Omul este bun de la natură, dar societatea este aceea care il corupe. (Discurs asupra originii și fundamentelor inegalitatii dintre oameni)
Jean-Jacques Rousseau
Acest citat a dat nastere multor interpretări, deoarece a fost scos din contextul său. Acesta se afla într-o notă de subsol de pe pagina celui de-al doilea Discurs, in care Rousseau precizeaza că omul in stare naturala este in realitate inocent, adica nu știe ce este bine și ce este rău. Dacă se comportă bine, nu este o calitate a sa, deoarece o face fără să știe. Cu toate acestea, pentru noi, cei care știm ce este morala, observand cum se comporta omul in stare naturala, putem spune că "omul este bun de la natură”.
Starea naturala se refera la o conditie ideala, in care oamenii, “nici buni, nici rai”, sunt uniti de sentimente, nevoi si interese, dispusi sa initieze, in mod spontan, raporturi reciproce pozitive.
In “Discurs asupra originii inegalitatii dintre oameni” (1755), “Contractul social” (1762) s.a., Rousseau dezvolta conceptiile sale privind influenta nociva a civilizatiei asupra omului, originea societatii, inegalitatea dintre oameni.
Rousseau a dezvoltat o conceptie dinamica despre om si societate, incepand de la starea originara a naturii omului, asa cum a fost creat de Dumnezeu, pentru a explica geneza coruptiei actuale si inegalitatea dintre oameni.
In starea naturala, omul este un animal robust ce se distinge de restul animalelor prin libertatea sa: nu este supus intinctului, poate accepta sau refuza, este perfectibil si independent. Traieste in singuratate absoluta si depinde doar de el insusi. Schimbarile climatice si dificultatea de a-si procura hrana il determina sa-si dezvolte capacitatile rationale si sa treaca din izolare in starea sociala. In aceasta etapa, diferentele dintre capacitatile indivizilor devin din ce in ce mai evidente, si astfel apar primele comparatii si evaluari. Descoperirea metalurgiei, reusind sa prelucreze metalele pentru a-si confectiona unelele necesare, si practicarea agriculturii au condus la inegalitatea sociala. Cautarea de bogatii si instituirea proprietatii private au condus apoi la razboiul tuturor contra tuturor (bellum omnium contra omnes). -
In stare naturala, omul e lup fata de om, conform lui Thomas Hobbes
Pentru depasirea unei continue stari de razboi, au ales instituirea contractului social (contractualism) care s-a dovedit a fi inechitabil. Desi proclama unirea tuturor intr-o putere suprema care, guvenand dupa legi intelepte, sa-i protejeze pe cei slabi, garantand fiecaruia dreptul la proprietate privata, contractul sustine de fapt inegalitatea si opresiunea sociala. Astfel, a fost perpetuata inegalitatea sociala, ducand la aparitia actualei societati corupte. Libertatea naturala din starea naturala a fost pierduta, fiind inlocuita de sclavia omului in starea sociala corupta.
Omul devine astfel in evolutia sa un animal inteligent, social si sociabil, capabil de munca, creator de bunuri proprii de consum (prin imitarea si modelarea naturii) si, nu in ultimul rand, egocentrist.
Criticand societatea contemporana si idealizand “starea naturala”, in care oamenii ar fi fost liberi si egali, Rousseau sustine ca omul este “bun de la natura” , dar ca societatea il corupe. El vede originea inegalitatii sociale in aparitia proprietatii private, care a dus la formarea statului si, mai tarziu, la despotism. Intrucat inegalitatea incalca asa-numitul contract social incheiat intre oameni in perioada trecerii de la starea naturala la cea “civila”, ea trebuie inlaturata.
Rezolvarea acestei situatii consta in eliberarea omului de coruptia vietii sociale, readucandu-l la starea de fiinta libera, intr-o societate fara coruptie si oprimare, adica intr-o societate de oameni liberi.
Intreaga doctrina a lui Rousseau este rezumată de acest principiu: "Omul, bun, liber și fericit în starea naturală, a devenit rău, sclav și nefericit din cauza societății." Astfel, natura a făcut omul fericit, dar societatea l-a făcut nefericit. Filozofia lui Jean-Jacques Rousseau reprezinta un imens edificiu despre morala și politica. De la Emile si pana la Contractul social, Rousseau prezintă viziunea sa asupra umanității, așa cum ar trebui să fie și nu așa cum este.
Rousseau avea o aversiune profundă pentru om așa cum este el. Filozofia lui este în esență reactiva, opunandu-se societății și modernitatii. In Discursul asupra originii inegalității dintre oameni, Rousseau dezvoltă o metaforă extinsă despre starea naturala, starea precivilizației. El descrie această perioadă a umanității ca fiind cea mai fericita. In starea naturală, conform lui Rousseau, omul este autosuficient și isi cultivă liber lotul său de pămînt. Fiind lipsit de inteligenta, robust și inocent, omul natural nu știe nici de bine, nici de rău, și trăiește în prezent, fără grija zilei de mâine. Contrar lui Hobbes, care a descris starea naturala ca o stare de război, Rousseau a făcut din starea precivilizaționala o epoca a pacii și a sustinut mitul bunului sălbatic, pur, fata de omul civilizat si pervertit.
