Munca ii e prielnica omului. Il scoate din propria-i viata, ii intoarce privirile de la sine, il impiedica sa-l cerceteze pe acel altul care-i el si care-i face ingrozitoare singuratatea. E un leac al eticii si al esteticii. Munca mai are nepretuitul dar de a ne mangaia desertaciunea, de a amagi neputinta si de a ne insufla speranta intr-o intamplare fericita. Ne inchipuim ca prin ea ne inraurim soarta. Pentru ca nu pricepem legaturile firesti, care ne inlantuie propria sfortare de mecanica universala, ni se pare ca sfortarea aceasta e indreptata spre al nostru folos, impotriva restului. Munca ne da iluzia vointei, a fortei si a independentei. Ne indumnezeieste in ochii proprii. Face din noi, sub propria-ne privire, eroi, genii, demoni, demiurgi, zei, Dumnezeu.
E mult mai usor sa promiti fericirea decat sa o dai.
Nenorocirea de a nu putea plange este una dintre cele mai crude.
Cu cat ma gandesc mai mult la viata omeneasca cu atat sunt mai convins ca trebuie sa-i dam Mila si Ironia ca martori si ca judecatori, asa precum egiptenii chemau asupra mortilor lor pe zeita Isis si pe Mephtis. Ironia si Mila sunt doua sfetnice minunate; una zambind, ne face viata amabila; cealalta, care plange, ne-o face sacra. Ironia pe care o invoc eu nu este cruda. Ea nu-si bate joc nici de iubire, nici de frumusete. E blanda si binevoitoare. Rasul ei potoleste mania si tot ea ne invata sa glumim pe seama railor si a prostilor, pe care, fara ea, am putea avea slabiciunea sa-i uram.
Ranile morale se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise.
Nici durerea, nici rana unui barbat nu trebuie sa para ca sunt prea mari.
De obicei, catalogam ca primejdiosi pe cei care au spiritul altfel turnat decat al nostru si ca imorali pe cei care n-au morala noastra. Categorisim apoi ca sceptici pe cei care nu impartasesc propriile noastre iluzii, fara sa ne intrebam macar daca nu cumva au altceva in locul lor.
E cu putinta oare sa concepem virtutea fara vicii, iubirea fara uratenie... Suprimati un viciu si virtutea corespunzatoare va disparea cu dansul.
Judecam actiunile omenesti dupa placerea sau mahnirea pe care ne-o provoaca.
Patria se cuvine asezata deasupra a tot ce exista, chiar si a zeilor, caci ea ii cuprinde pe toti... altarele zeilor si mormintele stramosilor, iata patria. Esti al ei prin comuniunea amintirilor si a sperantelor.
Legea e moarta cand triumfa sceleratii.
O bucurie împărtăşită este o bucurie dublă, o durere împărtăşită este o jumătate de durere.
© CCC
Durerea e pârghia vieţii.
Apasă cu un capăt, dar cu celălalt ridică.
(Gânduri albe)
Bucuria este aceea care innobileaza sufletul…si durerea, durerea cea mare, cand poti s-o depasesti, sa te ridici deasupra-i, s-o invingi.
Exista un principiu: sa judeci omul dupa fapta.
Stim ca viata e scurta si ca s-o prelungim punem intr-insa amintirea vremurilor care nu mai sunt. Am pierdut nadejdea in nemurirea fiintei omenesti si, ca sa ne consolam de credinta asta moarta, n-avem decat visul unei alte imortalitati, insesizabila, difuza, neputand fi gustata decat cu anticipatie, si care, de altfel, nu e ingaduita decat la foarte putini dintre noi: imortalitatea sufletelor in memoria oamenilor.
Educatia nu inseamna cat de mult ai retinut, si nici macar cat de multe cunosti.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.