Fericirea adevarata e intotdeauna o clipa. Mai mult n-ar putea indura firea omului, care, deseori, intr-o viata de multi ani, nu are norocul sa intalneasca nici clipa aceasta, nici macar sa se apropie de ea.
Pentru a ne sustrage de la relele imaginare, sau in tot cazul indoielnice, ne supunem adesea la suferinte reale.
Prea multa suferinta, ca si prea multa bucurie, intrece masura si dureaza putin. Inima omului nu poate sa ramana multa vreme la o extrema.
Ce rost are sa iesi in intampinarea suferintei? Vei simti-o destul de repede, cand va da peste tine. In vremea asta pune-ti inainte binele. Ce castigi cu asta? Timp.
Suferinta nu este poate decat o placere violenta.
Izvorul tuturor supararilor si bucuriilor se afla in noi insine.
Dragostea nu ajunge în viață... dragostea este numai adaosul. Altceva trebuie să fie temelia.
Omul singur nu e mai mult decat o licarire de constiinta trecatoare… Numai colectivitatea organizata devine o forta constructiva. Singularizat, omul se pierde, pe cand intr-o colectivitate, orice sfortare isi gaseste locul ei si toate impreuna contribuie la inaltarea fiecarui individ.
Nu te chinui inainte de vreme, deoarece suferintele de care te temi, ca si cum te-ar ameninta dintr-o clipa in alta, poate ca n-au sa vina niciodata…Unele ne chinuiesc mai mult decat trebuie, altele ne chinuiesc, desi n-ar trebui deloc.