Citate de Antoine de Saint-Exupéry

Ar fi trebuit să nu o ascult, îmi mărturisi el într-o zi, nu trebuie niciodată să asculţi florile. Trebuie să le priveşti şi să le miroşi. A mea parfuma planeta, dar eu nu ştiam să mă bucur de asta. Nu am ştiut să înţeleg nimic atunci! Ar fi trebuit să o judec după fapte şi nu după cuvinte. Ea mă parfuma şi mă bucura. Nu ar fi trebuit deloc să plec! Ar fi trebuit să ghicesc afecţiunea ei de dincolo de vorbele ei mari, orgolioase. Florile sunt atît de contradictorii! Dar eram prea tînăr ca să ştiu să iubesc. (Micul Prinț)

Cultura nu se mosteneste, se cucereste.

În viață, nu există soluții. Există forțe active: ele trebuie create și soluțiile se vor ivi în mod firesc. (Zbor de noapte)

Cultura poporului fara carti pentru acesta, nu se poate. Si fara cultura poporului, orice alcatuire economica, orice forma politica, n-au valoare.

Dacă Orientul Apropiat infuzase, în Evul Mediu, o doză considerabilă de fabulos culturii europene, contactul oricât de superficial la început cu Persia, India, China etc. avea să deschidă un făgaş spre acele filoane ale spiritualităţii nici până astăzi epuizate.

Nu poti socoti ideile ca niste mingi de tenis sau moneda pentru schimburi mondene. Nu te joci de-a gandirea.

Daca iubirea ta nu are speranta sa fie primita, dator esti sa taci [...] Daca iubirea ta nu este primita si ajunge sa fie o zadarnica rugaminte - asta fiind rasplata fidelitatii tale - si daca nu ai puterea sufleteasca de a tacea, atunci cauta sa te vindeci, daca dai peste vreun medic priceput in asa ceva. Caci iubirea nu trebuie confundata cu sclavia inimii. Iubirea care se roaga este frumoasa, dar cea care implora este dragoste de sluga.

Nu se poate vedea bine decat cu inima. Esentialul este invizibil pentru ochi. (Micul Print) © CCC

Aşa cum Renaşterea a crescut şi s-a difuzat din centrul ei italian şi celelalte ţări ale Europei au primit răsunetele ei uneori cu o sută de ani întârziere, tot aşa clasicismul a pornit din Franţa, producând interesante şi particulare reacţii în alte ţări ale continentului.

Cine a iesit din cultura fara vointa, fara suflet, fara bunatate, fara iubire de aproape, fara delicatete, mai bine sedea acasa.

Cartile sunt prieteni reci, dar siguri.

Cand vom fi constienti de rolul nostru, fie el chiar si cel mai sters, numai atunci vom fi fericiti. Si numai atunci vom putea sa traim in pace si sa muncim in pace,…tre­buie sa devenim constienti de noi insine si de univers.

