Am auzit clopotele de Crăciun,
Am ascultat vechile cântece cunoscute
Și cuvintele lor solemne și blânde cheamă din nou
Pace pe pământ oamenilor de bună-credință!
© CCC
Crede-mă, fiecare inimă are durerile ei ascunse pe care lumea nu le cunoaşte; şi adesea judecăm că un om e rece atunci când e doar trist.
© CCC
Ne judecăm pe noi înșine după ceea ce am putea face, dar alții ne judecă după ceea ce am făcut deja.
© CCC
O singură conversație, la masă, cu un înţelept e mai bună decât zece ani petrecuţi în cărţi.
(Ultima Thule)
© CCC
Dă ceea ce ai. Pentru unii, e mai mult decât îndrăznești să speri.
(Poezii)
© CCC
Spre seară, printr-un sătișor
Din Alpi, un tânăr călător
Trecea purtând prin nea și vânt
Un steag cu-acest străin cuvânt:
Excelsior!
Sub geana-i ochiu-ntunecos
Sclipea ca paloșul tăios,
Și, ca din corn de-argint, senin,
Suna cuvântul cel strãin:
Excelsior!
Lumini de prin bordeie, rar,
Băteau în față-i, și, bizar,
Ghețarii-n noapte străluceau,
Și straniu buzele-i șopteau:
Excelsior!
— E un prăpăd în munți acum! —
Îl sfătuiește-un moș pe drum —
Pârâul e șuvoi turbat…
El murmură ne-nduplecat:
Excelsior!
— O, vin’, o fată i-a șoptit,
La pieptul meu, pribeag trudit!
În ochi-albaștri-nlăcrimați
Privește-oftând, înalț-un braț:
Excelsior!
— O, nu intra-n brădetul des,
Lavinele în drum îți ies!
Îi strigă-n vale un păstor.
El pasă drept, nepăsător:
Excelsior!
Și-n zori, când clopotul din schit,
Vibrând sonor și lămurit,
Pe frați la rugă i-a chemat,
Din stele-un glas a răsunat:
Excelsior!
Și câinele-a descoperit
Un pelerin întroienit.
Pe pieptul său un steag — drept scut —
Cu-acel cuvânt necunoscut:
Excelsior!
Și tainic mortul surâdea
Spre soarele ce răsărea,
Și mândru, ca o stea căzând,
Căzu din cer un strigăt blând:
Excelsior!
(Excelsior!)