Citate de Alexandru Andriţoiu

Gândurile zboară și cuvintele merg pe jos. Asta e toată drama scriitorului. (Jurnal) © CCC

Actorii neagă că aș fi actor. Autorii îmi spun: tu ești un actor care face pe autorul. Actorii îmi spun: tu ești un autor care face pe actorul. Nici unii nu mă vor în propria categorie. Doar scenografii mă tolerează. (Interviu, 1962)

Romantismului adesea tenebros al baladelor îi corespunde în idile un clasicism arcadic, învecinat cu barocul secolului al XVIII-lea, cu stilul comediilor lui Marivaux, cum a observat cu finețe George Călinescu. Talentul poetului stă desigur și în percepția sufletului pur, naiv, dar și în notația capriciilor, toanelor feminine sau a imputărilor provocate de micile răutăți ale îndrăgostiților însoțite pe loc de remușcări și regrete, prezentate de obicei în scurte scene dialogate, ca în Spinul. Capodopera acestor jocuri ale iubirii și întâmplări este poemul Dragoste învrăjbită. Lipsa oricărui convenționalism și simplitatea compoziției fac farmecul mai tuturor idilelor lui Coșbuc. (Despre Coșbuc)

Trebuie să te aștepți la lovituri când ai atins popularitatea ca scriitor. © CCC

Cea mai frumoasă lună e pe lac, cel mai frumos luceafăr e pe mare, și cântă cel mai sincer pitpalac nu-n pomi, ci-n amintiri și în uitare. Cea mai frumoasă lună e în lac.   Cea mai frumoasă floare e pe sâni, sau în surpate plete de femeie și nu lucesc, pe cer, ca în fântâni, fantomele de lux din curcubeie. Cea mai frumoasă floare e pe sâni.   E aurul mai cald în inelar și șoldul mai cu linii sub mătasă, în nuntă-i vinul cel mai plin de har și-n rouă raza cea mai languroasă. E aurul mai scump în inelar.   Culori și mirodenii cercuri fac în jurul meu. Argila mea tresare și cu cămașa cerului mă-mbrac. Și iată-mă-s, deodată, cer și zare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cea mai frumoasă lună e în lac. (1958) (Arta Poetică)

Este drept că, în general, scriitorii sunt socotiţi a fi extrem de susceptibili, şi că nimeni nu se mai miră dacă doi scriitori de valoare "îşi dau în petic". Chiar dacă contemporanii lor îi judecă, posteritatea află suficiente motive de a transfera o gâlceavă măruntă şi penibilă, determinată de interese meschine, într-o dispută "de idei". Ceea ce s-a petrecut, cu decenii înainte, între Arghezi şi Ion Barbu a devenit un simplu capitol de istorie literară, din care orice conotaţie subiectivă a dispărut sau a îmbrăcat forma nobilă a unei diferenţe de "arte poetice". Eu cred că e foarte bine că se întâmplă acest lucru; este indicat ca Istoria literară să şteargă ridurile, grimasele şi "aluniţele" de pe obrazul prea crispat al Vieţii literare. Suntem cu mult prea sensibilizaţi de răfuielile meschine ale tuturor veleitarilor literari care-şi cumpără genialitatea postişă de la chioşcul de ziare din colţ. Într-o epocă invadată de V.I.P.-uri – de tot soiul – care nu sunt decât surogatul efemer al personalităţii, dar care "înghit" cu lăcomie înspăimântătoare toate resursele ce s-ar cuveni culturii adevărate – este bine, este chiar necesar ca gura falselor valori să fie redusă la tăcere.

Tocmai intenționam să nu mai dau interviuri. Ai văzut că sunt destul de multe. M-am lăsat descusut... și n-am spus nimic. Nu e bine să se știe chiar tot ce ai pe inimă; ca literatură – căci atunci nu mai prezinți în fața ta nici un mister. Începi să citești prin reviste cam cine ești și cu ce te ocupi. Asta e plictisitor: să afli mereu că ești scriitor, după cum însuți ai mărturisit-o nu știu cui.

