Azi, pentru mine personal, pentru cei puţini rămaşi din generaţia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Mă simt într-o mare nesiguranţă, pentru că toată tabla de valori în care am crezut s-a zguduit. N-aş vrea să spun că s-a şi prăbuşit. Suntem însă neliniştiţi, puţin nedumeriţi, suntem şi trişti; ceea ce se petrece pe planetă nu-ţi dă senzaţia unei liniştiri iminente. Ce se întâmplă acum seamănă cu perioada prăbuşirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuită o pseudospiritualitate cu spiritualitatea adevărată. Dar cine vine la noi astăzi? Ai zice că mai degrabă vine Antichristul, nu Mântuitorul. Nădăjduiesc ca omenirea să-şi revină din această clipă de orbire, care cam durează.
Nesiguranţa te poate motiva, aşa că nu te teme. Încrederea şi nesiguranţa se afla la două poluri total opuse dar avem nevoie de amândouă. Una o echilibrează pe cealaltă.
Nesiguranta, greutatile vietii, temerea vaga de nefericiri neprevazute indeamna pe oameni sa se apropie tot mai mult intre ei, sa se aseze umar la umar, ca astfel sa fie mai tari si mai pregatiti in lupta pentru existenta. Nimic nu ne strange laolalta, nimic nu ne face mai prieteni si mai solidari ca amintirea unui vrajmas comun, la loviturile caruia suntem expusi deopotriva.
Pecetea marilor pasiuni: imensitatea piedicii ce trebuie invinsa si neagra nesiguranta a faptelor.
Acelasi lucru e pretuit in moduri diferite de catre oameni, care-s nesiguri in judecata lor si supusi greselii.
Pe cei tari, nesiguranta ii inabusa. Adevaratul curaj nu inseamna sa astepti in liniste evenimentele, ci dimpotriva, sa alergi inaintea lor, ca sa le cunosti cu o clipa mai devreme si sa le primesti.