Citate de Lucian Blaga

Dragostea de minciuna naste in mod cert minciuna. Dragostea de adevar nu naste neaparat adevarul.

Pentru nimic nu cheltuim atata forta ca pentru lucrurile pentru care avem o ”slabiciune”.

Sunt rauri care isi sapa albia prin munti de var; ele trec prin sanul muntilor si ies din nou la iveala la departari considerabile ca rauri mari. Cand cautam izvorul lucrurilor, patim cam ce patim cu raurile acestea; tot mergem pe albie in sus si credem ca acolo e izvorul raului unde-l vedem iesind din sanul muntelui…Dar izvorul e cu mult, cu mult mai departe.

Limba materna a pasiunilor n-are sintaxa.

Inconstientul este partea geniala din fiecare muritor…

Literatura aforistica e sarea gandirii.

Soarele nu-si ascunde petele cu minciuni, ci cu un prisos de lumina.

Excesele introspectiei: in oglinda in care te privesti nu incerca sa-ti vezi si respiratia. Altfel, ii tulburi luciul. Si atunci, nu te mai vezi deloc.

Ce este aforismul? O floare in stare de gratie. Aleasa sa conceapa Logosul si sa-l nasca.

Inscriptie pe o fantana: ceea ce-i adanc nu straluceste.

A admira pe un ganditor nu inseamna a-i accepta ideile ca atare.

Spiritele nelinistite si foarte impulsive fac adesea impresia unei soliditati, a unei linisti si stapaniri de sine uimitoare; fantani tasnitoare, care, privite mai de departe, apar ca niste columne solide de marmura.

Papadia realizeaza simbolic un suprem ideal organic si spiritual: din samanta ea isi face o aureola.

Ca numesti pe cineva patimas nu depinde de marimea, intensitatea, puterea patimii sale, ci de rolul ce-l are patima sa in echilibrul fortelor sale sufletesti. Imi pot inchipui foarte bine un om slab, coplesit de cea mai spalacita patima, de alta parte un om cu suflet adanc si larg, stapanit de cea mai puternica patima, fara de a-ti face vreodata impresia unui patimas.

Fara de o adancire staruitoare in miscarile si framantarile sociale ale timpului, fara de o patrundere in tainuitele instincte ale neamului, fara de faurirea unor vederi largi despre viata si natura, fara de cunoasterea altor culturi din vremea noastra si din vremuri trecute, fata de care ne afirmam si ne cristalizam propriul spirit etnic-cultural, cum isi inchipuie artistii sa dea lumii o opera de arta, in care sa se concretizeze toate pornirile constiente si inconstiente ale unui om? Operele de arta…sa fie expresia unor personalitati care isi au constiinta cristalizata intr-o hotarata conceptie despre fiinta si rostul existentei, personalitati bogate in viata launtrica, in intrebari, in indoieli, in aventuri si ganduri.

Un om care traieste in adancimile cele mai bogate ale vietii face lumii impresia, adeseori, ca s-a instrainat de viata.

Unii isi analizeaza cu atata staruinta slabiciunile, incat ajung sa le dea alt nume...

Ce este cuvantul, orice cuvant. Nimic decat o rana a tacerii.

Poti dori ceva asa de chinuitor si de tare incat, implinindu-ti-se, nici nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet.

Adevaruri mari cresc numai dintr-un pamant din care cresc si rataciri mari. Cine n-are indrazneala sa "greseasca" nu va descoperi niciodata adevaruri mari.