Citate de George Sand

Noaptea, e frumos sa crezi in lumina.

Cel mai bine e sa ai o infatisare comuna. Este un avantaj foarte serios din punctul meu de vedere, caci uratenia îi face pe oameni sa se fereasca de tine intr-un fel, iar frumusetea in altul.

Un singuratic reprezintă doar umbra unui om, iar cel care nu e iubit, e singur pretutindeni.

Toate fiintele omenesti traiesc cu idealuri si sperante — inalte sau mediocre —, care dau vietii lor un anumit sens.

Idealismul creşte direct proporţional cu distanţa până la problema în cauză.

In pornirea lui catre ideal, omul s-a lovit in primul rand de propria sa natura, de originea sa animalica. Orice pas inainte a fost o lupta, si in aceasta lupta instinctele egoiste au fost adesea mai puternice decat aspiratiile ideale. Dar aceste aspiratii n-au pierit niciodata cu totul din inima omeneasca. Cu lumina lor slaba, ele au aratat omului, in vremurile intunecate, calea cea adevarata si l-au ajutat sa lupte necontenit, spre a se ridica mai sus, tot mai sus, deasupra propriei sale naturi.

As vrea sa fiu omul unui singur vis.

Daca vrei sa fii de vreun folos pe lumea asta, trebuie sa te jertfesti pe tine insuti. Omul nu traieste pe pamant numai pentru fericire sau cinste, el traieste pentru a darui lucruri de seama omenirii, pentru a-si desavarsi nobletea sufleteasca si a se inalta deasupra josniciei in care cei mai multi dintre oameni isi traiesc viata.

O dragoste neîmpărtăşită se deosebeşte de dragostea reciprocă, la fel ca greşeala de adevăr.

Frica poate da curaj; intre doua primejdii o alegi pe cea mai mica.

Nu exista inaltimi de neatins, ci numai aripi prea scurte.

Ca sa fie egala cu un barbat, o femeie trebuie sa faca orice lucru de doua ori mai bine decat acesta. Noroc ca asta nu e greu.

Idealul nu e decat adevarul la distanta.

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea prin inimă neagră de codru trecea. Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea, cânta dintr-un fluier de os şi zicea: - Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse mistreţul cu colţi de argint, fioros, ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse copita şi blana şi ochiul sticlos... - Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne, mistreţul acela nu vine pe-aici. Mai bine s-abatem vânatul cu coarne, ori vulpile roşii, ori iepurii mici ... Dar prinţul trecea zâmbitor înainte privea printre arbori atent la culori, lăsând în culcuş căprioara cuminte şi linxul ce râde cu ochi sclipitori. Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte: - Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn mistreţul cu colţi de argint, nu departe: veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!... - Stăpâne, e apa jucând sub copaci, zicea servitorul privindu-l isteţ. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri: - Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher, mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri: veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!... - Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci, zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste: - Priviţi unde-şi află odihnă şi loc mistreţul cu colţi de argint, din poveste: veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!... - Stăpâne, e luna lucind prin copaci, zicea servitorul râzând cu dispreţ. Dar el răspunde întorcându-se: - Taci... Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ. Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii cum stă în amurg, la izvor aplecat, veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii îl trase sălbatic prin colbul roşcat. - Ce fiară ciudată mă umple de sânge, oprind vânătoarea mistreţului meu? Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge? Ce veştedă frunză mă bate mereu?... - Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul, chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci. Ascultă cum latră copoii gonindu-l... Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci. Mai bine ia cornul şi sună întruna. Să suni până mor, către cerul senin... Atunci asfinți după creștete luna şi cornul sună, însă foarte puţin.

Minunat lucru cand omul are o cauza pe care o apara! Asta il face si pe el frumos si ii face frumoasa si cauza.

Mergi, lucreaza, nu te opri, nu te multumi cu atat; ai totul de invatat, totul de facut, totul de cucerit pentru a-ti implini viata asa cum trebuie.

Orice viata sanatoasa trebuie sa aiba un continut si un tel.

Cu cat omul are mai mult, cu atat doreste mai mult; cu cat izbandeste mai bine, cu atat vrea sa se apuce de mai multe; si cu cat a rasturnat mai multe piedici cu atat isi faureste altele noi.

Omul intreg isi calauzeste viata prin reprezentari anticipate, prin ceea ce numim “cauze finale” sau, mai comun, idealuri.

Idealul nu este altceva decat punctul culminant al logicii, asa cum frumosul nu este altceva decat culmea adevarului. A iubi frumosul inseamna a dori lumina.