Jean d'Ormesson reușește ceea ce este cel mai dificil și mai solicitant în literatură: să fie și simplu și profund. © CCC

Un scriitor nu își alege temele, temele îl aleg pe el. (Romancierul și demonii săi) © CCC

Ca să te convingi că Dostoievski este scriitor, trebuie neapărat să-i ceri legitimaţia? Păi, ia dumneata la întâmplare cinci pagini din orice roman al lui şi te vei convinge, fără nici o legitimaţie, că ai de-a face cu un scriitor! Şi-apoi, cred că nici nu avea legitimaţie! (Maestrul și Margareta)

Nimeni nu va condamna un poet care transformă sublimul într-un impresionant foc de artificii. Un prozator însă pierde acest drept din momentul în care preferă credibilitatea în locul abundenţei de metafore. Nicolae Dabija a intuit acest lucru şi a păstrat echilibrul dintre „zburdălnicia” primăvăratică a poetului şi calmul aşezat al prozatorului.

Scriitorii scriu mereu despre infidelitate. E atât de dramatică. Cruzimea ei, misterul, complicațiile, constatarea că ai crezut că ești o singură persoană, dar ești și această altă persoană. Viața nevinovată și viața vinovată. Doamne, e plină de lucruri pentru un scriitor. Mă îndoiesc că se va demoda vreodată.

Cei mai buni scriitori nu folosesc şiretlicuri; în orice caz, şiretlicurile lor sunt bine ascunse. (1962)

Un tinerel al literaturii și poeziei, pe nume La Fontaine, este încă un mare visător. Tatăl său, care este director peste apele și pădurile de la Château-Thierry din Champagne, fiind la Paris pentru un proces, i-a spus: „Uite, du-te repede și fă lucrul acesta, e urgent.” La Fontaine pleacă și de îndată ce iese din casă, uită ce i-a spus tatăl său. Se întâlnește cu câțiva dintre camarazii săi după care, după ce aceștia l-au întrebat dacă avea treabă, iar La Fontaine le-a spus „Nu”, s-au dus cu toții la un spectacol de comedie. (Povești) © CCC

O, mai cu seamă seara te iubesc, femeie, ce-ai rămas, în ani, departe. Citesc şi mă citeşti, şi te citesc, şi-mi stai ca semnul de mătase-n carte. (De dragoste)

I-a dat lumina frunzei sărbătoare, prin arbori cad arpegii, ca prin flaut. Azi mi-e duminică în suflet. Caut un vânt uimit venit ca de pe mare, să-mi pună frunții zare. Simt, prin aer o veste-a aripilor îmbătate de armonie și de claritate. Fântâni țâșnite dau un dulce vaer. Și pași se-aud ca-n temple adormite, cu zei de lut și amfore stângace, iar lucrurile cu atâta pace, încât se fac numaidecât iubite. Și toate-n preajma cer o alintare de braț întins greșit. Secund e jocul luminii ce se joacă-n mări de-a focul și ne pătrunde-n sânge cu candoare. Prin clara clipelor euritmie e ca un dans și-un murmur al culorii. Pământul cald respiră prin toți porii suflat în liniști și-n aurărie. (Euforie)

Pe un scriitor nu-l apreciezi după legitimaţie, ci după scrierile lui! (Maestrul și Margareta)

Fericirea scriitorului constă în voluptatea actului creator, dar şi în suma acelor drame care îl ocolesc datorită stilului de viaţă contemplativ. A privi şi a scrie în loc de a mânui spada. (Voluptatea de a scrie)

Odobescu nu e retoric ca Bălcescu, scrisul său e însă al unui bun causeur grav când narează, minuțios și exact când descrie, mișcat când își amintește, vesel când spune o anecdotă, totdeauna comunicativ, fie că dezbate o problemă, fie că analizează o chestiune, amabil și discret, cucerind prin echilibru, măsură și gust. (Despre Alexandru Odobescu)

Cred că trec drept scriitorul fericirii pentru că gândesc că trebuie să fii fericit în ciuda tuturor celorlalte lucruri. © CCC