Prima epocă a omenirii a fost un paradis pământesc, un fel de Grădină a Edenului sau Arcadia, dar fiecare epocă care a urmat i-a adus necazuri și suferințe din ce în ce mai mari omului. În această Epocă de Aur, omul trăia într-o stare de inocență primară, în armonie cu semenii săi și cu animalele. Era lipsit de unelte sau mijloace de a cultiva pământul, iar nevoile sale simple erau asigurate de natură. Se hrănea cu fructe de pădure, ghindă și mierea care picura din stejar.
Rousseau a descris modul în care această stare naturală idilica a fost distrusa de proprietatea privata. Intr-o zi, spune Rousseau, cineva si-a sustinut dreptul asupra unui teren arabil; astfel, a aparut proprietatea privata și odată cu ea prăbușirea omenirii. Apariția proprietății a generat inegalități și o noua concurenta între oameni. S-a instituit societatea civilă, lipsindu-l de inocenta originara.
Analiza dialectica facuta de Rousseau aparitiei si dezvoltarii inegalitatii sociale a fost apreciata de Engels ca fiind geniala. Rousseau privea ca legitima insurectia poporului impotriva despotismului. El era un adept al ideii suveranitatii poporului si preconiza, ca ideal de stat, republica patriarhala, in care cetatenii pot aproba in mod direct legile. Critica rousseaueana a civilizatiei si teoria contractualista au avut, in conditiile epocii, un rol progresist.
Hobbes, spre exemplu, considera natura umana ca fundamental egoista si rea, considerând ca asocierea oamenilor nu se realizeaza decât datorita interesului. Teama oamenilor unora fata de altii determina crearea societatii si instaurarea pactului social prin renuntarea voluntara la dorintele si drepturile individuale. Locke insa considera natura umana ca fiind fundamental sociala, iar societatea, continuarea si intarirea legaturilor preexistente din starea naturala.
Jean-Jacques Rousseau este o figură aparte în lumea filosofilor din epoca Luminilor. Colaborator al "Enciclopediei", alaturi de Diderot și d'Alembert, el nu va înceta să se deosebeasca, ulterior, de proiectul colegilor săi. Biografia sa il prezintă ca pe un om dintr-o bucata, un caracter integru, un spirit combativ, chiar polemic.
Contrar Enciclopedistilor, Rousseau era convins de corupția societății timpului său. În ochii sai, rafinamentul culturii și progresul științific erau mai mult semnul distinctiv al degenerescentei umane decât promisiunea unui viitor luminos. De amintit faptul ca pentru Hobbes și majoritatea teoreticienilor politici, instaurarea societatii pune capat razboiului tuturor impotriva tuturor. Rousseau s-a opus acestei conceptii: liderii nu au autoritate asupra oamenilor decat pentru faptul ca dețin puterea, iar puterea nu este niciodata echivalentul dreptatii. Rezultă de aici că societatea îndeparteaza libertatea oamenilor impunandu-le o ierarhie pe care nu au ales-o. “Omul s-a nascut liber, dar pretutindeni este în lanțuri”, scria Rousseau în "Contractul social".
Autorul încearcă să descopere rădăcinile acestei pervertiri a omului de către societate în "Discurs asupra originii și fundamentelor inegalitatii dintre oameni." Rousseau arată în acest text - care se doreste o reflecție filosofică și nu o investigație arheologică sau etnologica - că omul este bun prin natura sa, dar este corupt de către societate. Omul natural trăiește singur, fără gândire sau limbaj. Perfect liber, este condus de instinctul de conservare și se mulțumeste cu ceea ce îi permite să supraviețuiască. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a inzestrat cu capacitatea de a se perfectiona, adică să se adapteze mediului său. Dar iata ca aceste condiții de viata se schimba și omul întâlneste alți oameni și este forțat, pentru a supraviețui, să se alieze cu ei. Apare, prin urmare, necesitatea de a comunica și de a fi recunoscut, ceea ce a impus crearea limbajului, a agriculturii și a industriei, a artelor, a moralei...
Din păcate, această epocă de aur - în care omul este aproape de natura sa fiind in acelasi timp si cultivat - nu durează. Artificiul ia locul naturii sale si se instaleaza inegalitățile dintre oameni: limbajul devine minciuna, realitatea devine aparenta, raționamentul devine sofistică, comparația devine invidie, gelozie, amorul-propriu ia locul iubirii de sine și compasiunii, iar cei bogați îi asupresc pe cei săraci. Și toate acestea sunt justificate de pretinsa voie a lui Dumnezeu sau a falsei nevoi de a lupta împotriva răutatii omului.
De aici necesitatea de a regândi Contractul social. Caci Rousseau nu era naiv: el știa că o revenire la starea naturală este imposibilă. Dar el dorea să reconstruiască societatea pe baza liberei asocieri a tuturor oamenilor si nu pe teama de violență și ierarhie, așa cum gandea Hobbes. Acest lucru implică, de asemenea, regandirea educației copiilor, care ar trebui să-i faca sa se simta liberi, sănătosi, echilibrati și apti sa devina cetățeni care se respectă pe ei înșiși și care sunt respectati de ceilalti.
© CCC