Tendința bine cunoscută a debutantului de a-și exhiba viața intimă, instalându-se în primul său roman sau introducând în el un locțiitor al său, ține mai puțin de atracția pentru o temă deja găsită decât de ușurarea pe care o produce desprinderea de sine, înainte de a trece la un subiect ceva mai ambițios. Aceasta este una dintre acele foarte rare reguli generale la care m-am supus.
Din cauza depărtării Rusiei și pentru că nostalgia rămâne întreaga viață o companie înnebunitoare căreia învățăm să-i suportam extravaganțele consternante în public, nu mă simt deloc stânjenit să mărturisesc caracterul sentimental al legăturii cu primul meu roman.
Cuminte sau nu, înţelegând sau nu, primisem totuşi boala literaturii, voiam să scriu romane.
(Jurnal esențial)
Romanul este o viață pe hârtie care seamănă cu viața de zi cu zi, dar este mai semnificativă, mai profundă și mai frumoasă.
© CCC
Fiecare roman este un deicid secret, un asasinat simbolic al realității.
(Romancierul și demonii săi)
© CCC
A scrie romane este un act de răzvrătire împotriva realității, împotriva lui Dumnezeu, împotriva creației lui Dumnezeu care este realitatea.
(Romancierul și demonii săi)
© CCC
Am apelat la roman, o formă artistică care în vremurile trecute fusese neglijată și căpătase astfel o reputație proastă, dar care în cursul secolului al XIX-lea se dezvoltase și se ridicase la rangul atins de drama și epopeea antică.
© CCC
Scoţând din sertarul mesei caietele cu romanul scris de mână şi exemplarele dactilografiate, am început să le ard. E o treabă foarte grea, fiindcă hârtia scrisă arde anevoie.
(Maestrul și Margareta)
Ca să te convingi că Dostoievski este scriitor, trebuie neapărat să-i ceri legitimaţia? Păi, ia dumneata la întâmplare cinci pagini din orice roman al lui şi te vei convinge, fără nici o legitimaţie, că ai de-a face cu un scriitor! Şi-apoi, cred că nici nu avea legitimaţie!
(Maestrul și Margareta)