Din ziua când, la nouăsprezece ani, se măritase şi se mutase în această vilă, ea nu cunoscuse fericirea. O, zei! Ce-i lipsea acestei fiinţe? Ce-i trebuia acestei femei, în ai cărei ochi ardea totdeauna o mică flacără de neînţeles? Ce-i trebuia acestei vrăjitoare, cu uitătura puţin crucişă, care în acea zi de primăvară ieşise ţinând în mână un buchet de mimoze? Nu ştiu, nu am aflat. Desigur, spunea adevărul, avea nevoie de el, de maestru, nu de vila aceea în stil gotic, nici de grădina ei, şi nici de bani. Spunea adevărul, pe el îl iubea.
(Maestrul și Margareta)
Marele cusur al femeilor este că te iubesc, totdeauna, când ai altceva de făcut.
Fiind substanţa însăşi a activităţilor poetice ale bărbatului, înţelegem de ce femeia apare ca inspiratoare a sa: Muzele sunt femei. Muza este mediatoarea între Creator şi izvoarele naturale din care el îşi trage seva creaţiei. Prin femeie spiritul este profund angajat în natura căreia bărbatul îi va sonda abisurile de linişte şi întunericul fecund. Muza nu creează nimic singură; este o Sibylă cuminţită care s-a făcut, cu docilitate, servitoarea unui bărbat Chiar în domeniile concrete şi practice, sfaturile ei vor fi utile.
Bărbatul vrea să atingă fără ajutorul semenilor săi scopurile pe care şi le inventează, şi adesea sfatul unui alt bărbat i se pare inoportun; dar îşi imaginează că femeia îi vorbeşte în numele altor valori, în numele unei înţelepciuni pe care el nu pretinde că o are, mai instinctivă decît a sa, mai imediat legată de realitate; Egeria oferă celui care-i cere sfaturile „intuiţiile"' ei. El o întreabă fără nici un fel de amor-propnu, ca şi cum ar întreba astrele.
(Al doilea sex)
Consolatio mediocritas: orice fir de nisip se crede pe sine insusi o samanta de margaritar far-de noroc.
O fata frumoasa e o fereastra prin care privim in paradis.
Femeia e singuratatea din noi ridicata la rangul de sentiment.
Un inceput de admiratie fata de adversar, este un inceput de capitulare in fata lui.
Când prin oraş calci lin pe străzi
sămânţa ulmilor, şi-n mers
în adevăruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers?
Când muşchiul de pădure mult
ne-alină-n vară verde dor
şi glasul picurat ţi-ascult -
mai e nevoie de-un izvor?
Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic?
Când între lipsă şi prisos
ne bucurăm de câte sunt
şi cântă pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvânt?
Când îţi ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până-n sud
mai e nevoie de statui?
Când hoinărind, alăturea,
noi mână-n mână ne găsim
cu ochii la aceeaşi stea -
mai e nevoie de destin?
(Strofe de-a lungul anilor)
Valul este dorul marii de a saruta tarmul.
O, femeie, tu nu ești numai plămada măiestrită a lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, și a oamenilor.
Ei te-nveșmântă mereu cu frumusețe din inima lor.
Poeții îți țes un văl din firele de aur ale-nchipuirii; maeștrii penelului dăruiesc mereu nemurire nouă chipului tău.
Marea îți dăruie perlele; ascunzișurile pământului – aurul; grădina verii – florile; să te-nvăluie, să te-acopere, să te facă mai de preț.
Strălucirea din inima oamenilor s-a răspândit peste tinerețea ta.
Tu ești pe jumătate femeie, pe jumătate vis...
(Poemul 59, Grădinarul)
(trad. Iv. Martinovici)
O cântare înaltă, o laudatio în eternitate, de o remarcabilă puritate, a femeii muză inspiratoare a creatorului în cadrul artelor.
O femeie care nu are ochii atintiti niciodata decat asupra uneia si aceleiasi persoane sau care isi ia mereu ochii de la ea face sa se creada despre ea acelasi lucru.
(Caracterele - Despre femei)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.