În momentul de faţă, mai bine zis în ultimii doi ani, am ţinut câteva conferinţe tinerilor de la Iaşi, de la Alba Iulia, unde am vorbit de trei ori, arătându-le ce înseamnă valoarea unei culturi naţionale, ce importantă este pătrunderea în aceste valori, ce preţ are înţelegerea continuităţii. Pentru că aici văd eu un punct negru, foarte periculos. Nu mai pricepe nimeni necesitatea continuităţii în cultură. Cultura e alcătuită, nu?, din etape. Fiecare cultură naţională este alcătuită din etape. Fiindcă eu nu mă refer la globalizare. Globalizarea în materie de cultură nu e posibilă. Eu spun că este o utopie. Cum o să globalizezi culturile? Fiecare naţiune are identitatea ei specifică. Cum o să amesteci şi să rezolvi toată treaba asta? Niciodată n-o să se poată face. Atunci ne gândim fiecare la propria noastră identitate culturală, pe care trebuie să o păstrăm neatinsă. Asta se cere să înţelegem. Pentru că, aşa cum zic, etapele se succed şi din una naşte cealaltă. Nu se produc falii între etape. Şi un asemenea lucru trebuie înţeles de tinerii noştri şi mai cu seamă de artiştii, mai ales de scriitorii, gânditorii, plasticienii, muzicienii. Totul se continuă. Nu începem să contestăm valorile trecutului, pentru că noi descindem din ele. Vrem sau nu vrem. Aceasta este eroarea pe care o comit cei tineri. Nu cutare poet n-a lăsat nici o urmă. Ei! contestarea lui Eminescu este de o durere şi gravitate fără seamăn. Contestăm valorile trecutului, Bălcescu am auzit că a fost injuriat, într-un recent articol al cuiva, că ar fi făcut atâta rău culturii româneşti. Ei!, bine, cum poţi să spui astfel de lucruri? Oamenii de la 1848 au fost cei care au împins cultura înainte, ne-au europenizat într-un anume fel. Să nu uităm asta! Gândiţi-vă la Ion Ghica, care a fost un european admirabil. Ambasador la Londra. Alecsandri – ambasador la Paris. Costache Negri. Toţi, boieri sau boiernaşi, aveau legături mari cu Occidentul. Şi Bălcescu s-a numărat printre ei. Mi-aduc aminte, săracul!, scrie într-o scrisoare, fericit, am smuls astăzi o bucată de catifea roşie din tronul lui Louis Philippe. Sunt nişte realităţi care ne unesc, ne fac să ne simţim europeni. Şi noi contestăm aceste legături. Şi Napoleon al III-lea a participat sentimental şi chiar politic la unirea noastră din 1859. Să nu scăpăm din vedere că 1848 a avut meritele lui foarte mari.

Am aflat destul de repede o seamă de lucruri despre această floare. Pe planeta micului prinţ fuseseră întotdeauna flori foarte simple, împodobite cu un singur rînd de petale, aflate pretutindeni şi care nu deranjau pe nimeni. Ele apăreau într-o dimineaţă în iarbă şi seara dispăreau. Dar aceea germinase într-o bună zi dintr-un grăunte adus nu se ştie de unde, iar micul prinţ supraveghease cu foarte mare atenţie acea tulpiniţă care nu semăna cu celelalte. Putea să fie o nouă specie de baobab. Dar arbustul încetă curînd să crească şi începu să pregătească o floare. Micul prinţ văzu ceva ca un bumb mare şi simţi că ceva miraculos avea să îşi facă apariţia; floarea însă, la adăpostul bumbului verde, nu îşi mai termina pregătirile pentru a-şi etala frumuseţea. Ea îşi alegea cu grijă culorile. Se îmbrăca încet, îşi potrivea una cîte una petalele. Nu vroia să apară şifonată ca macul. Ea nu vroia să apară decît în deplinătatea şi sclipirea frumuseţii sale. Da! Era cochetă! Toaleta sa misterioasă dură multe zile. Dar într-o bună dimineaţă, exact odată cu răsăritul soarelui, se arătă. (Micul Prinț)

Datoram civilizatiei nu numai stiinta, arta, dreptul, dar pot afirma ca tot sub influenta ei s-a nascut si s-a dezvoltat simtul frumosului si al poeziei.

Odata prinsi intr-o primejdie, oamenii nu se mai tem de ea. Numai necunoscutul inspaimanta. Dar pentru oricine il infrunta, el inceteaza de a mai fi necunoscut.

A iubi nu inseamna a se privi unul pe celalalt, ci a privi impreuna in aceeasi directie.

Singur spiritul, daca sufla peste huma, singur e in stare sa creeze omul.

Omul cultiva o mie de trandafiri fara sa gaseasca lucrul pe care il cauta, cand de fapt l-ar putea gasi intr-un singur trandafir.

Libertatea nu este absenta regulilor, iar ordinea nu este absenta libertatii.