O, mai cu seamă seara te iubesc,
când lucrurile par nedesluşite,
când porţile se-nchid c-un ritm firesc
şi iedera începe să palpite,
când arborii-s mai tainici şi mai mari
şi când se-aud fântânele mai bine,
îmbucură-mă! Fie să apari,
chiar de vei trece-n oră fără mine.
Arată-mi-te iarăşi respirând
ca apele de lună îmbiate.
Un strop de mări în ochi mi s-a răsfrânt,
căci mări şi lacrimi sunt, la fel, sărate.
Adu-ţi aminte de un biet dactil,
de un fragment fragil de poezie
pe care ţi l-am strecurat, subtil,
pe un pătrat lunatic de hârtie.
E seara dulce ca un elixir
şi arborii par turnuri lungi de pace,
iar cerul, ca hlamida de emir,
mai străluceşte, vrând să ne împace.
O, mai cu seamă seara te iubesc,
femeie, ce-ai rămas, în ani, departe.
Citesc şi mă citeşti, şi te citesc,
şi-mi stai ca semnul de mătase-n carte.
(De dragoste)
Mandria nu e un motiv de lauda cand e vorba de dragoste: ea se naste aproape ori de cate ori amorul propriu e mai tare decat dragostea.
Dragostea este intalnirea dintre doi miopi pe care timpul ii va face prezbiti.
© CCC
Cele mai frumoase zile din viaţa mea au fost cele în care m-am gândit la tine cu cea mai mare înflăcărare.
(Scrisoare către Yvonne de Vaugrigneuse (Yvonne de Quiévrecourt))
© CCC
Ai dreptate, cuvintele lipsesc, inima e plină, vorbele sunt goale, cum putem spune că iubim? Cum să-ţi exprimi iubirea ? Cum aş putea să-i spun asta unei femei ca tine? Cu ce cuvinte să descriu acest amestec de tandreţe, respect, apreciere, admiraţie, devotament şi adoraţie pe care un suflet ca al tău îl naşte într-o inimă ca a mea? Renunţ. Limbajul omenesc nu este făcut pentru a exprima infinitul şi mă mulțumesc doar să îţi spun că te iubesc!
(Scrisoare către Léonie d’Aunet)
© CCC
A venit doar pentru prietenie și i-a luat dragostea.
© CCC
Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata. Daca ura celorlalti - covarsitoare uneori -, invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim pana la capat.
Inima mea, atat de delicat tinuta
In mainile tale,
Deschide-o, nu e nimic in ea decat un pic de cenusa.
© CCC
Cand femeile ne iubesc, ne iarta orice, pana si crimele; cand nu ne iubesc, nu ne iarta nimic, nici macar virtutile.
Te vreau pe tine, pentru ca-i mai simplu decat sa imbratisez omenirea intreaga - de care as avea nevoie ca sa te inlocuiesc.
Ridică-ncet lăsatele perdele
Cu mâna ta ușor înfiorată
Și din misterul umbrei încadrată,
Răsari în spumă albă de dantele.
E-un cer albastru ca de peruzele
Și-n noaptea de luceferi presurată,
Mireasma fânului cosit îmbată
Ca un narcotic visurile mele.
De-ai ști ce tristă-i fără tine Luna,
Tu ai veni la geam întotdeauna
Să-ți scalde păru-n blondele ei raze…
Și-n ochii tăi, haotica pribeagă,
Cu străluciri de tainice topaze,
Ar îngropa comoara ei întreagă…
(Sonata lunii)
A nu iubi nu e nimica, a nu putea iubi e grozav.
Cu anumite fiinţe foarte rare, nu ar trebui să vorbești. Ar trebui să le fii imediat în brațe, să le mângâi fața, pleoapele, obrajii, buzele, atingându-le cu un deget, mai întâi încet, apoi într-un sărut pasional. Să le săruți. Să le îmbrăţişezi. Cuvintele sunt inutile. Cuvintele ar veni să confirme ceea ce corpurile au ştiut din primele clipe.
(O perioadă nebună)
© CCC
Tăcerea este cel mai adânc strigăt al inimii.
Astazi, dragostea mea, sunt prea obosit pentru a-ti scrie. Vei gasi in inima ta o scrisoare, cateva pagini pline de tacere. Citeste-o incet. Lumina acestei zile a scris-o pentru mine. In ea, este vorba doar despre tine si tot ceea ce simt de fiecare data cand te privesc, departe, la sute de kilometri de aici.
© CCC
Iubirile prea mari trebuie sa fie suportate.
© CCC
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.
(Cântec fără răspuns)
E spre cinstea firii omeneşti că acolo unde egoismul ei nu este pus în joc, ea este gata mai degrabă să iubească decât să urască. Printr-un proces treptat şi domol, însăşi ura ajunge să se transforme în iubire dacă schimbarea nu este împiedicată printro nouă şi neîntreruptă stârnire a duşmăniei iniţiale.
(Litera stacojie)
Dragostea creste in raport direct cu numarul kilometrilor ce fac doi indragostiti ca sa se intalneasca.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.