Citate de Alexandru D. Xenopol

Guvernarile formeaza caracterul natiunilor.

Adevăratul republicanism este suveranitatea poporului… Exista drepturi naturale şi imprescriptibile pe care o intreagă naţiune nu are dreptul să le incalce.

În principiu, am certitudinea invincibilităţii poporului român; şi că, aşa cum a ieşit din impas cu Ceauşescu, va ieşi din orice impas. Aşa cum a făcut Unirea Principatelor, împotriva a trei mari puteri, otomană, austriacă şi rusă, şi a făcut unitatea înaintea Unităţii Italiei... E atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuţile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinţei mele că poporul român nu poate fi înfrânt.

Poporul român este imprevizibil: trece de la grația supremă la servitutea voluntară în câteva ore.

Existența unui popor nu se discută, ea se afirmă. (Afirmație din discursul său de apărare în Procesul Memorandumului)

Cu cat un popor e mai putin civilizat, cu atat are mai multe cuvinte straine in limba.

Nefericit poporul care are nevoie de eroi! (Galileo Galilei, 1938)

Nici un popor nu e atat de decazut incat sa nu merite sa te jertfesti pentru el, daca ii apartii.

Nu insusiri intelectuale sau virtuti speciale determina locul pe care-l ocupa diferitele popoare in mersul culturii umane, ci dezvoltarea economica respectiva.

Am uitat verticala, ne-am întins pe orizontala profitului, ne-am năclăit în mocirla materiei. Spiritul nu mai este în noi. Suntem numai o poftă a trupului… Sau a banului… De aceea românul spune că “banul e ochiul dracului”. E o veche zicală și e adevărată. Te dezumanizează. Sunt atât de îndurerată de spectacolul contemporan, încât greu mă pot despătimi, privind cu indiferență împrejur. Mă uit la oameni cu dragoste, dar văd mulţi oameni lipsiţi de milă, cei care au maşini de miliarde şi pe care le schimba frecvent, dar nu ar da un leu săracilor… Sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici… Iar asta înseamnă să-ţi pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tău, pentru tot ceea ce este creaţie, spirit. Peste tot auzi manele… nişte orori. Apoi lipsa de cuviinţă; noi eram un popor cuviincios, iar acest cuvânt a dispărut din vocabularul nostru. Există în noi acest impuls de vulgarizare, de înjosire. Suntem cufundați în mlaştina materiei. Avem ce merităm, din toate punctele de vedere.

Popor, alege-ti sefi, nu stapani!

Va veni o vreme când acest popor, care n-a fost cunoscut până acum, va fi luat în seamă. Din această ţară, trecută sub tăcere, vor răsuna cântece şi muzică. Neamul acesta va renaşte şi lumea se va mira ca de o minune să afle, în sfârşit, tot ceea ce el posedă din conştiinţa universală.

Popoarele cele mai civilizate sunt la fel de aproape de barbarie ca si fierul cel mai lustruit, de rugina.

Irlandezii spun că necazul tău este și necazul lor și bucuria ta este și bucuria lor? Aș dori să pot crede acest lucru. Sunt tulburată, sunt nemulțumită, sunt irlandeză. © CCC

Nationalitatea trebuie sa fie simtita cu inima si nu vorbita numai cu gura. Ceea ce se simte si se respecta adanc se pronunta arareori.

O natiune se afirma in istoria universala mai puternic prin biruintele spirituale si culturale decat prin izbanzi militare ori politice. Acestea din urma sunt vremelnice si nesigure, dupa anumite constelatii si situatii, in timp ce un vers nou, o melodie noua, o gandire originala, o fapta morala impunatoare, tot ce contribuie efectiv la sporirea si imbogatirea tezaurului spiritual comun al omenirii, aduce natiunilor un prestigiu permanent si o justificare deplina a dreptului lor la existenta, alaturi de natiunile mari ale lumii.

Popoarele vor fi fericite atunci cand educatia integrala a cetatenilor se va bizui pe adevar si dreptate.

Calitatile morale ale unui popor atarna - facand abstractie de clasa si de rasa - de starea sa economica...Deci conditia civilizatiei statului este civilizatia economica.

Vai de poporul lipsit de incredere in sine insusi! Nu-i este dat sa savarseasca fapte mari!

Ah! Popor nestatornic care se supune celei mai ușoare adieri! Vai de cel ce se sprijină pe această trestie! (Maria Stuart, 1801)