Nimeni sa nu intre aici daca nu a studiat geometria.
sau
Nimeni sa nu intre aici daca nu este geometru.
Platon (427-348 i.e.n.)
Platon a gravat acest dicton pe frontonul Academiei pe care a fondat-o. Aceasta fraza imperativa însemna ca trebuie sa cunosti matematica (care în momentul acela era geometria) înainte de a studia filozofia. Matematica este, într-adevăr, prima etapă a inteligibilului și ne-a obișnuit cu existența unor realități non-sensibile. Ea este încă imperfectă, deoarece nu poate demonstra totul, iar geometria face rationamente asupra formelor sensibile care sunt surse de eroare. De aceea, matematica nu reprezinta decat prima etapă a inteligibilului.
Motto-ul înscris pe frontonul Academiei fondate de Platon, un campus aflat la iesirea din orașul Atena, va dainui timp de trei secole cat a functionat aceasta institutie. Deoarece, pentru Platon, exista un domeniu în care se atinge universalitatea: matematica. Astfel, față de relativism, "fiecare cu parerea sau opinia sa", căutarea adevărului absolut devine o adevarata provocare.
Dar, în matematică, cunoașterea nu este relativă. Mai bine de atat nu se poate obtine decat in matematică, deoarece obiectele matematice au o definiție valabila pentru toată lumea. Se poate spune că, în acest domeniu, se ajunge la esența lucrurilor. Care este esența? Ceea ce lucrurile sunt în sine, independent de aspectul lor. Aparențele se pot modifica oricând, esența nu se schimbă, ea există în sine, pentru totdeauna.
Pentru a vorbi despre esenta, Platon folosește termenul de "Idee", care este scris cu majuscula. Ideea nu este, ca în acceptia obisnuita a termenului, o construcție a minții, ci există independent de mintea noastră, în sine. Ideea este ceea ce este realmente real. De exemplu, în matematică, Ideea de triunghi exista independent de toate triunghiurile care pot fi trasate. Astfel, Ideea este mult mai reala decât ceea ce avem în fața ochilor.
Cine va voi sa cunoasca pe deplin vanitatea omului n-are decat sa priveasca cauzele si efectele dragostei.
Deosebirea dintre spirite: cu cat cineva are mai mult spirit, cu atat gaseste mai multi oameni originali. Omul de rand nu vede prea mari deosebiri intre ceilalti.
Singurul lucru pe care il știu este că nu știu nimic.
Socrate
Această afirmatie rezumă ceea ce este cunoscut sub numele de ironie socratica si consta in a întreba, simuland ignoranța. Este, de asemenea, un indiciu al refuzului dogmatismului, caracteristic filosofiei socratice.
Intr-un stat, adică într-o societate în care există legi, libertatea nu poate consta decât în a putea face ceea ce trebuie să vrei şi nu în a fi constrâns să faci ceea ce nu trebuie să vrei.
„Libertatea politică nu constă defel în a face ceea ce vrei. Intr-un stat, adică într-o societate în care există legi, libertatea nu poate consta decât în a putea face ceea ce trebuie să vrei şi în a nu fi constrâns să faci ceea ce nu trebuie să vrei.”
Charles L. de Montesquieu
In citatul complet, Montesquieu se referă in mod explicit la libertatea politică, dar aprecierile lui sunt valabile în cazul oricărei forme de libertate. Intotdeauna excesul de libertate distruge libertatea: “Libertatea este dreptul de a face tot ceea ce îngăduie legile; şi dacă un cetăţean ar putea să facă ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate, pentru că şi ceilalţi ar putea să facă la fel .” Dacă legea limitează libertatea, ea este în acelaşi timp şi condiţia ei. In fond, libertatea este puterea de a se supune legii.
