Citate de Friedrich Schiller

Ah! Popor nestatornic care se supune celei mai ușoare adieri! Vai de cel ce se sprijină pe această trestie! (Maria Stuart, 1801)

Virtualmente, orice ideal este o mustrare de constiinta.

Cei mai alesi dintre oameni se lasa condusi in viata de-un ideal nascut din ei insisi: sunt ca orbii, care se lasa purtati de mana de copiii lor.

Daca vrei sa fii de vreun folos pe lumea asta, trebuie sa te jertfesti pe tine insuti. Omul nu traieste pe pamant numai pentru fericire sau cinste, el traieste pentru a darui lucruri de seama omenirii, pentru a-si desavarsi nobletea sufleteasca si a se inalta deasupra josniciei in care cei mai multi dintre oameni isi traiesc viata.

Spre seară, printr-un sătișor Din Alpi, un tânăr călător Trecea purtând prin nea și vânt Un steag cu-acest străin cuvânt: Excelsior!   Sub geana-i ochiu-ntunecos Sclipea ca paloșul tăios, Și, ca din corn de-argint, senin, Suna cuvântul cel strãin: Excelsior!   Lumini de prin bordeie, rar, Băteau în față-i, și, bizar, Ghețarii-n noapte străluceau, Și straniu buzele-i șopteau: Excelsior!   — E un prăpăd în munți acum! — Îl sfătuiește-un moș pe drum — Pârâul e șuvoi turbat... El murmură ne-nduplecat: Excelsior!   — O, vin', o fată i-a șoptit, La pieptul meu, pribeag trudit! În ochi-albaștri-nlăcrimați Privește-oftând, înalț-un braț: Excelsior!   — O, nu intra-n brădetul des, Lavinele în drum îți ies! Îi strigă-n vale un păstor. El pasă drept, nepăsător: Excelsior!   Și-n zori, când clopotul din schit, Vibrând sonor și lămurit, Pe frați la rugă i-a chemat, Din stele-un glas a răsunat: Excelsior!   Și câinele-a descoperit Un pelerin întroienit. Pe pieptul său un steag — drept scut — Cu-acel cuvânt necunoscut: Excelsior!   Și tainic mortul surâdea Spre soarele ce răsărea, Și mândru, ca o stea căzând, Căzu din cer un strigăt blând: Excelsior! (Excelsior!)

Idealul moral cel mai inalt pentru care luptam este sa ramanem in armonie cu lumea fizica, aceea care ne asigura fericirea, fara sa rupem cu lumea morala, aceea care ne stabileste demnitatea.

Catre viciu, numai placerea sufletu-l deschide.

Ca sa-ti justifici existenta, ai nevoie nu numai de paine, ci si de o idee morala.

Idealul nu este altceva decat punctul culminant al logicii, asa cum frumosul nu este altceva decat culmea adevarului. A iubi frumosul inseamna a dori lumina.

Nimeni nu intalneste de doua ori idealul. Cat de putini il intalnesc chiar o singura data.

E greu pe oameni sa-i cunosti si greu, chiar si mai greu, sa afli ce gandesc.

Exista numai doua virtuti. O, de-ar fi de-a pururi unite: bunatatea mereu puternica, puterea mereu buna.

Ambitia e un cuvant in care se pot ascunde foarte multe lucruri.

În pieptul tău se află stelele destinului tău.

Nu ne ajunge sa nu murim de foame sau de frig, ne mai trebuie inca ceva. Ne mai trebuie o idee care sa ne calauzeasca si sa ne inalte. Ideea este cea care porunceste in tot ce facem, este cea care ne da un sentiment de impacare cu noi insine, lamurindu-ne asupra rostului existentei noastre.

Este ascuns in fiecare secol din viata unui popor complexul de cugetari, care formeaza idealul lui, cum in samburele de ghinda e cuprinsa ideea stejarului intreg.

Sa nu te inseli pe tine insuti, ci sa te folosesti de ceea ce ai dobandit — de experienta ta —, pentru a merge mai departe…, mai sus. Sa adaugi ceva in plus la ceea ce ai facut.

Lumea e condusa de interese.

As vrea sa fiu omul unui singur vis.

Omul intreg isi calauzeste viata prin reprezentari anticipate, prin ceea ce numim “cauze finale” sau, mai comun, idealuri.