Altă dată, venind de la Paris, și-a prins de șaua calului o geantă mare cu hârtii importante. Geanta era prinsă prost și a căzut. Curierul trecând pe acolo, ridică geanta și, după ce îl vede pe La Fontaine, îl întreabă dacă a pierdut ceva. Băiatul ăsta se uită în jur: „Nu, spune, nu am pierdut nimic. — Iată o geantă pe care am găsit-o, spuse celălalt. – Ah! este geanta mea! exclamă La Fontaine; este tot ce am.” L-a ținut între brațe până la cabana de vânătoare.
(Povești)
© CCC
***
François de Malherbe (1555 – 1628), poet și critic literar francez. Protejat al regelui Henric al IV-lea, poet oficial al curții regale din 1609 și adversar al școlii poetice „La Pléiade”. A exercitat o puternică influență în cercul literar de la Hotel de Rambouillet. Roger de Bellegarde (Roger II de Saint-Lary), 1562-1646, primul duce de Bellegarde (1619-1646). A fost favoritul regilor Henric al III-lea și Henric al IV-lea. A fost unul dintre catolicii care l-au urmat pe Henric al IV-lea la moartea lui Henric al III-lea, l-a sprijinit cu vitejie în timpul războiului civil și a fost recompensat cu favoruri fiind numit guvernator de Bourgogne în 1602 și Mare Scutier al Franței în 1605. În 1619/1620, Ludovic al XIII-lea l-a numit Duce de Bellegarde și Pair al Franței. © CCC***
François de Créquy (François de Blanchefort de Créquy de Bonne), 1625 - 1687, marchiz de Marines, cunoscut sub numele de „Maréchal de Créquy”, mareșal al Franței, proprietar al Château de Marines, luptător în războaiele care au avut loc în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea. S-a remarcat în numeroasele campanii militare care marchează secolul al XVII-lea, începând cu Războiul de Treizeci de Ani. © CCC[Ion D. Sîrbu, Ion Desideriu Sîrbu, căruia i se spunea Gary (Gary Sîrbu), dramaturg, filozof, publicist și romancier român. Lucian Blaga i-a fost profesor și mentor. Va deveni asistent la catedra profesorului Liviu Rusu.]