Legea care asigura libertatea individuala este cea care se conformează justiției și nu poate nici sa-i impiedice pe cetateni de la îndeplinirea indatoririlor lor, nici sa-i constranga să acționeze împotriva lor. Montesquieu dă o altă formulare acestui principiu: “Un lucru nu este drept pentru că este legiferat. Dar trebuie să fie legiferat pentru ca este drept.” (Cugetarile mele)
Romanii obișnuiau să spună: "Dura lex sed lex" (Legea e dura, dar e lege). Legea trebuie să se aplice, iar dacă pare prea dura (sau, mai general spus, inadecvata) trebuie să fie mai degrabă schimbata, decât eludată: "Uneori este necesar să se schimbe anumite legi, dar acest lucru se intampla rareori, iar atunci când se întâmplă, trebuie să fie modificate cu o mână tremurânda." (Montesquieu)
© CCC
Stiintele au doua extremitati care se ating. Prima este pura ignoranta in care se afla toti oamenii la nastere; cealalta, este aceea la care ajung mintile cele mai luminate, care, dupa ce au parcurs tot ceea ce oamenii pot sti, isi dau seama ca nu stiu nimic si se gasesc iar in starea de nestiinta initiala. Dar aceasta este o ignoranta savanta, care-si da seama de ea. Cei ce au iesit din ignoranta naturala si n-au putut ajunge la cealalta au oarecare spoiala din aceasta stiinta suficienta si fac pe invatatii. Acestia tulbura lumea si judeca lucrurile mai rau decat ceilalti. Poporul si invatatii alcatuiesc adevarata lume; ceilalti o dispretuiesc si sunt dispretuiti la randul lor.
Ultima interventie a ratiunii este aceea de a cunoaste ca exista o infinitate de lucruri ce o depasesc.
Omul este doar o trestie, cea mai firava din natura, dar e o trestie ganditoare. (Cugetari)
Blaise Pascal
“Omul este doar o trestie, cea mai firava din natura, dar e o trestie ganditoare. Pentru a-l zdrobi, nu e nevoie ca intregul univers sa se inarmeze: un abur, o picatura de apa ajunge sa-l ucida. Dar chiar daca universul l-ar zdrobi, omul inca ar fi mai presus decat ceea ce il ucide, pentru ca el stie ca moare si ce avantaj are universul asupra lui, dar universul nu stie nimic. Asadar, toata demnitatea noastra isi are temeiul in gandire. De aceasta trebuie sa tinem noi, iar nu de intinderea si durata carora nu le-am putea face fata. Sa ne straduim deci sa gandim curat: iata principiul moralei.”
Se regaseste în această fraza tema pascaliana a conditiei modeste a omului, fragil ca o trestie pentru ca este muritor (fragilitatea mentinerii lui in mijlocul atator imprejurari ostile), și a măreției omului pentru ca dispune de ratiune.
Intreaga demnitate umana constă în gândire. Gândirea şi conştiinţa de sine, iată măreţia omului capabil să cuprindă lumea întreagă cu înţelegerea sa:
“Demnitatea nu trebuie sa mi-o caut nicidecum prin intindere, ci prin buna randuiala a gandirii mele. Stapanind pamanturi, nu voi avea nici un avantaj. In intindere, universul ma cuprinde si ma inghite ca pe o nimica toata; prin gandire, eu il cuprind.”
© CCC
Plangand tu ai venit pe acest pamant;
amici, ce te-asteptau, te salutau zambind;
dar sa traiesti astfel incat cand te vei stinge
sa parasesti zambind amicii ce te-or plange.
Fiecare individ moare dupa imaginea pe care si-o face despre acest eveniment.
Adevarul nu-l patrundem numai cu ratiunea, ci si cu inima.
Nu aici se afla tara adevarului, ea rataceste necunoscuta printre oameni.
Crisalida se sfarama cand zboara fluturele. De ce te-ai plange, ca de la tine, nimicindu-te, a plecat libera in lume ideea pe care ai hranit-o din insasi fiinta ta.
Ce-i dincolo nu-mi pricinuieste griji,
De sfarmi aceasta lume in ruine,
cealalta poate sa se nasca dupa mine.
Din ast pamant imi izvoraste bucuria
si acesta-i soarele ce-mi lumineaza suferinta.
De voi putea sa ma despart de lumea-aceasta,
intample-se atunci orice, urmeze nefiinta,
nu voi sa mai aud nimic, daca si dincolo e ura si iubire,
daca si-n celelalte sfere
exist-un-nalt si un adanc ca-n asta Fire.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.