Citate de Lucian Blaga

Nationalitatea trebuie sa fie simtita cu inima si nu vorbita numai cu gura. Ceea ce se simte si se respecta adanc se pronunta arareori.

Totdeauna rasuna in preajma noastra o muzica, care ne vrajeste gandurile, ne subjuga inimile si ne sileste sa ne potrivim pasul dupa tactul ei. O muzica ce ne imbata, si ne sugereaza ritmul unui joc salbatic sau al unui mars funebru, ritmul unei romante visatoare sau al unui imn razboinic. Muzica aceasta: spiritul timpului.

Ah! Popor nestatornic care se supune celei mai ușoare adieri! Vai de cel ce se sprijină pe această trestie! (Maria Stuart, 1801)

Greselile unui om mare se deosebesc de greselile unui om de rand prin aceea ca de obicei se pot explica din insusirile lui bune.

Soarta e o prapastie in care cadem numai daca privim prea mult in ea.

Un ganditor care nu are mereu sentimentul ca dibuie poate fi un bun operator matematic sau avocat, dar nu un ganditor.

In istorie puterile irezistibile lucreaza in ascuns, ca vulcanii de pe fundul marii...

Matematicianul este imblanzitorul ce a domesticit infinitul.

Frumoasa nu e in primul rand frumusetea, ci frumusetea usor atinsa de nefrumusete.

Excesele introspectiei: in oglinda in care te privesti nu incerca sa-ti vezi si respiratia. Altfel, ii tulburi luciul. Si atunci, nu te mai vezi deloc.

Prima condiţie a unui român este să creadă că poporul român este aşa cum sunt pomii, cum sunt animalele, cum e regnul mineral sau vegetal sau animal... Ce face poporul român e mai puţin important decât faptul că el este pe lume.

E necavaleresc sa combati un aforism altfel decat tot printr-un aforism.

Lumina ce-o simt navalindu-mi in piept cand te vad, oare nu e un strop din lumina creata in ziua dintai, din lumina aceea-nsetata adanc de viata?   Nimicul zacea-n agonie, cand singur plutea-n intuneric si dat-a un semn Nepatrunsul: "Sa fie lumina!"   O mare si-un vifor nebun de lumina facutu-s-a-n clipa: o sete era de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi,   o sete de lume si soare. Dar unde-a pierit orbitoarea lumina de-atunci - cine stie?   Lumina, ce-o simt navalindu-mi in piept cand te vad - minunato, e poate ca ultimul strop din lumina creata in ziua dintai. (Lumina)

Unii se dovedesc naivi tocmai prin aceea ca iau toate lucrurile prea serios…

Cei ce nu stiu sa puna in ,,concluzie” o leaca de substanta ce nu se gaseste in ,,premise”, sa lase stiinta in pace.

Inclinatia noastra de a crede in destin este intarita de orgoliul de a nu ne crede cu totul ignorati de restul universului.

Nu poti concepe arta fara indrazneala.

Nu numai o mare durere iti poate tulbura o fericire, ci si alta fericire.

Incrucisarea a doua priviri, o clipa de tacere intre doi oameni, un simplu cuvant care nu ajunge pana la urechile celuilalt, pot sa fie un strop de istorie universala.

Prin insasi natura sa aforismul ezita intre formula si aluzie.