Citate de Lucian Blaga

Iubeşti - când ulciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori şi de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine. Iubeşti - când suavă icoana ce-ţi faci în durere prin veac o ţii înrămată ca-n rana străvechiului verde copac. Iubeşti - când sub timpuri prin sumbre vâltori, unde nu ajung sorii, te-avânţi să culegi printre umbre bălaiul surâs al comorii. Iubeşti - când simţiri se deşteaptă că-n lume doar inima este, că-n drumuri la capăt te-aşteaptă nu moartea, ci altă poveste. Iubeşti - când întreaga făptură, cu schimbul, odihnă, furtună îţi este-n aceeaşi măsură şi lavă pătrunsă de lună. (Iubire)

Cei mai multi isi sunt atat de straini, incat ar trebui sa vorbeasca la persoana a treia despre ei insisi - cam asa cum vorbesc copiii...

Viori sunt femeile, tremur în palme răsfrânt. Le slăvesc şi le cânt pentru sfârşitul de drum ce-l au pe pământ. Lemn moale, lemn sfânt! Viori sunt femeile, vibraţie fără cuvânt, viori aprinse subt arc în flăcări şi fum. (Viori aprinse, femeile)

Aforismele cele mai valabile au un efect de descantec. Ele sunt ganduri care vrajesc.

Frumoaso, ţi-s ochii-aşa de negri încât seara când stau culcat cu capu-n poala ta îmi pare că ochii tăi, adânci, sunt izvorul din care tainic curge noaptea peste văi şi peste munţi şi peste seşuri acoperind pământul c-o mare de-ntuneric. Aşa-s de negri ochii tăi, lumina mea. (Izvorul Nopții)

Putini sunt cei ce cad fara sa se intineze.

Din vârf de munţi amurgul suflă cu buze roşii în spuza unor nori şi-ațâță jăraticul ascuns sub valul lor subţire de cenuşă.   O rază ce vine goană din apus şi-adună aripile şi se lasă tremurând pe-o frunză: dar prea e grea povara - şi frunza cade.   O, sufletul! Să mi-l ascund mai bine-n piept şi mai adânc, să nu-l ajungă nici o rază de lumină: s-ar prăbuşi.   E toamnă. (Amurg de toamnă)

Unii se dovedesc naivi tocmai prin aceea ca iau toate lucrurile prea serios…

Tehnica reprezinta fantezia realitatii.

Poetul - un donator de sange la spitalul cuvintelor.

Un om care traieste in adancimile cele mai bogate ale vietii face lumii impresia, adeseori, ca s-a instrainat de viata.

Unii isi analizeaza cu atata staruinta slabiciunile, incat ajung sa le dea alt nume...

In clasica comparatie a vietii cu o corabie pe mare, s-a trecut cu vederea tocmai partea cea mai subtila; o co­rabie invinge mai usor valurile daca poarta o greutate — asa si viata: greutatile ce le purtam ne fac mai sigura lupta impotriva valurilor intamplarii.

Orice opera de arta mai veche are doi autori: artistul care a plasmuit-o si timpul care i-a adaugat patina, ce contribuie in asa de mare masura la farmecul operei. Cateva secole prefac pe unicul autor initial in simplu colaborator la propria lui opera.

Simtul comun nu poate lua proportii geniale, decat sub forma umorului.

Lanţul slăbiciunilor e foarte rezistent.

Spiritele nelinistite si foarte impulsive fac adesea impresia unei soliditati, a unei linisti si stapaniri de sine uimitoare; fantani tasnitoare, care, privite mai de departe, apar ca niste columne solide de marmura.

De cand sinceritatea neconditionata este privita ca o rara virtute, si-a gasit si brutalitatea o masca virtuoasa si un pretext moral.

Nici un popor nu e atat de decazut incat sa nu merite sa te jertfesti pentru el, daca ii apartii.