Trebuie să ne acceptăm durerea,
Să schimbăm ceea ce putem
și să râdem de restul.
© CCC
Să te pleci de durere este o nebunie;
Nimic nu se câștigă prin melancolie;
Decât să te afunzi în gânduri dureroase,
Mai bine să-ți cufunzi simțurile în vin.
© CCC
Crede-mă, fiecare inimă are durerile ei ascunse pe care lumea nu le cunoaşte; şi adesea judecăm că un om e rece atunci când e doar trist.
© CCC
Nu mai există durere la multiplele scene ale acestei înfricoșătoare și solemne tragedii.
(Amintiri de la Solferino)
(Bătălia de la Solferino a avut loc pe 24 iunie 1859 în timpul campaniei italiene. A avut loc în Lombardia, în provincia Mantova (Mantua). Este vorba despre o victorie a armatelor franceze ale lui Napoleon al III-lea și a armatei Sardiniei sub conducerea regelui Victor Emanuel al II-lea al Italiei asupra armatei austriece a împăratului Franz Joseph I. A fost ultima mare bătălie din istoria universală în care toate armatele s-au aflat sub comanda personală a monarhilor lor.)
© CCC
Doar cine-a plîns de dor,
durerea-mi ştie!
Stingheră, fără zbor
spre bucurie,
un loc mereu măsor
de pe tărie.
Ah! blîndul meu amor
e-n pribegie.
Ca beată sînt, şi mor
arzînd de vie.
Doar cine-a plîns de dor,
durerea-mi ştie!
(Doar cine-a plîns de dor)
(Traducere Teodor Boşca)
Există ceva sacru în lacrimi. Nu sunt semnul slăbiciunii, ci al puterii. Vorbesc mai elocvent decât zece mii de limbi. Ele sunt mesagerii durerii copleșitoare, ai regretului profund și ai iubirii nespuse.
© CCC
Nu-ți povesti durerea din suflet nimănui!
Numai Hristos te-ajută la crucea care-o sui.
Dar tu întotdeauna să suferi lângă-acel
ce suferă-arătându-ți ce-amar îndură el.
Nu-ți povesti necazul din casă la străin!
Numai Hristos mai poate să-ți ușure-al tău chin.
Dar tu întotdeauna, când alții-ți spun plângând,
ajută-le cu milă, iubindu-i și tăcând.
Nu-ți povesti la alții pe frații tăi căzuți!
Numai Hristos te-ndeamnă să-i ierți și să-i ajuți.
Dar tu întotdeauna, când alții-ți spun de frați,
tacere, intristare si lacrimi să le-arați.
Ci spune-ți totdeauna durerea lui Hristos,
și spune de-a ta casă doar tot ce știi frumos,
și spune doar de bine de frații tăi mereu.
Atunci și taci, și umbli, și spui ca Dumnezeu…
(Nu-ți povesti durerea din suflet nimănui!)
Cand toata lumea e indragostita, faptul ca tu nu esti iubit te doare cel mai tare.
Ne întrebăm: cum mergem mai departe? Nietzsche zicea: „O să vină o vreme – şi a şi venit – în care nu va mai exista aproapele, ci departele nostru”. Era ateu şi recunoştea cu durere că nu-L mai are pe Dumnezeu. Îşi numea ateismul „infirmitatea mea”. Astăzi nu ne interesează trecutul, numai prezentul. Asta ne taie rădăcinile; iar o lume fără rădăcini este o lume fără morală. Nu se poate trăi fără modele.