Citate filosofice explicate

E o mangaiere de a muri cu nume bun.

Ce vanitate este pictura care atrage admirația noastra prin asemănarea lucrurilor la care nu admirăm deloc originalele. (Cugetari) Blaise Pascal Pascal reia ideea antica, contestata astăzi, că arta imită natura. Dar dacă imităm modele proaste, ar trebui să admirăm copia doar pentru că imitația este fidela originalului? Critica pascaliana se situeaza mai ales in planul moral. Artistul trebuie să reprezinte subiecte imorale? Această critică a artei, clasica, este de inspiratie platoniciana.

Omul este masura tuturor lucrurilor. Omul este măsura tuturor lucrurilor: a lucrurilor care sunt, asa cum sunt, şi a lucrurilor care nu sunt, asa cum nu sunt. Protagoras din Abdera Sofistul Protagoras enunta aici ideea relativismului. Fiecare om măsoara realitatea dupa propriul sau etalon (sau dupa propria realitate). Afirmatia semnifica: “fiecare are adevarul sau” sau “fiecare cu adevarul sau”. Astfel, mierea pare dulce pentru omul sănătos, dar amara pentru omul bolnav și nu se poate spune că vreunul dintre cei doi se insala. Protagoras se releva senzualist, afirmand adevărul simțurilor.

***

Relativism: doctrină care postulează relativitatea cunoștințelor omenești, în sensul că nimic nu este absolut adevărat decât prin raportare la individ. Senzualism: doctrină filosofică bazată pe recunoașterea senzației ca singura sursă a cunoștințelor noastre despre lume.

Cred pentru că este absurd. Anonim Această afirmatie definește credința. Nu avem nici o dovadă a existenței lui Dumnezeu. A crede în Dumnezeu (sau a nu crede) denota o alegere pe care o faci in viață, dar care ramane nefondata rational. Cu alte cuvinte, adevărurile venite prin revelații divine trebuiesc crezute, chiar dacă nu au nici un suport în rațiunea umană. Declarația "Credo quia absurdum" (Cred pentru că este absurd), atribuita adesea lui Tertulian (160-225 e.n.), este uneori citată ca exemplu al vederilor Părinților Bisericii; aceasta declaratie pare a fi o citare greșită a lui Tertulian din De Carne Christi (Despre trupul lui Hristos). Ceea ce Tertulian a scris de fapt este: "... Fiul lui Dumnezeu a murit; trebuie să credem cu toată tăria în acest lucru, pentru că este absurd.” Cu toate acestea, nu este o declarație a unei poziții fideiste, ci pare mai plauzibila in contextul in care Tertulian facea pur și simplu o exagerare ironica. De fapt, aceasta declaratie ar folosi un argument din Retorica lui Aristotel (384-322 i.e.n.) care spunea că, dacă un om în care ai încredere iti povesteste despre un eveniment miraculos la care a fost martor, poti lua în considerare faptul că el poate să spună adevărul, în ciuda faptului că evenimentul este foarte puțin probabil. Citatul este, uneori, in mod eronat atribuit Sfantului Augustin si se pare ca, de fapt, nu ii apartine nici lui Tertulian, originea lui fiind incerta.

***

Fideism: concepție filozofică iraționalistă care dă credinței prioritate față de știință sau pune credința pe același plan cu știința; concepție iraționalistă, dezavuată de biserică, potrivit căreia credința ar depinde mai ales de sentiment, putând ajunge singură la adevăruri superioare, inaccesibile rațiunii.

Inceputul tuturor științelor este uimirea că lucrurile sunt ceea ce sunt. (Metafizica) "...caci oamenii când au început sa filosofeze au fost mânati de mirare, mai întâi fata de problemele mai la îndemâna, apoi progresând încetul cu încetul, fata de problemele mai mari". Aristotel Cu alte cuvinte, filosofia este în primul rând o interogare pentru ca nimic nu progreseaza de la sine. Filosoful este uimit in sensul ca se indoieste de tot. Trebuie amintit faptul ca in timpul lui Aristotel filosofia se confunda cu stiinta.

Primul semn al coruptiei moravurilor este izgonirea adevarului.

Noutatea, mai mult decat maretia lucrurilor, ne indeamna sa le cautam cauza.

Cat de mult se revolta sufletul nostru la gandul ca personalitatea noastra inceteaza odata si ca pierim in vesnicie.

