Citate de John L. Avebury

Mai bine să suferi jumătate din relele la care te aștepți decât să rămâi în apatie de teama a ceea ce s-ar putea întâmpla. © CCC

Ce rost are sa iesi in intampinarea suferintei? Vei simti-o destul de repede, cand va da peste tine. In vremea asta pune-ti inainte binele. Ce castigi cu asta? Timp.

Omul, cand sufera, e mai egoist si nu simte suferinta aproapelui.

Suferintele noastre isi pun pecetea pe bucuriile noastre, dar nu si invers. De aici subtonul de melancolie al intregii noastre vieti.

Desigur, ca suferind, se pot invata multe lucruri. Partea proasta este ca dupa ce am suferit am pierdut puterea de-a ne putea folosi de cele invatate.

Marea noastra suferinta in viata este ca suntem vesnic singuri, si toate eforturile noastre, toate actiunile noastre tind doar spre a scapa de aceasta singuratate. (Singuratatea) © CCC

Nu te chinui inainte de vreme, deoarece suferintele de care te temi, ca si cum te-ar ameninta dintr-o clipa in alta, poate ca n-au sa vina niciodata…Unele ne chinuiesc mai mult decat trebuie, altele ne chinuiesc, desi n-ar trebui deloc.

Nu exista nimic cu desavarsire trist in sine.

Suferinta are si o parte buna – si anume, ca in asemenea momente omul cunoaste multe lucruri marete si bune.

Cred ca cea mai grava maladie de care sufera omenirea in prezent este lipsa de iubire. © CCC

Propria noastra furie ne face mult mai mare rau decat intamplarea (lucrul) care ne infurie, si suferim mai mult de iritarea si supararea pe care noi o permitem lucrurilor sa destepte in noi decat de faptul insusi care ne-a iritat sau suparat.

Suferinta nu este poate decat o placere violenta.

Orice suferinta care nu este in acelasi timp si cunoastere este inutila.

Suferinta ne face simturile mai delicate, mai fine.

O durere mare este intocmai ca o raza dumnezeiasca ce transfigureaza pe cel ce sufera.

Adevarul e ca toata lumea te va rani. Trebuie doar sa-i gasesti pe cei pentru care merita sa suferi. © CCC

Suferinţa, încercările, dramele apropie de cer, înlesnind transcendenţa. Iarna e timpul celor mai lungi călătorii interioare. După cincizeci de ani, inima devine cord. Orice viaţă e, în esenţă, reaşezare perpetuă, veşnică proiecţie spre ceva neatins, un vis, o năzuinţă, un miraj.

Izvorul tuturor supararilor si bucuriilor se afla in noi insine.

E greu sa judeci suferinta altora.

Sufletul care nu a suferit niciodată, nu poate înţelege fericirea!