Citate de Jules Renard

Viata intelectuala este fata de realitate ceea ce este geometria fata de arhitectura.

N-am alt ideal decat de a fi poet, chiar daca n-as scrie, oricum as vrea ca gandirea sa-mi fie mereu aceea a unui poet. As vrea sa traiesc si sa mor ca un poet.

Fii modest! E genul de orgoliu care displace cel mai putin. Modestia sta bine oamenilor mari. A nu fi nimic si a fi totusi modest e greu.

Pierdut in mijlocul pustietatilor universului, singur pe mica farama de pamant ce se rostogoleste cu o viteza ce scapa simturilor noastre, undeva in adancul spatiului infinit, hartuit de chinuitoarea intrebare "care este rolul existentei?", omul merge darz, tot inainte, si tot mai sus, pe drumul biruintei sale asupra tuturor tainelor pamantului si cerului. El merge inainte semet, singuratic, stropind cu sangele sau drumul acesta spinos, facand sa rasara din fiecare strop de sange fierbinte florile nepieritoare ale poeziei: chemarile pline de dor ale sufletului sau inflacarat si le preface cu maiestrie in muzica; din experienta sa creeaza stiintele, imbogatind cu fiecare pas al sau viata, asa cum soarele imbogateste pamantul cu razele-i generoase.

Cand un om a dovedit ca are talent, ii ramane sa faca dovada ca stie sa-l foloseasca.

Omul superior nu este acela care, mulțumit de sine, se crede deasupra tuturor, ci acela care pretinde de la el însuși mai mult decât ceilalți, deși știe că nu va izbuti niciodată să-și mulțumească aceste înalte pretenții. (Revolta maselor)

Omul este un copil; darul sau cel mai inalt este darul cresterii.

În lume-s multe mari minuni! Minuni mai mari ca omul nu-s. (Antigona)

Cand ma gandesc la oameni, gasesc ca sunt atat de vrednici de dragoste. As vrea sa le spun numai lucruri prietenesti, sa-mi descarc inima in inima lor, as vrea sa ma asociez proiectelor si actiunilor lor, as vrea sa ocup un loc in viata lor, sa le arat ca sunt in stare de statornicie, de credinta, de spirit de jertfa.

Nici un animal nu se schimba atat de des ca omul: cand se avanta spre inaltimi, cand se prabuseste in adancime.

Fiecare om este o umanitate, o istorie universala.

…ca să îndrumi, trebuie să ai un plan cât de cât exact pentru o perioadă mai lungă de timp. Or, daţi-mi voie să vă întreb, cum poate îndruma omul lucrurile, când el nu numai că nu-i în stare să întocmească un asemenea plan, chiar şi pentru un timp derizoriu de scurt, să zicem, de o mie de ani, dar nici măcar să garanteze pentru ziua de mâine a propriei lui persoane? (Maestrul și Margareta)

Incerc sa traiesc cu ochii mai intai mirati, apoi clarvazatori.

Omul este ceea ce gandeste de-a lungul unei zile.

Oamenii sunt răi, mincinoşi şi lacomi. Nu respectă nimic şi nu se gândesc decât să-şi cultive propriile lor vicii, chiar dacă ar fi să vină după ei potopul.

Omul, acest visator definitiv, nemultumit mereu de soarta lui, face cu greu turul obiectelor pe care e obligat sa le foloseasca.

