Citate de Mihai Eminescu

Neguri albe, strălucite Naşte luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe câmpie; S-adun flori în şezătoare De painjen tort să rumpă, Şi anină-n haina nopţii Boabe mari de piatră scumpă. Lângă lac, pe care norii Au urzit o umbră fină, Ruptă de mişcări de valuri Ca de bulgări de lumină. Dându-şi trestia-ntr-o parte, Stă copila lin plecată, Trandafiri aruncă roşii Peste unda fermecată. Ca să vad-un chip, se uită Cum aleargă apa-n cercuri, Căci vrăjit de mult e lacul De-un cuvânt al sfintei Miercuri; Ca să iasă chipu-n faţă, Trandafiri aruncă tineri, Căci vrăjiţi sunt trandafirii De-un cuvânt al sfintei Vineri. Ea se uită... Păru-i galben, Faţa ei lucesc în lună, Iar în ochii ei albaştri Toate basmele s-adună. (Crăiasa din poveşti, 1876)

De-ar fi mijloace Şi-ar fi putinţă Cum m-aş mai face După dorinţă!   M-aş face-oglindă Strălucitoare Să te cuprindă Pân-la picioare.   Pieptene de-aur, Ce-n mângâiere Părul netează Fără durere.   Un vânt m-aş face Dulce de vară Să-ţi închiz ochii În orice sară.   Dar n-am mijloace Nici e putinţă De a mă face După dorinţă. (De-ar fi mijloace)

Pentru odihna ta sa lasi in fiecare zi, pana la moarte, tot ziua de maine.

Iubesc acest popor bun, bland, omenesc, pe spatele caruia diplomatii croiesc harti si razboaie, zugravesc imparatii despre care lui nici prin gand nu-i trece.

…Norilor, o, norilor, Unde-i țara florilor? Unde ea acum trăiește, Iară câmpul înverzește Și codrul văzând-o crește; Și când trece prin grădină Toți copacii i se-nchină Și încep să înflorească, Pe ea s-o împodobească ­ Căci văzând-o, toată țara Crede că e primăvara. (Între nouri și-ntre mare) Între nouri și-ntre mare - recită Adrian Pintea

E trist ca nimeni să te ştie, Dar şi mai trist să-ţi zici mereu Că te-a pătruns nimicnicie Deşi ai fost ca Dumnezeu.   Unde sunteţi, iubiri deşarte, Ochi mari ce nu-i mai pot uita? O, fugi departe, fugi departe, La ce mă-ngâni cu faţa ta?   În viaţa lumii acestie, Ce-i fără capăt şi-nceput, În toată neagra veșnicie O clipă numai te-am avut.   De-atunci te chem din întuneric Şi amintirea ta dezmierd Până ce răsari… un vis himeric, Abia răsari… şi iar te pierd.   Ca la un zvon ce lin adie Urechea țin, mereu ascult… Tot mai puţină armonie… Pustiu din ce în ce mai mult.   Şi din comoara-mi de suspine, Cu amintiri, cu dor îmbrac Acest amor bogat în chinuri Şi-n mângâieri, de tot sărac. (E trist ca nimeni să te ştie)

O singura experienta capata tot mai multa valoare pentru mine; totul depinde de munca. Ei i se datoreaza tot, si ea este marele indrumator al vietii.

Una dintre mantrele mele – concentrare si simplitate. Simplul poate fi mai greu decat complexul. Trebuie sa muncesti mult pentru a reusi sa simplifici o idee dificila. Dar, intr-un final, conteaza pentru ca, odata ajuns acolo, poti cuceri munti intregi. (Business Week, 1998)  

Nimeni nu e mai lesne de inselat decat omul de buna-credinta.  

Ajungi într-un punct în care nu mai lucrezi pentru bani. © CCC

Nu de inteligenţe duce lipsă România, ci de caractere!

Trăiesc, ca orice om adevărat, din munca mea. © CCC

Stejarul nu creşte pretutindenea; buruienile, în tot locul.

Nu exista oameni mai neinduplecati sau mai duri decat cei preocupati intotdeauna de nefericirea lor.

Munca ii e prielnica omului. Il scoate din propria-i viata, ii intoarce privirile de la sine, il impiedica sa-l cerceteze pe acel altul care-i el si care-i face ingrozitoare singuratatea. E un leac al eticii si al esteticii. Munca mai are nepretuitul dar de a ne mangaia desertaciunea, de a amagi neputinta si de a ne insufla speranta intr-o intamplare fericita. Ne inchipuim ca prin ea ne inraurim soarta. Pentru ca nu pricepem legaturile firesti, care ne inlantuie propria sfortare de mecanica universala, ni se pare ca sfortarea aceasta e indreptata spre al nostru folos, impotriva restului. Munca ne da iluzia vointei, a fortei si a independentei. Ne indumnezeieste in ochii proprii. Face din noi, sub propria-ne privire, eroi, genii, demoni, demiurgi, zei, Dumnezeu.

Valoarea intregii activitati omenesti nu atarna de ceea ce face omul, ci de cum o face.

Moravurile fara legi pot totul, legea fara moravuri, aproape nimic.

Fara munca, corabia vietii omenesti n-are echilibru.

Ma simt fericit ori de cate ori reusesc sa ma ridic deasupra unui obstacol.

Pe aceeaşi ulicioară Bate luna în fereşti, Numai tu de după gratii Vecinic nu te mai iveşti! Şi aceiaşi pomi în floare Crengi întind peste zaplaz, Numai zilele trecute Nu le fac să fie azi. Altul este al tău suflet, Alţii ochii tăi acum, Numai eu, rămas acelaşi, Bat mereu acelaşi drum. Ah, subţire şi gingaşă Tu păşeai încet, încet, Dulce îmi veneai în umbra Tăinuitului boschet Şi lăsându-te la pieptu-mi, Nu ştiam ce-i pe pământ, Ne spuneam atât de multe Făr-a zice un cuvânt. Sărutări erau răspunsul La-ntrebări îndeosebi, Şi de alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi. Şi în farmecul vieţii-mi Nu ştiam că-i tot aceea De te razimi de o umbră Sau de crezi ce-a zis femeia. Vântul tremură-n perdele Astăzi ca şi alte dăţi, Numai tu de după ele Vecinic nu te mai arăţi!