilizatii se infrunta unele pe altele, e monstruos ca se sfasie reciproc…Caci pentru a ne elibera e de ajuns sa devenim constienti de scopul care ne apropie pe unii de altii, cautandu-l impreuna acolo unde el ne uneste pe toti.

Nu iubi primavara, ci infatisarea unei anumite flori in care primavara s-a inchis; nu iubi dragostea, ci pe cel in care dragostea se intruchipeaza.

Inainte de orice, dragostea este ascultare in tacere. A iubi inseamna a contempla [...]. Va veni ora cand nu vei mai cere nimic. Nici buzele, nici zambetul, nici bratul dragastos, nici rasuflarea prezentei sale. Iti va fi de-ajuns ca ea doar sa existe.

Adevarul este ceea ce simplifica lumea, nu ceea ce creeaza haosul.

Graul este cu totul altceva decat un aliment pentru trup... Painea joaca atatea roluri! Cu painea se intampla ceea ce se intampla si cu untdelemenul opaitelor: se preface in lumina.

Ar fi trebuit să nu o ascult, îmi mărturisi el într-o zi, nu trebuie niciodată să asculţi florile. Trebuie să le priveşti şi să le miroşi. A mea parfuma planeta, dar eu nu ştiam să mă bucur de asta. Nu am ştiut să înţeleg nimic atunci! Ar fi trebuit să o judec după fapte şi nu după cuvinte. Ea mă parfuma şi mă bucura. Nu ar fi trebuit deloc să plec! Ar fi trebuit să ghicesc afecţiunea ei de dincolo de vorbele ei mari, orgolioase. Florile sunt atît de contradictorii! Dar eram prea tînăr ca să ştiu să iubesc. (Micul Prinț)