Dacă (If)
De poţi fi calm cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tãu, şi spun cã-i vina ta,
De crezi în tine, chiar când omenirea
Nu crede, dar sã-i crezi şi pe ei cumva;
S-aştepţi – dar nu cu sufletul la gurã,
Sã nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Sã nu rãspunzi la urã tot cu urã,
Dar nici prea bun sã pari, nici pre-nţelept;
De poţi visa, dar nu-ţi faci visul astru;
De poţi gândi, dar nu-ţi faci gândul ţel;
De-ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul
Tratând pe-aceşti doi impostori la fel;
De rabzi sã vezi cum spusa ta-i sucitã
De pişicher, sã-l prindã-n laţ pe prost;
Când munca vieţii tale, nãruitã,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;
De poţi sã strîngi agonisita toatã
Grãmadã, şi s-o joci pe-un singur zar,
Sã pierzi, şi iar sã-ncepi ca-ntîia datã,
Iar c-ai pierdut – nici un cuvînt mãcar;
De poţi sili nerv, inimã şi vînã
Sã te slujeascã dupã ce-au apus,
Şi piept sã ţii, când nu mai e stãpînã
Decât Voinţa, care le strigã: "sus"
De poţi rãmâne tu în marea gloatã;
Cu regi tot tu, dar nu strãin de ea;
Duşman, om drag, rãni sã nu te poatã;
De toţi sã-ţi pese, dar de nimeni prea,
De poţi prin clipa cea neiertãtoare
Sã treci, s-o-ntreci gonind mereu –
Al tãu va fi Pãmîntul ãsta mare,
Dar mai mult, vei fi OM, copilul meu!
(traducere Dan Dutescu)
Altă traducere de Dan Dutescu:
Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd Omenirea
Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;
De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;
Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru;
De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul
Mereu senin şi în acelaşi fel;
Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită
De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;
De poţi ca munca vieţii, năruită,
S-o faci de la-nceput precum a fost;
Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată
S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zar
Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată
Făr-să te plîngi cu un oftat măcar;
De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă,
Drept să rămîi, cînd ele june nu-s,
Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă
Decît Voinţa ce le ţine sus;
Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată
Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare
şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!
Varianta:
De poţi fi calm cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine chiar cînd omenirea
Nu crede, dar s-o crezi ar vrea;
Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicand,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gîndul drept;
Dacă privit cu ură nu te razbuni urînd
Şi totuşi nu-ţi pui masca de sfînt sau de-nţelept;
Dacă aştepţi dar nu cu sufletul la gură
Şi nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari nici prea-nţelept;
Sau cînd hulit de oameni, tu nu cu răzbunare
Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi;
De poţi visa, dar nu-ţi faci visul astru;
De poţi gîndi, dar nu-ţi faci gîndul ţel;
De poţi să nu cazi pradă disperarii,
Succesul şi dezastrul privindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvîntul cîndva rostit de tine
Răstălmăcit de oameni, murdar şi prefăcut;
De rabzi văzîndu-ţi idealul distrus şi din nimic
Să-l recladeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut;
De poţi risca pe-o carte intreaga ta avere
Şi tot ce-ai strîns o viaţă să pierzi intr-un minut
Şi-atunci fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agonisala cu calm de la-nceput ;
De poţi rămîne tu în marea gloată
Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
Duşman, om drag, răni sa nu te poată;
De toţi să-ţi pese dar de nimeni prea;
De poţi prin clipa cea neiertatoare
Să treci şi s-o întreci gonind mereu;
Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şaizeci de clipe de veşnicii mereu,
Vei fi pe-ntreg Pămîntul deplin stăpînitor
Şi mai presus de toate, un OM, iubitul meu.
Un om prin lume trece. El nu e musulman.
Nici infidel nu este. Nu crede-n legi și zei.
Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi
Că nimenea nu este mai trist și mai uman.
(Rubaiate)
În lume-s multe mari minuni! Minuni mai mari ca omul nu-s.
(Antigona)
Omul este un mic univers.
Boabe de nisip care se cred piramide: iată oamenii!
Sa slavim omul! sa-i inspiram cele mai sfinte sentimente: Respectul omului fata de om!
Sunt om si nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e strain.
Ah! Ce greu e sa fii om!
Există două tipuri de oameni: cu unii, îți pierzi timpul, cu ceilalți, pierzi noțiunea timpului.
Oamenii sunt răi, mincinoşi şi lacomi. Nu respectă nimic şi nu se gândesc decât să-şi cultive propriile lor vicii, chiar dacă ar fi să vină după ei potopul.
Omul este masura tuturor lucrurilor.
Omul este măsura tuturor lucrurilor: a lucrurilor care sunt, asa cum sunt, şi a lucrurilor care nu sunt, asa cum nu sunt.
Protagoras din Abdera
Sofistul Protagoras enunta aici ideea relativismului. Fiecare om măsoara realitatea dupa propriul sau etalon (sau dupa propria realitate). Afirmatia semnifica: “fiecare are adevarul sau” sau “fiecare cu adevarul sau”. Astfel, mierea pare dulce pentru omul sănătos, dar amara pentru omul bolnav și nu se poate spune că vreunul dintre cei doi se insala. Protagoras se releva senzualist, afirmand adevărul simțurilor.
***
Relativism: doctrină care postulează relativitatea cunoștințelor omenești, în sensul că nimic nu este absolut adevărat decât prin raportare la individ.
Senzualism: doctrină filosofică bazată pe recunoașterea senzației ca singura sursă a cunoștințelor noastre despre lume.
Omul nu este nici înger şi nici fiară, şi cu cât se preface mai mult că e înger, cu atât mai mult se aseamănă cu o fiară.