Citate de Mario Vargas Llosa

Altă dată, venind de la Paris, și-a prins de șaua calului o geantă mare cu hârtii importante. Geanta era prinsă prost și a căzut. Curierul trecând pe acolo, ridică geanta și, după ce îl vede pe La Fontaine, îl întreabă dacă a pierdut ceva. Băiatul ăsta se uită în jur: „Nu, spune, nu am pierdut nimic. — Iată o geantă pe care am găsit-o, spuse celălalt. - Ah! este geanta mea! exclamă La Fontaine; este tot ce am." L-a ținut între brațe până la cabana de vânătoare. (Povești) © CCC

Un scriitor este cineva care, pentru a scrie, depune mai multe eforturi decat ceilalti.

Om al Renaşterii este mai ales Petrarca prin contactul activ cu Antichitatea… Contactul atât de fecund al lui Petrarca cu Antichitatea a contribuit să fixeze toate aceste atitudini ale poetului, a căror grupare alcătuieşte formula însăşi a umanismului: patriotismul, iubirea libertăţii, idealism moral de origine platonică, slujit prin mijloacele retoricii ciceroniene.

Poet obiectiv, Coșbuc se referă numai prin excepție la propriu-i eu. Cea mai reușită autodefiniție și-a dat-o în Povestea cântării din Ziarul unui pierde-vară. (Despre Coșbuc)

Pe un scriitor nu-l apreciezi după legitimaţie, ci după scrierile lui! (Maestrul și Margareta)

Voioșia lui Coșbuc are însă și un revers trist, în viață fericirea alternând cu suferința. Pe nesimțite, idila se preface în trenos sau chiar bocet, într-o jelanie sfâșietoare, intonată ca o melodie litanică de înțeles misterior, obscur ca în Cântectul fusului, conținând o simbolistică stranie a crizei erotice juvenile. (Despre Coșbuc)

Stiu ca nu e nici o legatura intre opera si om, ca nu trebuie sa judec decat opera si nu legenda buna sau rea care se creeaza in jurul autorului. (Însemnările mele)

Bernard Shaw este o persoană minunată. El nu are duşmani şi nu e iubit de niciunul dintre prietenii săi.

Politica este o cale obligatorie pentru a schimba o societate. (Interviu cu Catherine Argand – febr. 1995) © CCC

La 30 de ani, se spune că eşti "strălucitor". La 40 de ani, se spune că ai "talent". La 50 de ani, se spune că ai "geniu". La 60 de ani, se spune că eşti "răsuflat". La 70 de ani, se spune "încă n-a murit"? (Egoistul romantic)

Fericirea scriitorului constă în voluptatea actului creator, dar şi în suma acelor drame care îl ocolesc datorită stilului de viaţă contemplativ. A privi şi a scrie în loc de a mânui spada. (Voluptatea de a scrie)

În acei ani [...], Ion D. Sîrbu a fost receptat într-un mod ambiguu: pe de o parte, foarte prezent, pe de altă parte periculos de prezent alături de noi. Să mă explic. Într-un Cluj, dominat cultural şi politic de A.E. Baconsky, "omul lui Beniuc", dezinvoltura verbală, farsele, ironiile, batjocurile etc. proferate de Gary la adresa "adversarilor" noştri puneau Cercul într-o lumină "reacţionară" care începea să devină extrem de primejdioasă. Vremea glumelor nevinovate trecuse. Profesorii Blaga şi Liviu Rusu fuseseră îndepărtaţi din învăţământul superior, "filozoful" politruc Pavel Apostol tăia şi spânzura în Universitate, nimeni dintre noi nu avea drept de semnătură etc. În toţi anii – şapte – cât am fost dascăl la ţară, veştile primite de la Cluj îl designau pe Gary ca pe un potenţial pericol pentru libertatea cerchiştilor. Voi relata un singur fapt. Ion D. Sîrbu este cel ce a lansat următoarea poveste. Într-un cerc de scriitori, la Cluj, Lucian Blaga, devenit simplu bibliotecar, referindu-se la versurile lui Beniuc (citez din memorie, aproximativ): "Unde mă aflu, unde mă duc,/ Lumea vorbeşte, şopteşte;/ Ăsta e poetul Beniuc,/ Ştie şapte limbi şi ruseşte...", le-ar fi citat astfel: "Ăsta e poetul Beniuc,/ Ştie şapte limbi pe ruseşte". A spus Blaga aşa ceva? Este o invenţie a lui Gary? Nu se va şti niciodată. Fapt e că, transmisă la Bucureşti, butada a stârnit şi mai mult furia preşedintelui scriitorilor [Mihai Beniuc] împotriva lui Blaga şi a Cercului Literar.

[Ion D. Sîrbu, Ion Desideriu Sîrbu, căruia i se spunea Gary (Gary Sîrbu), dramaturg, filozof, publicist și romancier român. Lucian Blaga i-a fost profesor și mentor. Va deveni asistent la catedra profesorului Liviu Rusu.]

Un scriitor nu își alege temele, temele îl aleg pe el. (Romancierul și demonii săi) © CCC

Jean d'Ormesson este legat de amintirile vechi și pioase ale jurnalistului care am fost și ale cititorului de cărți franțuzești care sunt. © CCC

De fapt, scriitorul este propriul sau secretar. Cand scriu, indeplinesc o sarcina, ma aflu sub propria mea dictare, intr-un fel; fac treaba grea si obositoare de a pune in ordine propria mea gandire, propria mea dictare.

Nu a existat niciodata o biografie buna a unui romancier bun. Nici nu s-ar putea. Daca e bun de ceva, atunci el este mai multe persoane intr-una singura.

Jean d'Ormesson reușește ceea ce este cel mai dificil și mai solicitant în literatură: să fie și simplu și profund. © CCC

Trebuie să te aștepți la lovituri când ai atins popularitatea ca scriitor. © CCC

Există trei modalităţi infailibile de a face plăcere unui scriitor. Iată-le aranjate în ordine crescătoare: - să-i spui că ai citit una dintre cărţile sale; - să-i spui că i-ai citit toate cărţile; - să-l rogi să-ţi dea să citeşti manuscrisul viitoarei sale cărţi.

Nimeni nu va condamna un poet care transformă sublimul într-un impresionant foc de artificii. Un prozator însă pierde acest drept din momentul în care preferă credibilitatea în locul abundenţei de metafore. Nicolae Dabija a intuit acest lucru şi a păstrat echilibrul dintre „zburdălnicia” primăvăratică a poetului şi calmul aşezat al prozatorului.