Iubirea este bucuria însoțită de ideea unei cauze exterioare. (Etica) Baruch Spinoza “Iubirea nu este nimic altceva decat o bucurie care insoteste ideea unei cauze exterioare, iar ura, nimic altceva decat o tristete care insoteste ideea unei cauze exterioare.” Cu alte cuvinte, a iubi inseamna a experimenta bucuria la ideea existenței altuia. Această definiție a iubirii frapeaza prin simplitatea sa luminoasa, dar și printr-o simplitate singulara, în comparație cu complexitatea experienței iubirii, ce imbină plăcerea și durerea, plenitudinea si esecul. Oare pentru Spinoza orice iubire era scutita de suferinta și el a ignorat nefericirea de a iubi prin faptul că iubirea se defineste ca bucurie ce poate fi si sursă de nefericire? Dar, daca nu ar fi bucurie, nimeni nu s-ar atasa atat de mult de ea, alergand spre propria suferinta. Prin urmare, fara iubire, nu exista nici nefericire, dar nici mântuire. Definitia conform careia iubirea este considerata o forma de bucurie, o bucurie însoțită de ideea unei cauze exterioare, explică esenţa iubirii. Iubirea este bucurie, adica alterarea puterii de a acționa, care este în prim-plan în fața obiectului. Este doar percepția noastră asupra acestui obiect care ne face să credem că el este cauza iubirii. Definiția tradițională conform careia iubirea este voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit nu exprimă esenţa iubirii, ci proprietatea sa. Astfel, această proprietate constă în voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit, neintelegand prin voinţă un consimţământ sau o deliberare sau o decizie liberă şi nici dorinţa de a se alătura lucrului iubit, când el lipseşte, sau de a-l avea mereu prezent, când el este de faţa. Iubirea poate fi conceputa fără una sau alta din aceste dorinţe. Prin voinţă se înţelege mulţumirea/satisfactia celui care iubeşte, datorita prezenţei lucrului iubit, prin care bucuria aceluia care iubeşte este întărită sau cel puţin, alimentată. Alte afecte sunt derivate succesiv și explicate în același mod. Astfel, contrariul iubirii, în următoarea definiție, “Ura este tristețea însoțită de ideea unei cauze exterioare”.

Moartea nu e de temut, numai ideea ingrozitoare despre ea o face de temut.

Ca moartea ne face sa pierim in intregime e tot ce se poate. Nu sunt eu acela care o sa va contrazic. In cazul acesta insa n-avem de ce sa ne temem de dansa. Sunt, ea nu este; este, eu nu mai sunt. Dar daca, lovindu-ne, ne lasa totusi sa subzistam, fiti siguri atunci ca ne vom regasi pe lumea cealalta aidoma la fel cum am fost aici pe pamant. Amarnica pacaleala. Parca anume facuta sa ne strice de mai inainte toate notiunile noastre despre noi si despre iad. Ea ne rapeste orice speranta, fiindca tot ceea ce omul doreste mai mult e sa fie altul decat ce a fost. Visul asta ne e mereu interzis.

A pleca inseamna a muri putin, dar a muri inseamna a pleca mult. Partir, c'est mourir un peu, mais mourir, c'est partir beaucoup. © CCC

Femeile au o inclinatie naturala in a-si contrazice barbatii.

Nu voi muri pe de-a-ntregul; o buna parte din mine va infrange moartea.

Moartea unui om mă micșorează, pentru că omenirea sunt eu.

Nici oamenii, nici vietile lor, nu se masoara cu ocaua.

Un adevărat om de litere este trist la gandul mortii lui, nu atat pentru ca moare, cat pentru faptul ca nu va putea concepe despre moarte nici macar un singur gand original. (Carnete) © CCC

A comite nedreptatea este mai rău decat a fi victima nedreptăţii, a nu fi pedepsit este mai rău decat a fi pedepsit. (Gorgias) Platon A comite o nedreptate inseamna a-ti pierde demnitatea și a-ti petrece restul vieții în compania unei nedreptati. Asasinul este cel care isi pierde stima de sine. Această teză a fondat ideea modernă a conștiinței morale: nu există crimă fără martor, pentru ca exista in mine un martor interior care ma judecă. Montaigne are o fraza apropiata in acest sens: “Mintind ma pagubesc mai tare pe mine decat pe cel pe care-l mint.” (Eseuri)

Omeneste vorbind, moartea are si o parte frumoasa; pune capat batranetii.

Omul este în mod natural un animal politic. (Politica) Aristotel Politic înseamnă aici "care aparține polis-ului", adica, în limba greacă, orasului-stat (cetatii). Aristotel vrea sa spuna că omul este un animal care trăiește într-o societate organizată politic, guvernată de legi și că aceasta il definește, il deosebeste de animale.