Eu nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi -
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?
(Vei plânge mult ori vei zâmbi?)
Eu cred ca adevarurile mari sunt asa de aproape si de imediate, incat numai de aceea nu le gasim, fiindca le cautam. Ar trebui numai sa ne deschidem ochii si sa privim; dar aceasta e foarte greu.
Cand formulezi un aforism, trebuie sa-l aduci in situatia de a refuza orice adaos. Un aforism trebuie sa fie ceva canonic incheiat, ca Biblia.
Orice opera de arta mai veche are doi autori: artistul care a plasmuit-o si timpul care i-a adaugat patina, ce contribuie in asa de mare masura la farmecul operei. Cateva secole prefac pe unicul autor initial in simplu colaborator la propria lui opera.
Aforismele cele mai valabile au un efect de descantec. Ele sunt ganduri care vrajesc.
Sunt rauri care isi sapa albia prin munti de var; ele trec prin sanul muntilor si ies din nou la iveala la departari considerabile ca rauri mari. Cand cautam izvorul lucrurilor, patim cam ce patim cu raurile acestea; tot mergem pe albie in sus si credem ca acolo e izvorul raului unde-l vedem iesind din sanul muntelui…Dar izvorul e cu mult, cu mult mai departe.
"Cunoaste-te pe tine insuti"; foarte bine, dar pentru a incepe ceva in viata nu trebuie sa astepti pana te vei cunoaste pe tine insuti. In caz contrar, aceasta lozinca ar deveni pentru oricine un epitaf.
Cea mai frumoasa si in acelasi timp cea mai legitima urare ce-o poti face cuiva este: “Sa ajungi in tara fagaduintei. Pe care o porti in tine.”
(Elanul insulei)
Societatea care se plange de parazitii ei se osandeste intrucatva si pe sine insasi; parazitii se incuiba numai unde este murdarie fizica sau morala.
O dilema fara iesire: vegetalele sa le apreciezi pentru floare sau pentru rod?
Literatura aforistica e sarea gandirii.
E necavaleresc sa combati un aforism altfel decat tot printr-un aforism.
Limba este intaiul mare poem al unui popor.
Viata ne invata sa cultivam uitarea, ca o masura de consolare a fiintei.
Sunt lucruri care nu pot fi intelese decat vag. Si ar trebui sa ne multumim cu atat, din nefericire insa noi incercam sa le intelegem mai precis si, ca urmare, ne trezim ca nu le mai intelegem deloc...
A cunoaște. A iubi.
Încă-odată, iar si iară,
a cunoaște-nseamnă iarna,
a iubi e primăvară.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.
A cunoaste. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamna?
A cunoaste - ce-nseamna?
A iubi - de ce ti-e teama
printre flori si-n mare iarba?
Printre flori si-n mare iarba,
patima fara pacate
ne rastoarna-n infinit
cu rumoare si ardoare
de albine rencarnate.
Înc-odata, iar si iara
a iubi e primăvară.
(Primăvara)
Mana stanga se aseamana la perfectie cu mana dreapta atat prin forma cat si prin dimensiuni si totusi mana stanga n-o poti imbraca in manusa mainii drepte.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.