Citate de Alexandru Andriţoiu

Cand esti bine dispus? Cand esti indragostit. Sau cand tocmai ai raspuns unei intrebari grele. A fi tot timpul ca unul care e indragostit si care a inteles… Aceasta ar putea fi cheia bunei dispozitii si a credintei!

O, mai cu seamă seara te iubesc, când lucrurile par nedesluşite, când porţile se-nchid c-un ritm firesc şi iedera începe să palpite,   când arborii-s mai tainici şi mai mari şi când se-aud fântânele mai bine, îmbucură-mă! Fie să apari, chiar de vei trece-n oră fără mine.   Arată-mi-te iarăşi respirând ca apele de lună îmbiate. Un strop de mări în ochi mi s-a răsfrânt, căci mări şi lacrimi sunt, la fel, sărate.   Adu-ţi aminte de un biet dactil, de un fragment fragil de poezie pe care ţi l-am strecurat, subtil, pe un pătrat lunatic de hârtie.   E seara dulce ca un elixir şi arborii par turnuri lungi de pace, iar cerul, ca hlamida de emir, mai străluceşte, vrând să ne împace.   O, mai cu seamă seara te iubesc, femeie, ce-ai rămas, în ani, departe. Citesc şi mă citeşti, şi te citesc, şi-mi stai ca semnul de mătase-n carte. (De dragoste)

Suave astenii de primăvară și cugetarea-ntr-un impas difuz și verb rotund ca un sigil în ceară abia ghicit și dulce la auz.   Prin vârstă iarăși iezere alpine privind, spre cer, orbite de lumini - Poetul vă previne: vremea vine până și-n cer să fim printre vecini.   Venim cu sentimentul primăverii acut, în toți, uitând că ore bat. Genealogic arbori, merii, perii ne smulg din vârsta timpului uscat.   Acum pe umeri ridicăm lumina și ducem orele, distrați pe mâini. Albi de nesomn suntem precum hermina și străvezii de parc-am fi fântâni, și străvezii de parc-am fi fântâni. (Sentimentul primăverii)

I-a dat lumina frunzei sărbătoare, prin arbori cad arpegii, ca prin flaut. Azi mi-e duminică în suflet. Caut un vânt uimit venit ca de pe mare, să-mi pună frunții zare. Simt, prin aer o veste-a aripilor îmbătate de armonie și de claritate. Fântâni țâșnite dau un dulce vaer. Și pași se-aud ca-n temple adormite, cu zei de lut și amfore stângace, iar lucrurile cu atâta pace, încât se fac numaidecât iubite. Și toate-n preajma cer o alintare de braț întins greșit. Secund e jocul luminii ce se joacă-n mări de-a focul și ne pătrunde-n sânge cu candoare. Prin clara clipelor euritmie e ca un dans și-un murmur al culorii. Pământul cald respiră prin toți porii suflat în liniști și-n aurărie. (Euforie)

Cea mai frumoasă lună e pe lac, cel mai frumos luceafăr e pe mare, și cântă cel mai sincer pitpalac nu-n pomi, ci-n amintiri și în uitare. Cea mai frumoasă lună e în lac.   Cea mai frumoasă floare e pe sâni, sau în surpate plete de femeie și nu lucesc, pe cer, ca în fântâni, fantomele de lux din curcubeie. Cea mai frumoasă floare e pe sâni.   E aurul mai cald în inelar și șoldul mai cu linii sub mătasă, în nuntă-i vinul cel mai plin de har și-n rouă raza cea mai languroasă. E aurul mai scump în inelar.   Culori și mirodenii cercuri fac în jurul meu. Argila mea tresare și cu cămașa cerului mă-mbrac. Și iată-mă-s, deodată, cer și zare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cea mai frumoasă lună e în lac. (1958) (Arta Poetică)

O, mai cu seamă seara te iubesc, femeie, ce-ai rămas, în ani, departe. Citesc şi mă citeşti, şi te citesc, şi-mi stai ca semnul de mătase-n carte. (De dragoste)

Nu există scriitor calificat după locul în care trăieşte. Scriitorul este unul care dă posibilitatea cititorului să intre într-o lume aparte, pe care n-o trăieşte în cotidian.

Veneam cântând spre ochii-ți visători, cu mari buchete-n braț. Aveai pe masă grădini și-alei de felurite flori, ca în Liban, pontifica mireasă.   Flori ce plutesc pe apă, flori de fulgi, sau flori în munți, pe niște stânci severe, flori grase tolănite-n clime dulci și flori ce cresc sub cer de sticlă-n sere.   Dar tu ai râs de gestu-mi desuet și de neprihănita-i vâlvătaie, ai pus sub îndoială un poet buchetul risipindu-l prin odaie.   M-am răzbunat atunci pe flori. Și sunt dușmanul lor de temut. Dau foc prin Rome de trandafiri, cutreier devastând hectare mari de flăcări și arome.   Fără grădini prin anii mei te plimbi, prădând frumos dactilii amintirii. Am palme însângerate și cu ghimpi, că-n drum am pălmuit toți trandafirii. (Prinos de flori)