E trist ca nimeni să te ştie,
Dar şi mai trist să-ţi zici mereu
Că te-a pătruns nimicnicie
Deşi ai fost ca Dumnezeu.
Unde sunteţi, iubiri deşarte,
Ochi mari ce nu-i mai pot uita?
O, fugi departe, fugi departe,
La ce mă-ngâni cu faţa ta?
În viaţa lumii acestie,
Ce-i fără capăt şi-nceput,
În toată neagra veșnicie
O clipă numai te-am avut.
De-atunci te chem din întuneric
Şi amintirea ta dezmierd
Până ce răsari… un vis himeric,
Abia răsari… şi iar te pierd.
Ca la un zvon ce lin adie
Urechea țin, mereu ascult…
Tot mai puţină armonie…
Pustiu din ce în ce mai mult.
Şi din comoara-mi de suspine,
Cu amintiri, cu dor îmbrac
Acest amor bogat în chinuri
Şi-n mângâieri, de tot sărac.
(E trist ca nimeni să te ştie)
Visul unei umbre şi umbra unui vis.
Poezia - trandafirul ce creste, in potir de aur, sufletul frumos.
Înţelepciunea populară este mai preţioasă decât aurul.
Pasiunile injosesc, pasiunea inalta.
Munca este legea lumii moderne, ce nu are loc pentru lenesi… Temeiul unui stat e munca si nu legile… bogatia unui popor nu sta nici in bani, ci iarasi in munca… Fiecare, si mare, si mic, datoreaza un echivalent de munca societatii in care traieste… Cand munca unei clase dintr-un popor nu mai echivaleaza drepturile de care se bucura, atunci acea clasa e corupta, chiar ea traieste din traficul unei munci straine…; noi credem, insa, ca un sistem care, oricat s-ar imbogati patriotii, are ca rezultat moartea reala a unei natii, e tot ce se poate mai rau si mai ucigas ca sistem.
Vorbeşte-ncet, urmează înainte
Cu glasul tău, izvor de mângâiere,
Căci vorba ta-i ca lamura de miere
Şi înţelesul ei e prea cuminte.
Să pot să te privesc încet – n-aş cere.
Nimica alta, scumpe înger sfinte,
Când ochii tăi îmi spun fără cuvinte
Ş-arată milă, dragoste, durere.
Tu, idol scump şi dulcea mea lumină,
Rămâi în braţul meu întotdeauna
Căci numai ţie al meu suflet se închină.
Vorbeşte-ncet, priveşte-mă într-una...
De chipul tău viaţa mea e plină:
Pot fi minuni, ca tine nu-i niciuna.
(Vorbeşte-ncet)
Mulți lucrează, dar puțini gândesc.
O sa ma-ntrebi ce efect mi-a facut marea, pe care-o vad pentru-ntaia oara? Efectul unei nemarginiri pururea miscate... caci ea e schimbatoare la culoare si in miscari, de unde unii autori o si compara cu femeia... privirea marii linisteste, mai ales sufletele furtunoase.
Pe aceeaşi ulicioară
Bate luna în fereşti,
Numai tu de după gratii
Vecinic nu te mai iveşti!
Şi aceiaşi pomi în floare
Crengi întind peste zaplaz,
Numai zilele trecute
Nu le fac să fie azi.
Altul este al tău suflet,
Alţii ochii tăi acum,
Numai eu, rămas acelaşi,
Bat mereu acelaşi drum.
Ah, subţire şi gingaşă
Tu păşeai încet, încet,
Dulce îmi veneai în umbra
Tăinuitului boschet
Şi lăsându-te la pieptu-mi,
Nu ştiam ce-i pe pământ,
Ne spuneam atât de multe
Făr-a zice un cuvânt.
Sărutări erau răspunsul
La-ntrebări îndeosebi,
Şi de alte cele-n lume
N-aveai vreme să întrebi.
Şi în farmecul vieţii-mi
Nu ştiam că-i tot aceea
De te razimi de o umbră
Sau de crezi ce-a zis femeia.
Vântul tremură-n perdele
Astăzi ca şi alte dăţi,
Numai tu de după ele
Vecinic nu te mai arăţi!
Arta de a guverna e in Romania sinonima cu arta de a amagi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.
Insusirile date integral de natura, ca inteligenta sau talentul, confera meritele cele mai mari, desi omul nu are nici un merit ca le poseda; pe cand insusirile pentru care omul are un merit ca le poseda, ca virtutea sau bunatatea, confera merite mult mai mici.
Nu de inteligenţe duce lipsă România, ci de caractere!
Iubesc acest popor bun, bland, omenesc, pe spatele caruia diplomatii croiesc harti si razboaie, zugravesc imparatii despre care lui nici prin gand nu-i trece.
Vezi pe-un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac,
Cand la ziua cea de maine abia cuget-un sarac...
Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii
Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii;
La acelasi sir de patimi deopotriva fiind robi,
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
Barbatii si femeile sunt rareori de acord in privinta meritului unei femei: interesele lor sunt prea diferite.
(Caracterele – Despre femei)
© CCC
A accepta nu inseamna a recunoaste.
(Pe patru voci)
De pe ochi ţi se ridică
Languroasa lungă geană…
Îl întreb: ce vrea să-mi zică
E o tainică dojană?
Te desfaci de-a mele braţe,
Mai nu vrei şi mai te laşi,
Şi îmi râzi cu-ntreaga faţă,
Dulce înger drăgălaş!
Şi puind mâna la gură
Sfătuieşti şi ameninţi
Şi-mi faci lungă-nvăţătură
Cum că nu suntem cuminţi.
Iar braţul meu cuprinde
Acel alb şi blând grumaz
„Mâni voi fi cum vei pretinde
Dar cum sunt mă lasă azi.“
Astfel lupt cu-a ta mustrare
De atâtea săptămâni
Şi mereu a mea-ndreptare
O amân de azi pe mâni.
(1881)
(De pe ochi ți se ridică...)
Este ascuns in fiecare secol din viata unui popor complexul de cugetari, care formeaza idealul lui, cum in samburele de ghinda e cuprinsa ideea stejarului intreg.