Autoritatea e facuta, partial, din competenta pe care publicul o simte si o recunoaste in tine: partial, din nepartinirea de care stii sa dai dovada; partial, si mai mult decat se crede indeobste, din forta pe care o ai asupra ta insuti, din stapanirea de sine pe care o arati si pe care publicul, in cele din urma, o observa la tine, astfel incat, in ultima instanta, autoritatea asupra publicului e, mai ales, transformata si transmutata, autoritatea pe care o ai asupra ta insuti.
Suntem nascuti ca sa cautam adevarul; posedarea lui apartine unei puteri mai mari.
Esentialul este sa invatam sa ne dominam. De mi-as fi dat drumul nestapanit, aveam in mine germeni care m-ar fi putut distruge si pe mine si pe cei din juru-mi.
Oamenii sunt stapani pe limba lor si pe dorintele lor mai putin decat pe orice.
Taria mintii ca si taria corpului stau inainte de toate in putinta de a suporta greutatile. Marele principiu si temelia tuturor virtutilor si a tuturor valorilor constau tocmai in capacitatea omului de a-si domina propriile lui dorinte si de a se opune propriilor lui porniri, pentru a urma numai ceea ce mintea ii spune ca este mai bun, chiar atunci cand dorintele sale l-ar indrepta pe alte cai.
Numai cine isi poate porunci siesi poate porunci si altora.
Nu esti stapan pe tine insuti, asa indragostit cum sunt eu de tine.
(Ruy Blas, actul III, scena 1, Don Ruy Gomez catre Doña Sol)
© CCC
Trebuie să fii stăpân pe tine pentru a fi stăpânul lumii.
© CCC
Emotiile lui nu erau niciodata atat de puternice incat sa nu le poata stapani. E un lucru cu care unii se lauda, fara sa recunoasca faptul ca aceasta stapanire de sine ei o datoreaza adesea nu tariei de caracter, cat unei anumite slabiciuni de temperament.
Toate faptele care ies din sfera celor obisnuite sunt pasibile de cele mai ingrozitoare rastalmaciri, caci gustul nostru se revolta impotriva a tot ceea ce e prea mult, dupa cum respinge si ceea ce e prea putin.
Iubirile noastre se avanta mai presus de noi.
Daca cineva staruie sa-i spun de ce o iubesc, nu pot decat sa-i dau acest raspuns: "pentru ca e ea, pentru ca sunt eu".
Iubesti un corp fara suflet sau fara sentiment cand il iubesti fara consimtamantul si dorinta sa.
Fiecare dintre noi trebuie sa se cucereasca pe sine insusi.
Un spirit nobil trebuie sa stie sa-si stapaneasca simturile.
Primul semn al coruptiei moravurilor este izgonirea adevarului.
Folosinta, nu posesiunea, ne face fericiti.
A ști pe dinafară nu înseamnă a ști: înseamnă doar a deține ceea ce s-a dat în păstrare memoriei.
(Eseuri)
Fii stapan pe tine mai intai, dupa aceasta vei fi si pe altii.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.