Citate de John Galsworthy

Da, e rău să mori, căci, dacă nu ar fi fost o nenorocire, zeii ar fi murit şi ei. (Fragmente)

Istoria nu-i altceva decat povestea felului in care oamenii au luat lucrurile in propriile lor maini si in care s-au varat pe ei si pe altii in bucluc din pricina asta.

Moartea nu e de temut, numai ideea ingrozitoare despre ea o face de temut.

Nenorocirea e ca moartea nu constituie un fenomen intamplator sau ceva iesit din comun, ci o intalnim la tot pasul.

Oamenii se zbuciuma din pricina ca se tem de moarte.

Oare viaţa omenească - şi ea atât de fragilă - s-ar păstra în ciuda tuturor necazurilor şi greutăţilor noastre, dacă nu ar merita s-o trăim?

Justiția este o mașină care, după ce a primit un impuls de la cineva, continuă să meargă de la sine. © CCC

Moartea nu este decat o deplasare a individualitatilor. Ereditatea face sa circule aceleaşi suflete prin succesiunea generaţiilor aceleiasi rase. La mort n'est qu'un déplacement d'individualités. L'hérédité fait circuler les mêmes âmes à travers la suite des générations d'une même race.  (Hier et demain)

Ce dulce mor şi fără suferinţă zăpada, norii, zilele şi umbrele.

Psihologia este exprimarea în cuvinte a ceea ce nu se poate exprima cu ajutorul acestora.

A pleca inseamna a muri putin, dar a muri inseamna a pleca mult. Partir, c'est mourir un peu, mais mourir, c'est partir beaucoup. © CCC

Limita dintre viaţă şi moarte se numeşte tăcere.

Moartea este mai blândă decât tirania. (Agamemnon, 458)

Moartea este ingrozitoare, dar si mai groaznic ar fi gandul ca vei trai vesnic si nu vei muri niciodata.

Nu mori pentru ca esti bolnav, mori pentru ca esti viu. (Eseuri) Michel de Montaigne Moartea este o consecință a vieții. De aceea, Montaigne considera că înțelepciunea inseamna acceptarea mortii și, prin urmare, ca a filosofa inseamna a învăța sa mori, ceea ce nu este nimic altceva decat a învăța să trăiești.

Ce-i dincolo nu-mi pricinuieste griji, De sfarmi aceasta lume in ruine, cealalta poate sa se nasca dupa mine. Din ast pamant imi izvoraste bucuria si acesta-i soarele ce-mi lumineaza suferinta. De voi putea sa ma despart de lumea-aceasta, intample-se atunci orice, urmeze nefiinta, nu voi sa mai aud nimic, daca si dincolo e ura si iubire, daca si-n celelalte sfere exist-un-nalt si un adanc ca-n asta Fire.

Ești tânăr să vorbești despre moarte, spuse împăratul, uitându-se la bufon. Învață mai degrabă să trăiești, să te bucuri de darurile oferite de un zeu atât de risipitor și necunoscut: căldura soarelui, răcoarea mării la amiază, mirosul pădurii seara, caii galopând peste câmpie. Ești bogat pentru că ești în viață. Chiar și nefericirea este încă viață. Învață să iubești și să te bucuri și, de asemenea, învață să suferi. Și, când va veni timpul, vei învăța să mori. (Gloria imperiului: un roman, o istorie) © CCC

Idealismul creşte direct proporţional cu distanţa până la problema în cauză.

Pentru oamenii care cunosc numai trecutul si viitorul si nu pot trai o eternitate in orice clipa a prezentului, pentru asemenea oameni moartea trebuie sa fie groaznica! Cand nu mai au cele doua carje, spatiul si timpul, cad in neantul etern.

Când am să plec din lume, n-au să mai fie flori. Nici chiparoși, nici buze, nici vin cu-arome fine. Nici zâmbet, nici tristețe, nici înserări și zori. Nu va mai fi nici lumea – căci gândul meu o ține. (Rubaiate)