Citate de James Joyce

Arta este modalitatea umana de a utiliza sensibilul sau inteligibilul in scopuri estetice. © CCC

Multe flori se nasc şi nu-şi lasă roşaţa de nimeni văzută. (Ulise)

Lumea nici nu-şi dă seama cît de primejdioase pot fi cîntecele de iubire, îi avertiză ocult oul aurifer al lui Russell. Mişcările care lucrează revoluţii în lumea largă se nasc din visele şi viziunile unui ţăran de pe coline. Pentru ei pămîntul nu e solul pe care să-l exploatezi, ci mama vie şi iubitoare. Aerul rarefiat al academiei şi al arenei produce cîte un roman de şase parale, cîntecelul de cabaret, şi Franţa dă floarea cea mai de preţ a corupţiei în Mallarme, însă viaţa ce se cuvine s-o rîvnim li se revelează doar celor săraci cu Duhul, viaţa feacilor lui Homer. (Ulise)

Se spune ca pasari calatoare, care trec noaptea in carduri peste orase, se zapacesc de lumina ce-o imprastie acestea in intuneric, si pana in zori tot dau ocol orasului, nestiind incotro s-apuce; instinctele noastre mari si mici sunt ca aceste pasari: lumina constiintei le zapaceste…

Întrebarea suprema în ce priveşte o operă de artă este din cat de adancă viaţă izvorăşte. (Ulise)

Privighetoarea inteleapta canta fiecare cantec de doua ori.

Fiecare viaţă e alcătuită din multe zile, zi după zi. Umblăm prin noi înşine, întîlnind tîlhari, fantome, uriaşi, bătrîni, tineri, soţii, văduve, cumnaţi. Dar întotdeauna întîlnindu-ne pe noi înşine. (Ulise)

O, şi marea, marea purpurie uneori ca focul şi amurgurile încărcate de splendoare şi smochinii în grădinile Alamedei, da, şi toate străduţele alea sucite şi casele roze şi albastre şi galbene şi grădinile de trandafiri şi iasomia şi muşcatele şi cactuşii şi Gibraltarul ca o fată unde eu eram Floarea de munte, da, cînd mi-am pus trandafirul în păr, cum făceau fetele din Andaluzia sau să-mi pun unul roşu, da, şi cum m-a sărutat el sub zidul maur. (Ulise)

Nu există trandafiri fără spini. (Ulise)

Ca să înveţi, trebuie să fii umil. Insă viaţa este marele învăţător. (Ulise)

Nimeni nu ofera generației sale un serviciu mai mare decat acela care, fie prin arta sa, fie prin existența sa, ii aduce ofranda unei certitudini. (Noua drama a lui Ibsen) © CCC

Cum eşti tu acum, aşa am fost noi odinioară. (Ulise) © CCC

Poate că asta, iubirea care ar fi putut fi, era ceea ce sufla peste chipul ei cu trăsături delicate, uneori o expresie de încordare abia simţită, un înţeles tăinuit, asta poate aprindea în ochii ei frumoşi un dor straniu, dăruindu-i un farmec căruia puţini îi puteau rezista. De ce au oare femeile ochi atît de vrăjitoreşti? (Ulise)

Plăcut trebuie să fie seara. Să nu mai trebuiască să alergi de colo pînă colo. Să stai doar aşa; amurgul liniştit; laşi totul să meargă de la sine. Să uiţi. (Ulise)

Toate întrebările astea-s pur academice, spuse ca un oracol Russell, din umbra lui. Vreau să spun, dacă Hamlet e în realitate Shakespeare, sau Iacob întaiul, sau Essex. Ca şi discuţiile clericilor despre  istoricitatea lui Isus. Arta trebuie să ne reveleze nouă idei, esențe spirituale fără formă.  Întrebarea suprema în ce priveşte o operă de artă este din cat de adancă viaţă izvorăşte. Pictura lui Gustave Moreau este pictura ideilor. Poezia cea mai profundă a lui Shelley, cuvintele lui Hamlet, ne aduc mintea în contact cu înţelepciunea veşnică, lumea ideilor lui Platon. Tot restul sunt doar speculaţiile unor învăţăcei, bune pentru învăţăcei. (Ulise)

Culorile depind de lumina în care le vezi. (Ulise)

Istoria, spuse Stephen, este un coşmar din care tot încerc să mă trezesc. (Ulise)

…pentru orice irlandez, cît de mic, casa sa e castelul său. (Ulise)

Iubirea e cea care canta acum; vechiul cantec dulce al iubirii. (Ulise)  

Nu era vorba să fie un făt-frumos, nu ăsta era idealul ei, care să-i pună o iubire cum n-a mai fost la picioare, mai bine un bărbat adevărat cu o faţă liniştită, un om liniştit care ştie ce vrea, care nu şi-a găsit încă femeia ideală, poate cu părul uşor suflat cu argint, şi care avea s-o înţeleagă, s-o cuprindă în braţele lui ocrotitoare, s-o strivească de trupul lui cu toată puterea firii lui profunde, pasionate şi s-o mîngîie cu un sărut lung, lung. S-ar fi simţit ca în paradis. După un astfel de bărbat jinduieşte ea în amurgul acesta blînd de vară. Din toată inima îşi doreşte ea acum să fie a lui, numai a lui, logodnica şi mireasa lui în bine şi în rău, la bogăţie şi la sărăcie, la boală şi în sănătate pînă cînd moartea ne desparte şi acuma şi totdeauna şi în vecii vecilor. (Ulise)