Tot ce am citit, tot ce am gandit, toate paradoxurile mele fortate, ura impotriva conventionalismului, dispretul meu pentru banal nu ma impiedica sa ma induiosez in prima zi de primavara, sa caut violete pe langa gardurile de maracini, printre gunoaie si hartii putrezite, sa joc “bile” cu baietii, sa ma uit la soparle, la fluturi cu aripi galbene.
E tot atat de rau sa fii dispretuit, pe cat este de rau sa fii invidiat.
Conversatia e joc de foarfece de gradinar, in care fiecare taie vocea vecinului de indata ce creste.
Vreau sa traiesc cu regretele mele, nu cu remuscarile mele.
O singura experienta capata tot mai multa valoare pentru mine; totul depinde de munca. Ei i se datoreaza tot, si ea este marele indrumator al vietii.
Unii prieteni nu au incredere in noi, ca si cum si-ar inchipui ca le cunoastem adancul sufletului lor.
Primele noastre impresii sunt singurele care nu se sterg. Restul nu-i decat o repetitie, un rezultat al obisnuintei.