Citate despre Ideal

Popor, alege-ti sefi, nu stapani!

Daca vrei sa fii de vreun folos pe lumea asta, trebuie sa te jertfesti pe tine insuti. Omul nu traieste pe pamant numai pentru fericire sau cinste, el traieste pentru a darui lucruri de seama omenirii, pentru a-si desavarsi nobletea sufleteasca si a se inalta deasupra josniciei in care cei mai multi dintre oameni isi traiesc viata.

Idealul este in sine o realitate in devenire.

Suntem cu toții în noroi, dar unii privesc la stele.

Idealismul creşte direct proporţional cu distanţa până la problema în cauză.

Dreptatea e in continua evolutie. Ce e dreptatea de azi daca nu nedreptatea contra careia ziua de maine e menita sa-si ridice protestul? Ceea ce azi e considerat ca o cucerire va fi socotit maine ca un lucru indiferent sau mic.

Elanul creator nu cunoaste piedici… niciodata satisfacuti, niciodata descurajati.

Cei mai alesi dintre oameni se lasa condusi in viata de-un ideal nascut din ei insisi: sunt ca orbii, care se lasa purtati de mana de copiii lor.

Pentru niciun ideal nu merită să te sacrifici, nu există nimic mai presus de viață. (Tentația inocenței) © CCC

Nu uita niciodata ca oricine te iubeste cere de la tine o iluzie de ideal. Da-o, ori nu te lasa iubit.

Partidul meu se numeste Romania.

E absurda credinta ca individualul ar putea fi salvat, atunci cand colectivul ar fi amenintat sa se prabuseasca.

Unii traiesc fara niciun ideal, fara nicio tinta: trec prin lume ca niste fire de paie pe un rau. Nu merg ei, ci curentul ii duce.

Virtualmente, orice ideal este o mustrare de constiinta.

O societate nu evolueaza si nu se afirma decat daca i se propun ori i se impun idealuri cu mult peste puterile ei de a le realiza.

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea prin inimă neagră de codru trecea. Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea, cânta dintr-un fluier de os şi zicea: - Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse mistreţul cu colţi de argint, fioros, ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse copita şi blana şi ochiul sticlos... - Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne, mistreţul acela nu vine pe-aici. Mai bine s-abatem vânatul cu coarne, ori vulpile roşii, ori iepurii mici ... Dar prinţul trecea zâmbitor înainte privea printre arbori atent la culori, lăsând în culcuş căprioara cuminte şi linxul ce râde cu ochi sclipitori. Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte: - Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn mistreţul cu colţi de argint, nu departe: veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!... - Stăpâne, e apa jucând sub copaci, zicea servitorul privindu-l isteţ. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri: - Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher, mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri: veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!... - Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci, zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste: - Priviţi unde-şi află odihnă şi loc mistreţul cu colţi de argint, din poveste: veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!... - Stăpâne, e luna lucind prin copaci, zicea servitorul râzând cu dispreţ. Dar el răspunde întorcându-se: - Taci... Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ. Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii cum stă în amurg, la izvor aplecat, veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii îl trase sălbatic prin colbul roşcat. - Ce fiară ciudată mă umple de sânge, oprind vânătoarea mistreţului meu? Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge? Ce veştedă frunză mă bate mereu?... - Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul, chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci. Ascultă cum latră copoii gonindu-l... Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci. Mai bine ia cornul şi sună întruna. Să suni până mor, către cerul senin... Atunci asfinți după creștete luna şi cornul sună, însă foarte puţin.

Ideile nu mor odata cu aceia care le intrupeaza…Aceia care mor pentru o idee sunt eroi al caror testament consta in simplul cuvint: “continuati”.

Nu ne ajunge sa nu murim de foame sau de frig, ne mai trebuie inca ceva. Ne mai trebuie o idee care sa ne calauzeasca si sa ne inalte. Ideea este cea care porunceste in tot ce facem, este cea care ne da un sentiment de impacare cu noi insine, lamurindu-ne asupra rostului existentei noastre.

Ni se pare ca traieste cu adevarat si se foloseste de viata numai acela care, dedat vreunei indeletniciri, cauta sa-si faureasca un nume prin vreo isprava stralucita, prin vreun talent deosebit...; in noianul necuprins al lucrurilor omenesti firea arata fiecaruia cate o carare.

Toate fiintele omenesti traiesc cu idealuri si sperante — inalte sau mediocre —, care dau vietii lor un anumit sens.