Stim ca viata e scurta si ca s-o prelungim punem intr-insa amintirea vremurilor care nu mai sunt. Am pierdut nadejdea in nemurirea fiintei omenesti si, ca sa ne consolam de credinta asta moarta, n-avem decat visul unei alte imortalitati, insesizabila, difuza, neputand fi gustata decat cu anticipatie, si care, de altfel, nu e ingaduita decat la foarte putini dintre noi: imortalitatea sufletelor in memoria oamenilor.
Cautarea adevarului e un aspru ascetism.
Este mai usor de recunoscut eroarea, decat de gasit adevarul; aceea sta la suprafata… acesta-i in adancime.
Nu se iubesc cu adevarat decat aceia care nu se cunosc inca.
Adevarul de maine se nutreste din eroarea de ieri, iar contradictiile pe care trebuie sa le invingem constituie chiar stratul de ingrasaminte al cresterii noastre.
Cu mare grija adevarul sa-l afle omul intelept, ca sa nu judece prosteste si sa condamne pe nedrept.
Adevărul nu este niciodată amuzant, altfel toată lumea l-ar spune.
© CCC
De obicei, catalogam ca primejdiosi pe cei care au spiritul altfel turnat decat al nostru si ca imorali pe cei care n-au morala noastra. Categorisim apoi ca sceptici pe cei care nu impartasesc propriile noastre iluzii, fara sa ne intrebam macar daca nu cumva au altceva in locul lor.
Poezia nu-i alta decat o revarsare fireasca a inimii.
In arta, ca si in iubire, instinctul ajunge, iar stiinta nu raspandeste in preajma ei decat o lumina inoportuna. Desi frumusetea se releva din geometrie, numai sentimentul singur e in stare sa-i surprinda formele delicate.
Toate marile adevăruri încep prin a fi blasfemii.
(Annajanska, împărăteasa bolșevică)
Nimic nu este mai aproape de adevăr decat falsul.
© CCC
Adevărul este o flacără atât de luminoasă, încât mulți oameni nu-i pot suporta lumina. Unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alţii fug ca să nu fie arşi.
Nimic nu cere mai multa prudenta decat adevarul.
Arta și adevărul pot împărți același pat fără ca aceasta să le împiedice să fie incompatibile.
© CCC