Citate despre Ideal

Umanismul este crezul celor care cred ca, in cercul misterului invaluitor, destinele oamenilor sunt in mainile lor.

Orice viata sanatoasa trebuie sa aiba un continut si un tel.

Lumea e o scena nepasatoare si nesimtitoare pe care vietile pasesc tantos sau se furiseaza si se aduna prin ungherele-i intortocheate.

As vrea sa fiu omul unui singur vis.

Exista ceva si mai trist decat pierderea idealurilor: implinirea lor.

Am fost destul de norocosi pentru a putea simti acea plenitudine a vietii pe care ti-o da incercarea de a-ti pune idealurile de acord cu actiunea.

Nu ne ajunge sa nu murim de foame sau de frig, ne mai trebuie inca ceva. Ne mai trebuie o idee care sa ne calauzeasca si sa ne inalte. Ideea este cea care porunceste in tot ce facem, este cea care ne da un sentiment de impacare cu noi insine, lamurindu-ne asupra rostului existentei noastre.

Cu ajutorul realului traim, prin ideal existam.

Trebuie să scrie numai acela căruia îi pasă de marile probleme ale umanității şi ale societății.

Mergi, lucreaza, nu te opri, nu te multumi cu atat; ai totul de invatat, totul de facut, totul de cucerit pentru a-ti implini viata asa cum trebuie.

Marile conversiuni sunt profund respectabile.

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea prin inimă neagră de codru trecea. Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea, cânta dintr-un fluier de os şi zicea: - Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse mistreţul cu colţi de argint, fioros, ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse copita şi blana şi ochiul sticlos... - Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne, mistreţul acela nu vine pe-aici. Mai bine s-abatem vânatul cu coarne, ori vulpile roşii, ori iepurii mici ... Dar prinţul trecea zâmbitor înainte privea printre arbori atent la culori, lăsând în culcuş căprioara cuminte şi linxul ce râde cu ochi sclipitori. Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte: - Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn mistreţul cu colţi de argint, nu departe: veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!... - Stăpâne, e apa jucând sub copaci, zicea servitorul privindu-l isteţ. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri: - Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher, mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri: veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!... - Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci, zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste: - Priviţi unde-şi află odihnă şi loc mistreţul cu colţi de argint, din poveste: veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!... - Stăpâne, e luna lucind prin copaci, zicea servitorul râzând cu dispreţ. Dar el răspunde întorcându-se: - Taci... Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ. Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii cum stă în amurg, la izvor aplecat, veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii îl trase sălbatic prin colbul roşcat. - Ce fiară ciudată mă umple de sânge, oprind vânătoarea mistreţului meu? Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge? Ce veştedă frunză mă bate mereu?... - Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul, chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci. Ascultă cum latră copoii gonindu-l... Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci. Mai bine ia cornul şi sună întruna. Să suni până mor, către cerul senin... Atunci asfinți după creștete luna şi cornul sună, însă foarte puţin.

Cand ti-ai ales o stea, cu greu iti mai poti lua ochii de la ea.

Toate fiintele omenesti traiesc cu idealuri si sperante — inalte sau mediocre —, care dau vietii lor un anumit sens.

Omul intreg isi calauzeste viata prin reprezentari anticipate, prin ceea ce numim “cauze finale” sau, mai comun, idealuri.

In pornirea lui catre ideal, omul s-a lovit in primul rand de propria sa natura, de originea sa animalica. Orice pas inainte a fost o lupta, si in aceasta lupta instinctele egoiste au fost adesea mai puternice decat aspiratiile ideale. Dar aceste aspiratii n-au pierit niciodata cu totul din inima omeneasca. Cu lumina lor slaba, ele au aratat omului, in vremurile intunecate, calea cea adevarata si l-au ajutat sa lupte necontenit, spre a se ridica mai sus, tot mai sus, deasupra propriei sale naturi.

Imi place sa ajut oamenii care se ajuta singuri.

Spre seară, printr-un sătișor Din Alpi, un tânăr călător Trecea purtând prin nea și vânt Un steag cu-acest străin cuvânt: Excelsior!   Sub geana-i ochiu-ntunecos Sclipea ca paloșul tăios, Și, ca din corn de-argint, senin, Suna cuvântul cel strãin: Excelsior!   Lumini de prin bordeie, rar, Băteau în față-i, și, bizar, Ghețarii-n noapte străluceau, Și straniu buzele-i șopteau: Excelsior!   — E un prăpăd în munți acum! — Îl sfătuiește-un moș pe drum — Pârâul e șuvoi turbat... El murmură ne-nduplecat: Excelsior!   — O, vin', o fată i-a șoptit, La pieptul meu, pribeag trudit! În ochi-albaștri-nlăcrimați Privește-oftând, înalț-un braț: Excelsior!   — O, nu intra-n brădetul des, Lavinele în drum îți ies! Îi strigă-n vale un păstor. El pasă drept, nepăsător: Excelsior!   Și-n zori, când clopotul din schit, Vibrând sonor și lămurit, Pe frați la rugă i-a chemat, Din stele-un glas a răsunat: Excelsior!   Și câinele-a descoperit Un pelerin întroienit. Pe pieptul său un steag — drept scut — Cu-acel cuvânt necunoscut: Excelsior!   Și tainic mortul surâdea Spre soarele ce răsărea, Și mândru, ca o stea căzând, Căzu din cer un strigăt blând: Excelsior! (Excelsior!)

Un om poate sa moara pentru opera vietii altuia; dar daca traieste, trebuie sa traiasca pentru propria lui opera.

Frumusetea unui sentiment se masoara prin sacrificiul pe care esti gata sa-l faci pentru el.