Am uitat verticala, ne-am întins pe orizontala profitului, ne-am năclăit în mocirla materiei. Spiritul nu mai este în noi. Suntem numai o poftă a trupului… Sau a banului… De aceea românul spune că “banul e ochiul dracului”. E o veche zicală și e adevărată. Te dezumanizează. Sunt atât de îndurerată de spectacolul contemporan, încât greu mă pot despătimi, privind cu indiferență împrejur. Mă uit la oameni cu dragoste, dar văd mulţi oameni lipsiţi de milă, cei care au maşini de miliarde şi pe care le schimba frecvent, dar nu ar da un leu săracilor… Sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici… Iar asta înseamnă să-ţi pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tău, pentru tot ceea ce este creaţie, spirit. Peste tot auzi manele… nişte orori. Apoi lipsa de cuviinţă; noi eram un popor cuviincios, iar acest cuvânt a dispărut din vocabularul nostru. Există în noi acest impuls de vulgarizare, de înjosire. Suntem cufundați în mlaştina materiei. Avem ce merităm, din toate punctele de vedere.
Cand sustine dreptul la existenta si la libera dezvoltare a fiecarui popor, sentimentul national e un simbol de actiune, nu numai perfect legitim, dar si de o incontestabila etica. El poate deveni chiar sublim, atunci cand, ca in razboaie, duce la sacrificiile supreme. Cand insa, proclamand superioritatea indiscutabila a unor anumite natiuni si inferioritatea iremediabila a celorlalte, lupta ca sa asigure celor dintai putinta de a dispune, dupa bunul lor plac, de cele din urma, nationalismul inceteaza de a mai fi un sentiment respectabil, fiindca nesocoteste justetea si ameninta pacea.
Natiunile mai inclinate catre poezie decat catre gandire se daruiesc mai curand bucuriei care imbata decat ironiei filozofice. Se ascunde ceva trist indaratul glumei intemeiate pe cunoasterea oamenilor; veselia cu adevarat inofensiva izvoraste numai din imaginatie.
Ce sunt toate framantarile popoarelor decat nazuinta de a realiza ideea dreptului lor, de a apara aceasta idee, atat in relatiile dintre popoare, cat si in acelea dintre clasele sociale.
Nationalitatea trebuie sa fie simtita cu inima si nu vorbita numai cu gura. Ceea ce se simte si se respecta adanc se pronunta arareori.
Poporul român este o enigmă și un miracol istoric.
(Invaziile barbare și popularea Europei, 1937)
“O enigmă și un miracol istoric: poporul român” este titlul unei secțiuni, ce conține două capitole, a lucrării istoricului francez Ferdinand Lot, Invaziile barbare și popularea Europei, 1937. Acest titlu a devenit titlul unei cărți a lui Gheorghe I. Brătianu care a fost discipolul lui Ferdinand Lot. În această carte, Gh. Brătianu, în spiritul obiectivității științifice, examinează originile poporului român și susține continuitatea daco-romană pe teritoriul actual al României de la cucerirea Daciei de către Traian și până în epoca contemporană.
Referitor la problema originilor poporului român, care a stat timp de două sute de ani în centrul unei vaste controverse la scară europeană, Gh. Brătianu declara: "Dacă există o cheie a enigmelor și o explicație a miracolelor, nu le putem găsi, cel puțin în domeniul studiilor istorice, în dezlănțuirea patimilor și a dușmăniilor naționale”.
© CCC
Un popor, care nu merge inainte, sta pe loc, ba chiar da inapoi.
...in toate, raceala e cea care jigneste, pe cata vreme imaginatia, dimpotriva, merge intotdeauna mana in mana cu bunatatea.
Artistul creator are ceva in comun cu eroul. Desi functioneaza pe alt plan, si el isi imagineaza ca are solutii de oferit. Isi jertfeste viata pentru a infaptui triumfuri imaginare. Si la incheierea fiecarei grandioase experiente, fie a politicianului, a razboinicului, a poetului sau a filozofului, problemele vietii continua sa pastreze aceeasi infatisare enigmatica.
Se spune ca cele mai fericite popoare sunt acelea care nu au istorie. Popoarele cu istorie, cele care au faurit istoria, par sa nu fi izbutit altceva, prin infaptuirile lor, decat sa fi accentuat caracterul etern al luptei. Si, pana la urma, pier si ele ca si acelea care nu au depus nicio stradanie, care s-au multumit sa traiasca si sa se bucure de viata.
Prima condiţie a unui român este să creadă că poporul român este aşa cum sunt pomii, cum sunt animalele, cum e regnul mineral sau vegetal sau animal... Ce face poporul român e mai puţin important decât faptul că el este pe lume.
Invidia poate fi indurata cand izvoraste din admiratia trezita de talent…dar exista oare nenorocire mai mare decat aceea de a trai acolo unde superioritatea starneste invidie si entuziasm?
Esti tare cand in lupta te sprijina poporul.
Calitatile morale ale unui popor atarna - facand abstractie de clasa si de rasa - de starea sa economica...Deci conditia civilizatiei statului este civilizatia economica.
Cand esti in stare sa te cunosti pe tine insuti, rar se intampla sa te inseli asupra propriei tale sorti, si presimtirile nu sunt, de cele mai multe ori, decat parerile pe care ni le facem despre noi, dar pe care nu ni le-am marturisit decat pe jumatate.
Guvernarile formeaza caracterul natiunilor.
Sufletele patimase se tradeaza in mii de chipuri si sentimentele pe care izbutim sa ni le stapanim intruna nu pot fi foarte puternice.
O natiune se afirma in istoria universala mai puternic prin biruintele spirituale si culturale decat prin izbanzi militare ori politice. Acestea din urma sunt vremelnice si nesigure, dupa anumite constelatii si situatii, in timp ce un vers nou, o melodie noua, o gandire originala, o fapta morala impunatoare, tot ce contribuie efectiv la sporirea si imbogatirea tezaurului spiritual comun al omenirii, aduce natiunilor un prestigiu permanent si o justificare deplina a dreptului lor la existenta, alaturi de natiunile mari ale lumii.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.