Iris Murdoch

Iris Murdoch, pe numele complet Dame Iris Murdoch, pe numele original complet Jean Iris Murdoch, pe numele de căsătorie doamna John O. Bayley, 15 iul. 1919 – 8 febr. 1999, scriitoare și filozoafă britanică care s-a remarcat prin romanele sale psihologice care conțin elemente filozofice și comice. A devenit Doamna Imperiului Britanic, Dame Iris Murdoch, în 1987.

S-a născut în zona rezidențială Phibsborough, din nordul Dublinului, Irlanda. Tatăl ei, Wills John Hughes Murdoch, era dintr-o familie presbiteriană de crescători de ovine din Comitatul Down (lângă Belfast), iar mama ei, Irene Alice Richardson, care se pregătise să devină cântăreață, era dintr-o familie protestantă din Dublin. Părinții săi s-au mutat în apropierea Londrei. Copil unic, Iris a crescut în suburbiile Londrei, unde tatăl său a devenit funcționar.

Murdoch a studiat la Badminton School, Bristol, iar din 1938 până în 1942, la Somerville College, Oxford, frecventând cursurile de Filologie, specializarea Literatură clasică (greacă și latină), istorie antică și filozofie.

După absolvire, s-a mutat la Londra și între 1942 și 1944, a lucrat în Trezoreria Britanică, la Departamentul de Finanțe.

În 1944 a plecat în Europa cu Organizația Națiunilor Unite pentru a se ocupa de taberele de refugiați. A lucrat timp de doi ani ca ofițer administrativ la Organizația Națiunilor Unite pentru Ajutor și Reabilitare. În calitatea de ofițer al ONU, va călători în diverse țări din Europa, ca Austria și Belgia. Șederea în Belgia, în particular, va fi fundamentală pentru cariera sa filozofică, acolo având ocazia să-l întâlnească pe filozoful Jean-Paul Sartre și, de asemenea, să-i citească operele, care se găseau mai greu în Marea Britanie. Așa a descoperit existențialismul.

Revenind în Anglia, pentru a-și perfecționa pregătirea în filosofie, a urmat cursurile lui Ludwig Wittgenstein la Newnham College, Cambridge, și a obținut doctoratul în filosofie în 1947. În 1948, a devenit lector universitar la St Anne’s College, Oxford, unde ținea prelegeri de filosofie. A lucrat ca profesor la Oxford până în 1963, când s-a dedicat scrisului.

Pe lângă Sartre, Murdoch a fost influențată foarte mult de Platon, Freud și Raymond Queneau. În prima sa carte, Sartre, Un raționalist romantic, 1953, îl critică pe Sartre și aduce un omagiu existențialismului.

A scris primul său roman, Prins în mreje, lansat în 1954, după ce a publicat mai multe eseuri filosofice și primul studiu în limba engleză dedicat lui Jean-Paul Sartre.

A avut o aventură furtunoasă cu filosoful Elias Canetti – căruia i-a dedicat Zborul de la vrăjitor, 1956.

La Oxford, în 1956, s-a întâlnit și s-a căsătorit cu John Bayley, profesor de literatură engleză, cu șase ani mai tânăr decât ea și, de asemenea, romancier. Va scrie alte 25 de romane, precum și alte studii și piese de teatru, până în 1995, când a început să sufere efectele bolii Alzheimer. A murit în 1999 la vârsta de 79 de ani.

În Capul retezat, 1961, Murdoch analizează teoria lui Freud despre sexualitatea masculină. Mașina de iubit, cea sacră și profană, 1974, a câștigat recompensa literară Whitbread, iar Marea, marea, 1978, capodopera sa, Premiul Booker. Ultima sa carte, Dilema lui Jackson, a fost lansată în 1995.

Romanele sale sunt alternativ intense și ciudate, pline de umor negru și întorsături imprevizibile ale intrigii, cercetând dincolo de aparența civilizată a clasei sociale superioare unde sunt situate personajele sale. A inclus frecvent personaje atipice în cărțile sale, în special în Clopotul, 1958, și O înfrângere destul de onorabilă, 1970. De asemenea, a descris frecvent un personaj masculin cu putere aproape demonică, care își impune voința asupra altor personaje și pentru care se presupune că și-a luat ca model iubitul, scriitorul Elias Canetti.

Deși inițial scria într-o manieră realistă, Murdoch introduce uneori o anumită ambiguitate în scrierea sa prin utilizarea, uneori înșelătoare, a simbolismului și prin amestecarea elementelor imaginare în scenele descrise cu precizie. Inorogul /Unicornul, 1963, poate fi citit ca un „roman gotic” sofisticat, sau ca un roman care conține capcane gotice, sau poate ca o parodie strălucită a acestui mod de a scrie. Prințul negru (Premiul Memorial James Tait Black), 1973, este un studiu remarcabil al obsesiei erotice, textul devenind mai complex și pretându-se interpretărilor multiple, când personajele secundare vin să contrazică naratorul și misteriosul „editor” al cărții într-o serie de postfețe.

În 1987, i-a fost conferit Ordinul Imperiului Britanic “Dame Commander of the Order of the British Empire”, titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, care permite beneficiarei să foloseasca titlul “Dame” înaintea numelui, titlu nobiliar acordat femeilor pentru merite deosebite, echivalentul titlului nobiliar “Sir”, acordat barbaților.

Iris Murdoch a scris douăzeci și șase de romane, piese de teatru, versuri și lucrări de filozofie și critică literară.

O selecție a voluminoasei sale corespondențe a fost publicată sub titlul Viața pe hârtie: Scrisori de la Iris Murdoch, 1934-1995 (2016).

Opere principale:

romane: Prins în mreje, 1954 (Under the Net); Castelul de nisip, 1957; Clopotul, 1958; Capul retezat, 1961; Un trandafir neoficial, 1962; Inorogul, 1963; Italianca, 1964; Roșul și verdele, 1965; Oameni buni ;i oameni de bine, 1968; Visul lui Bruno, 1969; Prințul negru, 1973, Premiul James Tait Black Memorial; Mașina de iubit, cea sacră și profană, 1974; Vlăstarul cuvintelor, 1975; Marea, marea, 1978, considerat capodopera sa și distins cu prestigiosul Premiu Booker; Discipolul filosofului, 1983; Dilema lui Jackson, 1995.

eseuri filosofice: Suveranitatea binelui, 1970; Metafizica ca ghid al moralei, 1992.

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.