Citate de John Galsworthy

Timpul a fost asemuit cu un fluviu, dar deosebirile sunt mari - nu poti, de pilda, sa-l traversezi, e cenusiu si curge molcom, e imens cat insasi lumea, n-are poduri si nici trecere prin vad; si totusi, din cate spun filozofii, poate curge si inainte si indarat; calendarul il urmeaza insa intr-un singur sens.

Frumusetea unui sentiment se masoara prin sacrificiul pe care esti gata sa-l faci pentru el.

In lumea asta nu exista nimic imuabil; totul este relativ.

Prima conditie a victoriei este sacrificiul.

Un pericol este cu atât mai mare cu cât este mai puţin probabil.

Daca nu te gandesti la viitor, nu poti sa-l ai.

Lumea e o scena nepasatoare si nesimtitoare pe care vietile pasesc tantos sau se furiseaza si se aduna prin ungherele-i intortocheate.

Cat de profunda poate fi o iubire si cat de desavarsita poate fi uitarea.

Trei calamităţi există: focul, femeia şi marea.

Oamenii nu suporta ideea sfarsitului lor si de aceea incearca sa se amageasca cu iluzii desarte.

Era o asemenea zi de primăvară ce insuflă unui bărbat un dor inefabil, o dulceață dureroasă, o nostalgie care îl face să stea nemișcat, să se uite la frunze sau la iarbă, și să întindă brațele pentru a îmbrățișa nici el nu știe ce. (Forsyte Saga) © CCC

Doamne, de ce ne-am nascut tineri? N-ar fi fost mai bine sa ne nastem batrani si sa intinerim an de an? Cat de bine am intelege intamplarile din viata si cat de ingaduitori am fi cand am judeca pe altii!

Şi eu stau la marginea unei prăpastii ameninţătoare. Şi ştii ce fac? Prind copiii să nu cadă în prăpastie. (De veghe în lanul de secară)

Psihologia este exprimarea în cuvinte a ceea ce nu se poate exprima cu ajutorul acestora.

Imi place sa ajut oamenii care se ajuta singuri.

Trebuie să scrie numai acela căruia îi pasă de marile probleme ale umanității şi ale societății.

Umanismul este crezul celor care cred ca, in cercul misterului invaluitor, destinele oamenilor sunt in mainile lor.

Oare viaţa omenească - şi ea atât de fragilă - s-ar păstra în ciuda tuturor necazurilor şi greutăţilor noastre, dacă nu ar merita s-o trăim?

Istoria nu-i altceva decat povestea felului in care oamenii au luat lucrurile in propriile lor maini si in care s-au varat pe ei si pe altii in bucluc din pricina asta.

Idealismul creşte direct proporţional cu distanţa până la problema în cauză.