Adevăr pe o parte a Pirineilor, eroare pe cealalta parte. (Cugetari)
Blaise Pascal
„Ceea ce este adevarat pe o parte a Pirineilor, nu este adevarat pe partea cealalta.
sau
“Ceea ce este adevăr de o parte a Pirineilor, este minciună de partea cealaltă”
Pascal abordeaza aici caracterul relativ, convențional, al justitiei umane. Legile difera de la un stat la altul. Justiția umana nu este universala, spre deosebire de justitia divină.
De asemenea, ceea ce este un adevăr pentru un popor, pentru o persoană, poate fi o greșeală pentru altele. Ceea ce este valabil pentru unul nu este neaparat valabil si pentru altul.
Pascal a dorit să spună că percepția anumitor adevăruri este dependentă de mai mulți factori: localizare geografica, cultura, mentalitate, epoca... Cu alte cuvinte, ceea ce este un adevăr pentru cineva, la un moment dat sau intr-un anumit loc, nu este, probabil, pentru o altă persoană, dintr-o altă eră sau dintr-o alta regiune.
Inaintea lui Pascal, Montaigne a formulat ceva similar: “Ceea ce este adevar pe partea pe care acesti munti o marginesc este minciuna dincolo de ea.”, “Nu exista ceva in care lumea sa difere mai mult ca in privinta obiceiurilor si legilor.”, sau, extins la confruntarea dintre culturi: "Fiecare numeste barbar ceea ce nu se afla in obiceiurile sale."
© CCC
De doi ani nu am mai vorbit cu sotia mea, pentru a nu o intrerupe.
© CCC
Vrei să ştii adevărul despre tine, ceartă-te cu prietenul.
Maximă contemporană
O, cat de frumoasa ne pare frumusetea cand e inzestrata cu podoaba pe care i-o confera adevarul!
O! how much more doth beauty beauteous seem
By that sweet ornament which truth doth give!
(Sonetul LIV)
Dumnezeu, un rautacios care ne-a deschis spatiul fara sa ne dea aripi.
(Jurnal)
© CCC
Ar fi minunat dacă am putea spune adevărul despre ceea ce simțim, așa cum fac copiii.
© CCC
Adevarul este o eroare exilata in eternitate.
Trebuie să căutăm adevărul, să-l iubim, să-l apărăm și să-l transmitem neatins posterității noastre.
(Loci Communes, 1521)
© CCC
Adevarul trebuie sa invinga…pentru adevar trebuie sa lupti.
Cand poti sa vezi atat de clar defectele altora, inseamna ca le ai.
Nu merita sa-ti calci pe inima pentru a spune adevarul unor oameni care au obiceiul de a privi cu neincredere tot ceea ce le spui, fie ca e adevarat sau nu.
A scrie este un fel de a vorbi fără a fi întrerupt.
(Jurnal)
Erorile sunt adeseori fecunde pentru noi adevaruri.
Cine are o idee adevărata știe, in același timp, ca are o idee adevărată și ca nu se poate îndoi de adevărul acelui lucru. (Etica)
Baruch Spinoza
“Dacă cineva ar spune că are o idee clară şi distinctă, adică adevărata, despre o substanţă, dar că totuşi se îndoieşte că această substanţă există, ar fi acelaşi lucru ca şi când ar spune că are o idee adevărată, dar se îndoieşte de adevărul ei.”
Adevărul se reveleaza în noi. E lipsit de sens să crezi ca cineva ar putea gandi eronat, deoarece a gandi astfel nu inseamna a gândi. Eroarea nu provine dintr-o miscare a gândirii noastre, ci din acțiunea lucrurilor exterioare asupra noastră. Orice idee adevărată contine in sine propria afirmatie și forta reală a acestei afirmatii depinde doar de claritatea ideii. Acesta este motivul pentru care Spinoza nu va opera cu îndoiala metodica (sistematică) in maniera lui Descartes. Fundamentul adevărului nu este o metodă, ci insasi capacitatea de a cunoaște.
Descartes considera ca doar ceea ce este clar si evident poate fi adevarat (Adevarat nu poate fi decat ceea ce a fost perceput logic si rational). La fel, pentru Spinoza, criteriul adevărului este claritatea şi distincţia ideilor. Justeţea unei idei clare şi distincte este evidentă şi fără a mai solicita raportarea ei la obiect.
Ideea adevărată trebuie să corespundă obiectului său, dar întrucat substanţa cugetătoare/obiectul cugetator/eul care gandeste (res cogitans) şi substanţa întinsă/materia/lumea exterioara (res extensa), conform dualismului lui Descartes, sunt pentru Spinoza una şi aceeaşi substanţă, înlănţuirea ideilor în substanţa cugetătoare este în mod necesar identică cu ordinea lucrurilor în substanţa întinsă.
Astfel, Spinoza anticipează cunoscutul principiu gnoseologic materialist, potrivit căruia între legile existenţei şi legităţile gîndirii există o identitate dialectică. Această identitate, fondată ontologic în teoria substanţei, asigură adecvarea deplină la obiect şi deci adevărul ideilor clare şi distincte, fără a mai fi necesar controlul lor empiric.
Noi credem uneori ca lucrurile sunt adevarate, numai fiindca sunt spuse in mod elocvent.
Cât timp flacăra Adevărului va arde fără să scadă vreodată în intensitate, trebuie făcut tot posibilul pentru a o menține.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.