Citate despre Cultura

Astăzi, am ajuns să nu mai fie aproapele nostru. Este departele nostru. Mă tem că, dacă nu vom gândi pozitiv legătura noastră cu aproapele, o să ajungem acolo unde a zis Nietzsche. Suntem în pericol să ne izolăm. Alienarea aceea, despre care s-a vorbit atâta vreme de la jumătatea secolului trecut, ne ameninţă pe toţi. Singura ieşire din asta este îndreptarea către aproapele nostru. În felul acesta îndeplineşti şi o poruncă Dumnezeiască şi realizezi şi o comuniune socială, fără de care lumea nu mai poate exista. “Să iertam tuturor”, cum zice Mântuitorul. E adevărat că e groaznic de greu, dar măcar nu-i face rău, bucură-te de bucuria lui sau îndurerează-te de durerea lui. Aşa se spune, că de durerea lui mai degrabă te îndurerezi, decât să te bucuri de bucuria lui.

În complexul uriaş al culturii universale, Antichitatea, atât cea orientală, cât şi cea clasică, stă ca un sacru depozit de modele pentru eternitate.

Cu cat citesti mai mult, cu atat imiti mai putin.

Datoram civilizatiei nu numai stiinta, arta, dreptul, dar pot afirma ca tot sub influenta ei s-a nascut si s-a dezvoltat simtul frumosului si al poeziei.

Cine a iesit din cultura fara vointa, fara suflet, fara bunatate, fara iubire de aproape, fara delicatete, mai bine sedea acasa.

Pentru omul de rând, libertatea înseamnă a ieşi cu bâta la drum. Pentru omul superior, libertatea nu e decât interioară, ceea ce e un adevăr trist. În general, adevărurile sunt cam triste şi de aceea lumea nu le iubeşte.

Isi formeaza o parere deplorabila asupra culturii cel ce-si inchipuie ca ea se cladeste pe memoria formulelor. Un elev prost al cursului de specialitate stie mai mult de­spre natura si despre legi decat stiau Descartes sau Pascal. Dar este el oare capabil de aceleasi demersuri spirituale?

Cultura e suflet omenesc in vesnica actiune, tot mai departe si mai sus.

Cultura este ceea ce ramane dupa ce am uitat tot ce am invatat.

Cine ne poate scoate din această letargie, dacă nu modelele? Am impresia că națiunea aceasta vrea să fie neapărat ca “altcineva”. Vrem ca “acolo”. Fiecare “acolo” este acolo, nu aici. Avem și noi “aici”-ul nostru, dar cum să le scoți din cap asta? E foarte complicat! Ce e al lor, e al lor și ce e al nostru e al nostru. Noi abolim trecutul, abolim rădăcinile. Procesul este foarte insidios și poate prinde. Văd ceva la vecin și vreau să fiu ca el. Dar eu am trecutul meu, am determinările mele interioare și nu pot să fiu ca el, pentru că el are alte motivații, alte condiționări. Niște oameni foarte cultivați și neimplicați politic ar putea face aceasta. E foarte greu însă!

În lumea familiei, domneau rânduieli vechi, cu vizite oarecum protocolare, cu onomastici sărbătorite ca adevărate recepţii, ca să nu mai vorbim de Paşte și Crăciun, când se strângea familia din toate unghiurile ţării. De politică nu se vorbea deloc… Lumea era mulţumită, se trăia fără griji, viaţa socială se desfăşura în armonie. (Convorbiri în cumpănă de Alexandru Deșliu)

Pentru anumite structuri intelectuale, cultura rămâne singurul sol nutritiv. Fac parte dintre oamenii care şi-au dobândit conştiinţa de sine graţie culturii.

Ne întrebăm: cum mergem mai departe? Nietzsche zicea: „O să vină o vreme – şi a şi venit – în care nu va mai exista aproapele, ci departele nostru”. Era ateu şi recunoştea cu durere că nu-L mai are pe Dumnezeu. Îşi numea ateismul „infirmitatea mea”. Astăzi nu ne interesează trecutul, numai prezentul. Asta ne taie rădăcinile; iar o lume fără rădăcini este o lume fără morală. Nu se poate trăi fără modele. 

Am avut norocul să întâlnesc oameni deosebiți, personalități, modele.

Nesocotindu-mă niciodată o persoană atât de importantă [pentru a fi o personalitate marcantă a culturii române], nu m-am gândit la atributele care mă caracterizează. De altfel, de mic copil am suferit de o timiditate inhibitorie faţă de lumea din jur. M-a stăpânit toată viaţa, în ciuda jovialităţii mele. Nimeni n-a ştiut şi, probabil, n-a bănuit ce chin era pentru mine luarea cuvântului în public. Fiecare seminar, fiecare curs, fiecare conferinţa erau insoţite de un trac care-mi oprea cuvintele în gât. Făceam aproape totdeauna crize de tahicardie, din pricina efortului, a emoţiei, dar mai ales de teamă că n-am să izbutesc să spun tot ce trebuie spus, să dau auditoriului satisfacţia unei comunicări depline. Dar fie rutina, fie apropierea studenţilor de mine, mi-au dat încredere în ceea ce făceam şi în ceea ce urmăream: să le lărgesc orizontul de cultură, să-i fac să iubească literatura, să-i înalţ spre lumea valorilor. Rezultatele au fost treptat tot mai bune. Studenţii veneau la mine nu numai pentru chestiuni de specialitate, ci şi cu întrebări de viaţă, ca la un duhovnic. Până astăzi primesc mărturiile afecţiunii lor. Unii vin să mă vadă chiar la Văratec, alţii îmi scriu sau îmi trimit cărţile lor, cu calde evocări ale anilor lor de formaţie.

Cultura nu se mosteneste, se cucereste.

Pentru viata spirituală a omului, cultura este oglinda maritoare.

Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obisnuinței,

urmând în fiecare zi aceleași traiectorii;

cine nu-și schimbă existența;

cine nu riscă să construiască ceva nou;

cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.

 

Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.

Moare câte puțin cine evită pasiunea, cine preferă

negrul pe alb și punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoții,

acele emoții care învată ochii să strălucească,

oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii.

 

Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este

nefericit în lucrul sau;

cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis;

cine nu-și permite măcar o dată în viață

să nu asculte sfaturile "responsabile".

 

Moare câte puțin cine nu călătorește;

cine nu citește;

cine nu ascultă muzică;

cine nu caută harul din el însuși.

 

Moare câte puțin cine-și distruge dragostea;

cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângandu-și de milă

Și detestând ploaia care nu mai încetează.

 

Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;

cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs

și cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea.

 

Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu"

cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o traim...

 

Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare.

Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul.

Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.

Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.

Dacă va fi să furi, fură o sărutare.

Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.

Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.

Dacă va fi să dorești să fii fericit, doreste-ți în fiecare zi...

(Cine moare?)

Cultura nu e scopul culturii, ci cultura e modalitatea lui a fi uman.

S-ar putea să prinzi atîta cultură cît să urăşti oamenii care vorbesc greşit gramatical. (De veghe în lanul de secară)