Pentru mine Vrancea este o „vatră, o „țară , una din acele fericite enclave care-şi păstrează peste secole şi chiar, poate, peste milenii înfățişarea neschimbată. Străjuite de cele mai multe ori de munți, ele stau neclintite în fața furtunilor şi a invaziilor de tot felul. De aceea Vrancea, ca şi Maramureşul de pildă, respiră o putere încă neirosită în înnoiri pripite, în supunere la presiuni exterioare menite să le schimbe rânduielile străvechi. Parcă şi peisajul are o frumusețe şi o demnitate aparte. La Soveja, odată, fermecată de înălțimea şi parfumul brazilor, am simțit nevoia să mă întind în iarbă ca să le văd vârfurile profilate pe cer. Mi-am înfipt mâinile în iarba parfumată de cimbrişor şi am privit cerul. Mă simțeam ca într-o altă lume, un om vechi într-o altă lume, mai aproape de natura nepoluată. Suiau în mine energii necunoscute, ca într-un Anteu Modern, revenit la sânul mamei Gea! Mă aflam în Vrancea bunicului meu, pe care am simțit-o întotdeauna a mea „cu neascunsă mândrie". Împlântată într-o istorie veche, după cum o arată cultura populară bogată şi originală, cu poeziile, legendele, obiceiurile, jocurile cu măşti, vatra aceasta care cântă încă pe strămoaşa Tudora Vrâncioaia şi pe „moșu Ştefan (Ştefan cel Mare), vatra aceasta a fost mândră şi harnică, cu oameni liberi, răzeşi mândri şi stăpâni pe bunurile lor. Vorbind despre viața sa, Simion Mehedinți, savantul geograf, scria despre sine „țăran pe care soarta l-a depărtat de viața sănătoasă a satului unde se născuse” (adică Soveja).
Lumea este stridia mea
Pe care eu cu sabia o voi deschide.
(Nevestele vesele din Windsor)
...world’s mine oyster
Which I with sword will open.
Când oamenii spun asta, de obicei presupun că înseamnă că lumea este la picioarele lor și că sunt într-o poziție în care totul va funcționa în favoarea lor. Alții spun că ei sunt „perla” și sunt cultivați pentru măreția lor. Această interpretare poate fi valabilă pentru primul vers, atunci când este scos din context.
Cu toate acestea, atunci când aceste rânduri au fost rostite în piesa de teatru „Nevestele vesele din Windsor” de Shakespeare, intenția era destul de diferită.
Astfel, într-o conversație între două personaje mai puțin reputate, are loc această conversație:
Falstaff: Nu-ți voi împrumuta nici un ban.
Pistol: De ce, atunci lumea este stridia mea pe care eu cu sabia o voi deschide.
Falstaff: Nici un ban.
Cu alte cuvinte, dacă Falstaff nu îi va da bani, Pistol se va duce și îi va lua cu forța de la alți oameni. Este vorba despre a lua ceea ce nu are dreptul și are conotații destul de violente.
O stridie nu se deschide de bunăvoie – trebuie forțată. O stridie nu renunță de bunăvoie la perla sa, care poate dura ani să se dezvolte, iar stridia este adesea deteriorată sau ucisă în procesul de extragere a perlei. Aceasta este o imagine a violenței și nu una a circumstanțelor fericite sau norocoase.
© CCC
Nu există decât o singură necesitate: ca lumea să existe. Cum se împacă individul cu ea are puțină importanță.
(Agnès Bernauer, 1852)
Nesocotindu-mă niciodată o persoană atât de importantă [pentru a fi o personalitate marcantă a culturii române], nu m-am gândit la atributele care mă caracterizează. De altfel, de mic copil am suferit de o timiditate inhibitorie faţă de lumea din jur. M-a stăpânit toată viaţa, în ciuda jovialităţii mele. Nimeni n-a ştiut şi, probabil, n-a bănuit ce chin era pentru mine luarea cuvântului în public. Fiecare seminar, fiecare curs, fiecare conferinţa erau insoţite de un trac care-mi oprea cuvintele în gât. Făceam aproape totdeauna crize de tahicardie, din pricina efortului, a emoţiei, dar mai ales de teamă că n-am să izbutesc să spun tot ce trebuie spus, să dau auditoriului satisfacţia unei comunicări depline. Dar fie rutina, fie apropierea studenţilor de mine, mi-au dat încredere în ceea ce făceam şi în ceea ce urmăream: să le lărgesc orizontul de cultură, să-i fac să iubească literatura, să-i înalţ spre lumea valorilor. Rezultatele au fost treptat tot mai bune. Studenţii veneau la mine nu numai pentru chestiuni de specialitate, ci şi cu întrebări de viaţă, ca la un duhovnic. Până astăzi primesc mărturiile afecţiunii lor. Unii vin să mă vadă chiar la Văratec, alţii îmi scriu sau îmi trimit cărţile lor, cu calde evocări ale anilor lor de formaţie.
Evoluția lumii poate fi comparată cu un spectacol de artificii care tocmai s-a încheiat: câteva dâre roșii, cenuşă și fum. Stând pe cenuşa bine răcită, vedem estomparea lentă a soarelui şi încercăm să ne amintim strălucirea dispărută a originii lumilor.
© CCC
Când am sosit eu pe lume, totul era pus la punct. În jurul meu se etalau comori. N-aveai decât să le culegi. Sunt liberă să trăiesc unde și cum vreau, să citesc, să gândesc ce vreau, să ascult pe cine vreau.
(Cartea fericirii)
Ceea ce se numește lumea bună nu este, de obicei, altceva decât un mozaic de caricaturi lustruite.
© CCC
Această lume este o comedie pentru cei care gândesc, o tragedie pentru cei care simt.
(Scrisoare către Sir Horace Mann - 31 dec. 1769)
© CCC
Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumuseţe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ţine, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a fiinţei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumuseţe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului.
Adevărurile sunt cam triste și de aceea, lumea nu le iubește.
Aceasta nu este o lume parfumată.
© CCC
Am avut şansa să mă nasc şi să cresc într-o familie de intelectuali şi să capăt o educație îngrijită şi complexă.
Pentru a stăpâni societatea e de ajuns să mânuieşti cu egală abilitate lauda şi ridicolul.
(Legăturile primejdioase)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.