Citate de Friedrich Schiller

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea prin inimă neagră de codru trecea. Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea, cânta dintr-un fluier de os şi zicea: - Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse mistreţul cu colţi de argint, fioros, ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse copita şi blana şi ochiul sticlos... - Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne, mistreţul acela nu vine pe-aici. Mai bine s-abatem vânatul cu coarne, ori vulpile roşii, ori iepurii mici ... Dar prinţul trecea zâmbitor înainte privea printre arbori atent la culori, lăsând în culcuş căprioara cuminte şi linxul ce râde cu ochi sclipitori. Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte: - Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn mistreţul cu colţi de argint, nu departe: veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!... - Stăpâne, e apa jucând sub copaci, zicea servitorul privindu-l isteţ. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri: - Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher, mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri: veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!... - Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci, zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste: - Priviţi unde-şi află odihnă şi loc mistreţul cu colţi de argint, din poveste: veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!... - Stăpâne, e luna lucind prin copaci, zicea servitorul râzând cu dispreţ. Dar el răspunde întorcându-se: - Taci... Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ. Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii cum stă în amurg, la izvor aplecat, veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii îl trase sălbatic prin colbul roşcat. - Ce fiară ciudată mă umple de sânge, oprind vânătoarea mistreţului meu? Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge? Ce veştedă frunză mă bate mereu?... - Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul, chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci. Ascultă cum latră copoii gonindu-l... Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci. Mai bine ia cornul şi sună întruna. Să suni până mor, către cerul senin... Atunci asfinți după creștete luna şi cornul sună, însă foarte puţin.

Idealul este in sine o realitate in devenire.

Mi-am indreptat intotdeauna privirile spre viitor.

Exista numai doua virtuti. O, de-ar fi de-a pururi unite: bunatatea mereu puternica, puterea mereu buna.

În pieptul tău se află stelele destinului tău.

Idealul moral cel mai inalt pentru care luptam este sa ramanem in armonie cu lumea fizica, aceea care ne asigura fericirea, fara sa rupem cu lumea morala, aceea care ne stabileste demnitatea.

Ambitia e un cuvant in care se pot ascunde foarte multe lucruri.

Ce-i dragostea, numai acela stie care iubeste fara speranta.

Sa convingi nu-i greu, atunci cand singur esti convins.

Ca sa-ti justifici existenta, ai nevoie nu numai de paine, ci si de o idee morala.

Sa nu te inseli pe tine insuti, ci sa te folosesti de ceea ce ai dobandit — de experienta ta —, pentru a merge mai departe…, mai sus. Sa adaugi ceva in plus la ceea ce ai facut.

Nu uita niciodata ca oricine te iubeste cere de la tine o iluzie de ideal. Da-o, ori nu te lasa iubit.

Spre seară, printr-un sătișor Din Alpi, un tânăr călător Trecea purtând prin nea și vânt Un steag cu-acest străin cuvânt: Excelsior!   Sub geana-i ochiu-ntunecos Sclipea ca paloșul tăios, Și, ca din corn de-argint, senin, Suna cuvântul cel strãin: Excelsior!   Lumini de prin bordeie, rar, Băteau în față-i, și, bizar, Ghețarii-n noapte străluceau, Și straniu buzele-i șopteau: Excelsior!   — E un prăpăd în munți acum! — Îl sfătuiește-un moș pe drum — Pârâul e șuvoi turbat... El murmură ne-nduplecat: Excelsior!   — O, vin', o fată i-a șoptit, La pieptul meu, pribeag trudit! În ochi-albaștri-nlăcrimați Privește-oftând, înalț-un braț: Excelsior!   — O, nu intra-n brădetul des, Lavinele în drum îți ies! Îi strigă-n vale un păstor. El pasă drept, nepăsător: Excelsior!   Și-n zori, când clopotul din schit, Vibrând sonor și lămurit, Pe frați la rugă i-a chemat, Din stele-un glas a răsunat: Excelsior!   Și câinele-a descoperit Un pelerin întroienit. Pe pieptul său un steag — drept scut — Cu-acel cuvânt necunoscut: Excelsior!   Și tainic mortul surâdea Spre soarele ce răsărea, Și mândru, ca o stea căzând, Căzu din cer un strigăt blând: Excelsior! (Excelsior!)

Idealurile umanitatii s-au impus intotdeauna cu mijloace inumane.

Iubirea, pe-un suflet mare, il face si mai mare.

As vrea sa fiu omul unui singur vis.

Cand ti-ai ales o stea, cu greu iti mai poti lua ochii de la ea.

A avea un ideal inseamna a avea o oglinda. Intr-un ideal te speli ca intr-o apa curata. Intr-o oglinda iti speli chipul obosit, potrivindu-ti-l pana cand te accepti sa fii.

Lumea e condusa de interese.

Nimeni nu intalneste de doua ori idealul. Cat de putini il intalnesc chiar o singura data.