Spre seară, printr-un sătișor

Din Alpi, un tânăr călător

Trecea purtând prin nea și vânt

Un steag cu-acest străin cuvânt:

Excelsior!

 

Sub geana-i ochiu-ntunecos

Sclipea ca paloșul tăios,

Și, ca din corn de-argint, senin,

Suna cuvântul cel strãin:

Excelsior!

 

Lumini de prin bordeie, rar,

Băteau în față-i, și, bizar,

Ghețarii-n noapte străluceau,

Și straniu buzele-i șopteau:

Excelsior!

 

— E un prăpăd în munți acum! —

Îl sfătuiește-un moș pe drum —

Pârâul e șuvoi turbat…

El murmură ne-nduplecat:

Excelsior!

 

— O, vin’, o fată i-a șoptit,

La pieptul meu, pribeag trudit!

În ochi-albaștri-nlăcrimați

Privește-oftând, înalț-un braț:

Excelsior!

 

— O, nu intra-n brădetul des,

Lavinele în drum îți ies!

Îi strigă-n vale un păstor.

El pasă drept, nepăsător:

Excelsior!

 

Și-n zori, când clopotul din schit,

Vibrând sonor și lămurit,

Pe frați la rugă i-a chemat,

Din stele-un glas a răsunat:

Excelsior!

 

Și câinele-a descoperit

Un pelerin întroienit.

Pe pieptul său un steag — drept scut —

Cu-acel cuvânt necunoscut:

Excelsior!

 

Și tainic mortul surâdea

Spre soarele ce răsărea,

Și mândru, ca o stea căzând,

Căzu din cer un strigăt blând:

Excelsior!

(Excelsior!)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.