Dacă (If) De poţi fi calm cînd toţi se pierd cu firea În jurul tãu, şi spun cã-i vina ta, De crezi în tine, chiar când omenirea Nu crede, dar sã-i crezi şi pe ei cumva; S-aştepţi – dar nu cu sufletul la gurã, Sã nu dezminţi minciuni minţind, ci drept; Sã nu rãspunzi la urã tot cu urã, Dar nici prea bun sã pari, nici pre-nţelept; De poţi visa, dar nu-ţi faci visul astru; De poţi gândi, dar nu-ţi faci gândul ţel; De-ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul Tratând pe-aceşti doi impostori la fel; De rabzi sã vezi cum spusa ta-i sucitã De pişicher, sã-l prindã-n laţ pe prost; Când munca vieţii tale, nãruitã, Cu scule obosite-o faci ce-a fost; De poţi sã strîngi agonisita toatã Grãmadã, şi s-o joci pe-un singur zar, Sã pierzi, şi iar sã-ncepi ca-ntîia datã, Iar c-ai pierdut – nici un cuvînt mãcar; De poţi sili nerv, inimã şi vînã Sã te slujeascã dupã ce-au apus, Şi piept sã ţii, când nu mai e stãpînã Decât Voinţa, care le strigã: "sus" De poţi rãmâne tu în marea gloatã; Cu regi tot tu, dar nu strãin de ea; Duşman, om drag, rãni sã nu te poatã; De toţi sã-ţi pese, dar de nimeni prea, De poţi prin clipa cea neiertãtoare Sã treci, s-o-ntreci gonind mereu – Al tãu va fi Pãmîntul ãsta mare, Dar mai mult, vei fi OM, copilul meu! (traducere Dan Dutescu) Altă traducere de Dan Dutescu: Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea În jurul tău, şi spun că-i vina ta; De crezi în tine, chiar cînd Omenirea Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva; De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură; De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept; De nu răspunzi la ură tot cu ură Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept; Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru; De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel; De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul Mereu senin şi în acelaşi fel; Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost; De poţi ca munca vieţii, năruită, S-o faci de la-nceput precum a fost; Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zar Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată Făr-să te plîngi cu un oftat măcar; De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă, Drept să rămîi, cînd ele june nu-s, Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă Decît Voinţa ce le ţine sus; Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea; Amic sau nu, de nu pot să te-abată; De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea; Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare, Să treci şi s-o întreci, mereu bonom, atunci: a ta e Lumea asta mare şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om! Varianta: De poţi fi calm cînd toţi se pierd cu firea În jurul tău şi spun că-i vina ta; De crezi în tine chiar cînd omenirea Nu crede, dar s-o crezi ar vrea; Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicand, Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gîndul drept; Dacă privit cu ură nu te razbuni urînd Şi totuşi nu-ţi pui masca de sfînt sau de-nţelept; Dacă aştepţi dar nu cu sufletul la gură Şi nu dezminţi minciuni minţind, ci drept; De nu răspunzi la ură tot cu ură, Dar nici prea bun să pari nici prea-nţelept; Sau cînd hulit de oameni, tu nu cu răzbunare Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi; De poţi visa, dar nu-ţi faci visul astru; De poţi gîndi, dar nu-ţi faci gîndul ţel; De poţi să nu cazi pradă disperarii, Succesul şi dezastrul privindu-le la fel; De rabzi s-auzi cuvîntul cîndva rostit de tine Răstălmăcit de oameni, murdar şi prefăcut; De rabzi văzîndu-ţi idealul distrus şi din nimic Să-l recladeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut; De poţi risca pe-o carte intreaga ta avere Şi tot ce-ai strîns o viaţă să pierzi intr-un minut Şi-atunci fără a scoate o vorbă de durere Să-ncepi agonisala cu calm de la-nceput ; De poţi rămîne tu în marea gloată Cu regi tot tu, dar nu străin de ea; Duşman, om drag, răni sa nu te poată; De toţi să-ţi pese dar de nimeni prea; De poţi prin clipa cea neiertatoare Să treci şi s-o întreci gonind mereu; Dacă ajungi să umpli minutul trecător Cu şaizeci de clipe de veşnicii mereu, Vei fi pe-ntreg Pămîntul deplin stăpînitor Şi mai presus de toate, un OM, iubitul meu.

N-am sa pot iesi din aceasta dilema: am oroare de necazuri, dar ele ma biciuiesc, ma fac talentat. Pacea si traiul bun dimpotriva, ma paralizeaza. Asadar, ori sa fii o nulitate, ori sa ai vesnic plictiseli. Trebuie sa alegi. Prefer sa am plictiseli, recunosc.

Dumnezeu, un rautacios care ne-a deschis spatiul fara sa ne dea aripi. (Jurnal) © CCC

Omul e o funcţie nobilă a spiritului, care creează şi cârmuieşte această lume către destinul ei. Fiecare om ar trebui să fie pentru Dumnezeu un Rai al delectării Sale, mai ales că nu luăm cu noi decât binele pe care l-am făcut.