Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cânta dintr-un fluier de os şi zicea:
- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...
- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...
Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.
Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...
- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...
- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...
- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.
Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.
- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...
- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.
Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinți după creștete luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.
Exista ceva si mai trist decat pierderea idealurilor: implinirea lor.
In pornirea lui catre ideal, omul s-a lovit in primul rand de propria sa natura, de originea sa animalica. Orice pas inainte a fost o lupta, si in aceasta lupta instinctele egoiste au fost adesea mai puternice decat aspiratiile ideale. Dar aceste aspiratii n-au pierit niciodata cu totul din inima omeneasca. Cu lumina lor slaba, ele au aratat omului, in vremurile intunecate, calea cea adevarata si l-au ajutat sa lupte necontenit, spre a se ridica mai sus, tot mai sus, deasupra propriei sale naturi.
Este ascuns in fiecare secol din viata unui popor complexul de cugetari, care formeaza idealul lui, cum in samburele de ghinda e cuprinsa ideea stejarului intreg.
Mi-am indreptat intotdeauna privirile spre viitor.
Nu exista inaltimi de neatins, ci numai aripi prea scurte.
Cat de profunda poate fi o iubire si cat de desavarsita poate fi uitarea.
Idealul nu este altceva decat punctul culminant al logicii, asa cum frumosul nu este altceva decat culmea adevarului. A iubi frumosul inseamna a dori lumina.
Mergi, lucreaza, nu te opri, nu te multumi cu atat; ai totul de invatat, totul de facut, totul de cucerit pentru a-ti implini viata asa cum trebuie.
Cei mai alesi dintre oameni se lasa condusi in viata de-un ideal nascut din ei insisi: sunt ca orbii, care se lasa purtati de mana de copiii lor.
Ceea ce cerem noi este ca lumea sa devina pura si sa se poata trai in mijlocul ei.
Psihologia este exprimarea în cuvinte a ceea ce nu se poate exprima cu ajutorul acestora.
A avea un ideal inseamna a avea o oglinda. Intr-un ideal te speli ca intr-o apa curata. Intr-o oglinda iti speli chipul obosit, potrivindu-ti-l pana cand te accepti sa fii.
Spre seară, printr-un sătișor
Din Alpi, un tânăr călător
Trecea purtând prin nea și vânt
Un steag cu-acest străin cuvânt:
Excelsior!
Sub geana-i ochiu-ntunecos
Sclipea ca paloșul tăios,
Și, ca din corn de-argint, senin,
Suna cuvântul cel strãin:
Excelsior!
Lumini de prin bordeie, rar,
Băteau în față-i, și, bizar,
Ghețarii-n noapte străluceau,
Și straniu buzele-i șopteau:
Excelsior!
— E un prăpăd în munți acum! —
Îl sfătuiește-un moș pe drum —
Pârâul e șuvoi turbat...
El murmură ne-nduplecat:
Excelsior!
— O, vin', o fată i-a șoptit,
La pieptul meu, pribeag trudit!
În ochi-albaștri-nlăcrimați
Privește-oftând, înalț-un braț:
Excelsior!
— O, nu intra-n brădetul des,
Lavinele în drum îți ies!
Îi strigă-n vale un păstor.
El pasă drept, nepăsător:
Excelsior!
Și-n zori, când clopotul din schit,
Vibrând sonor și lămurit,
Pe frați la rugă i-a chemat,
Din stele-un glas a răsunat:
Excelsior!
Și câinele-a descoperit
Un pelerin întroienit.
Pe pieptul său un steag — drept scut —
Cu-acel cuvânt necunoscut:
Excelsior!
Și tainic mortul surâdea
Spre soarele ce răsărea,
Și mândru, ca o stea căzând,
Căzu din cer un strigăt blând:
Excelsior!
(Excelsior!)
Prima conditie a victoriei este sacrificiul.
Ca sa traiesti, trebuie sa ai un scop si sa te agati de el. Daca veti munci numai pentru prezent, munca voastra va da rezultate slabe; trebuie sa munciti mai ales pentru viitor…omenirea a trait intotdeauna pentru viitor.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.