Citate despre Ideal

Numai in fata mortii omul pricepe pretul vietii si numai primejdia ii oteleste sufletul.

E-naltator sa iti alegi un tel s-apoi, trecand prin foc, s-ajungi la el.

Ura naste vesnic ura…pe ura nu poti cladi, precum nu poti pe mlastina.

Cu totii avem idealuri in viata sau, cel putin, ar trebui sa le avem... daca mi-as pierde idealurile, as pierde totul.

Daca vrei sa fii de vreun folos pe lumea asta, trebuie sa te jertfesti pe tine insuti. Omul nu traieste pe pamant numai pentru fericire sau cinste, el traieste pentru a darui lucruri de seama omenirii, pentru a-si desavarsi nobletea sufleteasca si a se inalta deasupra josniciei in care cei mai multi dintre oameni isi traiesc viata.

Fara existenta actiunii eficiente, idealul nu se poate realiza.

Omul, cand sufera, e mai egoist si nu simte suferinta aproapelui.

Idealul este calauza sufletului omenesc.

Idealurile umanitatii s-au impus intotdeauna cu mijloace inumane.

Mergi, lucreaza, nu te opri, nu te multumi cu atat; ai totul de invatat, totul de facut, totul de cucerit pentru a-ti implini viata asa cum trebuie.

Toate fiintele omenesti traiesc cu idealuri si sperante — inalte sau mediocre —, care dau vietii lor un anumit sens.

Cu ajutorul realului traim, prin ideal existam.

Un om poate sa moara pentru opera vietii altuia; dar daca traieste, trebuie sa traiasca pentru propria lui opera.

Cand se amesteca femeile in vorbele barbatilor, nici dracul nu le mai descurca.

Ferice de acela care are un ideal, chiar daca greseste. Omul are nevoie sa creada in ceva, sa creada in cineva.

Toti oamenii traiesc - constient sau inconstient - in virtutea unui principiu, in virtutea unui ideal, adica in virtutea a ceea ce ei considera adevar, frumusete, bine.

Exista ceva si mai trist decat pierderea idealurilor: implinirea lor.

Spre seară, printr-un sătișor Din Alpi, un tânăr călător Trecea purtând prin nea și vânt Un steag cu-acest străin cuvânt: Excelsior!   Sub geana-i ochiu-ntunecos Sclipea ca paloșul tăios, Și, ca din corn de-argint, senin, Suna cuvântul cel strãin: Excelsior!   Lumini de prin bordeie, rar, Băteau în față-i, și, bizar, Ghețarii-n noapte străluceau, Și straniu buzele-i șopteau: Excelsior!   — E un prăpăd în munți acum! — Îl sfătuiește-un moș pe drum — Pârâul e șuvoi turbat... El murmură ne-nduplecat: Excelsior!   — O, vin', o fată i-a șoptit, La pieptul meu, pribeag trudit! În ochi-albaștri-nlăcrimați Privește-oftând, înalț-un braț: Excelsior!   — O, nu intra-n brădetul des, Lavinele în drum îți ies! Îi strigă-n vale un păstor. El pasă drept, nepăsător: Excelsior!   Și-n zori, când clopotul din schit, Vibrând sonor și lămurit, Pe frați la rugă i-a chemat, Din stele-un glas a răsunat: Excelsior!   Și câinele-a descoperit Un pelerin întroienit. Pe pieptul său un steag — drept scut — Cu-acel cuvânt necunoscut: Excelsior!   Și tainic mortul surâdea Spre soarele ce răsărea, Și mândru, ca o stea căzând, Căzu din cer un strigăt blând: Excelsior! (Excelsior!)

Este ascuns in fiecare secol din viata unui popor complexul de cugetari, care formeaza idealul lui, cum in samburele de ghinda e cuprinsa ideea stejarului intreg.

Idealul moral cel mai inalt pentru care luptam este sa ramanem in armonie cu lumea fizica, aceea care ne asigura fericirea, fara sa rupem cu lumea morala, aceea care ne stabileste demnitatea.