Citate despre Ideal

Cei mai alesi dintre oameni se lasa condusi in viata de-un ideal nascut din ei insisi: sunt ca orbii, care se lasa purtati de mana de copiii lor.

Marile conversiuni sunt profund respectabile.

Cine nu s-a legat in tinerete, cu legaturi trainice, de vreo opera mare si minunata, sau cel putin de o munca simpla, dar folositoare si cinstita, acela poate sa-si considere tineretea pierduta fara urme.

E-naltator sa iti alegi un tel s-apoi, trecand prin foc, s-ajungi la el.

Toti oamenii au nevoie de iubire si sunt vrednici de ea.

Dragostea nu ajunge în viață... dragostea este numai adaosul. Altceva trebuie să fie temelia.

Cu totii avem idealuri in viata sau, cel putin, ar trebui sa le avem... daca mi-as pierde idealurile, as pierde totul.

Idealismul creşte direct proporţional cu distanţa până la problema în cauză.

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea prin inimă neagră de codru trecea. Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea, cânta dintr-un fluier de os şi zicea: - Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse mistreţul cu colţi de argint, fioros, ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse copita şi blana şi ochiul sticlos... - Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne, mistreţul acela nu vine pe-aici. Mai bine s-abatem vânatul cu coarne, ori vulpile roşii, ori iepurii mici ... Dar prinţul trecea zâmbitor înainte privea printre arbori atent la culori, lăsând în culcuş căprioara cuminte şi linxul ce râde cu ochi sclipitori. Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte: - Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn mistreţul cu colţi de argint, nu departe: veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!... - Stăpâne, e apa jucând sub copaci, zicea servitorul privindu-l isteţ. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri: - Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher, mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri: veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!... - Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci, zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste: - Priviţi unde-şi află odihnă şi loc mistreţul cu colţi de argint, din poveste: veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!... - Stăpâne, e luna lucind prin copaci, zicea servitorul râzând cu dispreţ. Dar el răspunde întorcându-se: - Taci... Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ. Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii cum stă în amurg, la izvor aplecat, veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii îl trase sălbatic prin colbul roşcat. - Ce fiară ciudată mă umple de sânge, oprind vânătoarea mistreţului meu? Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge? Ce veştedă frunză mă bate mereu?... - Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul, chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci. Ascultă cum latră copoii gonindu-l... Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci. Mai bine ia cornul şi sună întruna. Să suni până mor, către cerul senin... Atunci asfinți după creștete luna şi cornul sună, însă foarte puţin.

Paradisul lui Dante, aceasta sublima expresie a idealului, acest albastru vesnic nu se gaseste decat in suflet.

Daca vrei sa fii de vreun folos pe lumea asta, trebuie sa te jertfesti pe tine insuti. Omul nu traieste pe pamant numai pentru fericire sau cinste, el traieste pentru a darui lucruri de seama omenirii, pentru a-si desavarsi nobletea sufleteasca si a se inalta deasupra josniciei in care cei mai multi dintre oameni isi traiesc viata.

Este ascuns in fiecare secol din viata unui popor complexul de cugetari, care formeaza idealul lui, cum in samburele de ghinda e cuprinsa ideea stejarului intreg.

Omul, cand sufera, e mai egoist si nu simte suferinta aproapelui.

In viata, trebuie sa contam pe realitati, nu pe dorinte.

Orice viata sanatoasa trebuie sa aiba un continut si un tel.

Ni se pare ca traieste cu adevarat si se foloseste de viata numai acela care, dedat vreunei indeletniciri, cauta sa-si faureasca un nume prin vreo isprava stralucita, prin vreun talent deosebit...; in noianul necuprins al lucrurilor omenesti firea arata fiecaruia cate o carare.

Sa nazuiesti mereu a dobandi stima oamenilor si mai ales pe a ta insuti. De aceea, sufletul tau sa fie intotdeauna la fel cu gandul, gandul cu vorba si vorba cu fapta, caci numai astfel vei obtine un echilibru statornic intre lumea ta si lumea dinafara.

Binele n-ar exista in lume daca n-ar fi si raul. De-abia in lupta cu raul se poate releva binele si virtutea.

Ca sa traiesti, trebuie sa ai un scop si sa te agati de el. Daca veti munci numai pentru prezent, munca voastra va da rezultate slabe; trebuie sa munciti mai ales pen­tru viitor…omenirea a trait intotdeauna pentru viitor.

Spre seară, printr-un sătișor Din Alpi, un tânăr călător Trecea purtând prin nea și vânt Un steag cu-acest străin cuvânt: Excelsior!   Sub geana-i ochiu-ntunecos Sclipea ca paloșul tăios, Și, ca din corn de-argint, senin, Suna cuvântul cel strãin: Excelsior!   Lumini de prin bordeie, rar, Băteau în față-i, și, bizar, Ghețarii-n noapte străluceau, Și straniu buzele-i șopteau: Excelsior!   — E un prăpăd în munți acum! — Îl sfătuiește-un moș pe drum — Pârâul e șuvoi turbat... El murmură ne-nduplecat: Excelsior!   — O, vin', o fată i-a șoptit, La pieptul meu, pribeag trudit! În ochi-albaștri-nlăcrimați Privește-oftând, înalț-un braț: Excelsior!   — O, nu intra-n brădetul des, Lavinele în drum îți ies! Îi strigă-n vale un păstor. El pasă drept, nepăsător: Excelsior!   Și-n zori, când clopotul din schit, Vibrând sonor și lămurit, Pe frați la rugă i-a chemat, Din stele-un glas a răsunat: Excelsior!   Și câinele-a descoperit Un pelerin întroienit. Pe pieptul său un steag — drept scut — Cu-acel cuvânt necunoscut: Excelsior!   Și tainic mortul surâdea Spre soarele ce răsărea, Și mândru, ca o stea căzând, Căzu din cer un strigăt blând: Excelsior! (Excelsior!)