In pornirea lui catre ideal, omul s-a lovit in primul rand de propria sa natura, de originea sa animalica. Orice pas inainte a fost o lupta, si in aceasta lupta instinctele egoiste au fost adesea mai puternice decat aspiratiile ideale. Dar aceste aspiratii n-au pierit niciodata cu totul din inima omeneasca. Cu lumina lor slaba, ele au aratat omului, in vremurile intunecate, calea cea adevarata si l-au ajutat sa lupte necontenit, spre a se ridica mai sus, tot mai sus, deasupra propriei sale naturi.
Cei mai alesi dintre oameni se lasa condusi in viata de-un ideal nascut din ei insisi: sunt ca orbii, care se lasa purtati de mana de copiii lor.
Am fost destul de norocosi pentru a putea simti acea plenitudine a vietii pe care ti-o da incercarea de a-ti pune idealurile de acord cu actiunea.
Fara existenta actiunii eficiente, idealul nu se poate realiza.
Noaptea, e frumos sa crezi in lumina.
Virtualmente, orice ideal este o mustrare de constiinta.
Omul intreg isi calauzeste viata prin reprezentari anticipate, prin ceea ce numim “cauze finale” sau, mai comun, idealuri.
Ca sa-ti justifici existenta, ai nevoie nu numai de paine, ci si de o idee morala.
Un om poate sa moara pentru opera vietii altuia; dar daca traieste, trebuie sa traiasca pentru propria lui opera.
Unii traiesc fara niciun ideal, fara nicio tinta: trec prin lume ca niste fire de paie pe un rau. Nu merg ei, ci curentul ii duce.
Nu exista inaltimi de neatins, ci numai aripi prea scurte.
Sa nu te inseli pe tine insuti, ci sa te folosesti de ceea ce ai dobandit — de experienta ta —, pentru a merge mai departe…, mai sus. Sa adaugi ceva in plus la ceea ce ai facut.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.