Un vers frumos e ca un arcus purtat pe fibrele noastre sonore. Nu sunt gandurile lui, ci propriile noastre ganduri, pe care poetul le face sa cante in noi. Cand ne vorbeste de o femeie pe care a iubit-o, el ne trezeste delicios de dulce in suflete iubirile si durerile noastre trecute. Poetul e un evocator. Cand il intelegem, suntem tot atat de poeti ca dansul. Toti cati suntem, purtam in noi cate un exemplar din fiecare din poetii nostri, pe care nimeni nu-l cunoaste, si care va disparea pentru totdeauna, odata cu toate variantele lui, cand vom inceta sa mai simtim. Si credeti oare, ca am iubi intr-atata pe liricii nostri daca ne-ar vorbi despre altceva, decat despre noi?
Infinit mai puternice decat ratiunea si stiinta sunt ignoranta si nebunia.
Nu se iubesc cu adevarat decat aceia care nu se cunosc inca.
Acelasi lucru e pretuit in moduri diferite de catre oameni, care-s nesiguri in judecata lor si supusi greselii.
Intoleranta exista de cand lumea. Nu cunosc religie care sa nu-si fi avut fanaticii ei. Sufletul omenesc e facut sa adore. Totul ni se pare infinit de bun in ceea ce iubim, si ne maniem strasnic, cand ni se arata defectele idolilor nostri. Cu mare greutate oamenii izbutesc sa puna un pic de spirit critic in cercetarea convingerilor si a izvoarelor credintei lor. De altfel, e si drept ca daca ne-am uita cu lupa la principii n-am mai crede niciodata.
Nu poti sa faci vreun rau, cand ai doar dragoste in suflet.
Eu am de ce s-o admir pe mama, nu doar pe intelectuala care a fost, dar si pe eroina care a devenit in inchisoare, refuzand cu pretul vietii sa dea Securitatii armele (o scrisoare catre mine) pentru a ma santaja. Atunci si acolo, mama m-a nascut a doua oara. Dupa ce-mi daduse viata, mi-a dat si libertatea sa ma comport dupa firea mea, fara a avea de ales intre sinucidere sau a deveni unealta "lor".
Spectatorul cel mai inzestrat e acela care gaseste, cu pretul cine stie carui fericit contrasens, emotia cea mai pura si cea mai puternica.
Atractia pericolului sta la baza tuturor marilor pasiuni.
© CCC
Cu cat ma gandesc mai mult la viata omeneasca cu atat sunt mai convins ca trebuie sa-i dam Mila si Ironia ca martori si ca judecatori, asa precum egiptenii chemau asupra mortilor lor pe zeita Isis si pe Mephtis. Ironia si Mila sunt doua sfetnice minunate; una zambind, ne face viata amabila; cealalta, care plange, ne-o face sacra. Ironia pe care o invoc eu nu este cruda. Ea nu-si bate joc nici de iubire, nici de frumusete. E blanda si binevoitoare. Rasul ei potoleste mania si tot ea ne invata sa glumim pe seama railor si a prostilor, pe care, fara ea, am putea avea slabiciunea sa-i uram.
Exista un principiu: sa judeci omul dupa fapta.
Admiri mai ales ceea ce intelegi.
Nu poti sa dispretuiesti stiinta fara sa dispretuiesti ratiunea; nu poti dispretui ratiunea fara a dispretui pe om.
Orice idee falsa e primejdioasa.
Ideea…dintr-o idee poti sa fii fericit ori sa suferi cumplit; sa mori ori sa traiesti.
Două lucruri îmi umplu sufletul de admirație și de temeri nesfârșite: cerul înstelat de deasupra mea și legea morală din mine.
(Critica rațiunii pure, 1770-1781)
Singurul mobil al tuturor actiunilor omenesti: fericirea, fericirea cea cu neputinta de atins.
Dispretuiesc pe aceia care nu nadajduiesc si nu cred in nimic.
E penibil - cand nu esti un mare intelept - sa vezi ca viata continua si dupa tine si sa te simti tarat la fund de vesnica scurgere a lucrurilor. Greu ne resemnam sa nu fim sfarsitul definitiv al lucrurilor si ratiunea suprema a universului.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.