Citate de Gédéon Tallemant des Réaux

Un scriitor nu își alege temele, temele îl aleg pe el. (Romancierul și demonii săi) © CCC

Om al Renaşterii este mai ales Petrarca prin contactul activ cu Antichitatea… Contactul atât de fecund al lui Petrarca cu Antichitatea a contribuit să fixeze toate aceste atitudini ale poetului, a căror grupare alcătuieşte formula însăşi a umanismului: patriotismul, iubirea libertăţii, idealism moral de origine platonică, slujit prin mijloacele retoricii ciceroniene.

Bernard Shaw este o persoană minunată. El nu are duşmani şi nu e iubit de niciunul dintre prietenii săi.

După prietenii buni, cărțile bune mă încântă. Întotdeauna și oricând, țin în mâini Faimoasele cărți ale grecilor și romanilor. O, mare dar de la Dumnezeu este să iubești lectura! (Povești, Epistola către părintele Rapin) © CCC

A fi scriitor inseamna a fi un sfant, a fi un martir, a fi un Dumnezeu.

Pentru a da frâu liber fanteziei, imaginației sale, scriitorul trebuie să deschidă ușile la tot ceea ce se ascunde în el, inclusiv demoni. (Interviu cu Catherine Argand – febr. 1995) © CCC

De fapt, scriitorul este propriul sau secretar. Cand scriu, indeplinesc o sarcina, ma aflu sub propria mea dictare, intr-un fel; fac treaba grea si obositoare de a pune in ordine propria mea gandire, propria mea dictare.

Cei mai buni scriitori nu folosesc şiretlicuri; în orice caz, şiretlicurile lor sunt bine ascunse. (1962)

Tocmai intenționam să nu mai dau interviuri. Ai văzut că sunt destul de multe. M-am lăsat descusut... și n-am spus nimic. Nu e bine să se știe chiar tot ce ai pe inimă; ca literatură – căci atunci nu mai prezinți în fața ta nici un mister. Începi să citești prin reviste cam cine ești și cu ce te ocupi. Asta e plictisitor: să afli mereu că ești scriitor, după cum însuți ai mărturisit-o nu știu cui.

Scriitorii de ficțiune, când încep, sunt mai predispuși să încerce forma scurtă. © CCC

Jean d'Ormesson este legat de amintirile vechi și pioase ale jurnalistului care am fost și ale cititorului de cărți franțuzești care sunt. © CCC

Henric al IV-lea era un mare iubitor de vorbe de duh. Într-o zi, trecând printr-un sat, unde a fost nevoit să rămână la cină, a poruncit să-i fie adus cineva despre care se spune că este cel mai isteț, pentru a se întreține cu el în timpul mesei. Sătenii i-au spus că este un bărbat pe nume Gaillard. "Prea bine! spuse el, hai să mergem să-l luăm". Acest țăran venind, regele i-a poruncit să se așeze vizavi de el, de partea cealaltă a mesei unde mânca. „Cum te cheamă?”, l-a întrebat regele. „Sire, răspunse țăranul, mă cheamă Gaillard". - Ia să-mi spui, care este diferența dintre un ștrengar (un gaillard) și un crai (un paillard)? - Sire, răspunse țăranul, nu e decât masa între cei doi. – Ei, drăcie! M-am prins, spuse regele râzând. Nu mă așteptam să găsesc o minte atât de ageră într-un sat atât de mic. © CCC

Altă dată, [Malherbe] i-a spus: „Te pricepi bine să faci pe galantul; mai deschizi o carte să citești?” Era felul lui de a vorbi pentru a-i spune că e mereu gata să slujească doamnele. Domnul de Bellegarde i-a spus că da. „Pe legea mea”, i-a răspuns el, „te invidiez mai mult decât pentru ducatul tău”. (Povești, vol. 1, Memorii pentru a servi istoriei secolului al XVII-lea)

***

François de Malherbe (1555 – 1628), poet și critic literar francez. Protejat al regelui Henric al IV-lea, poet oficial al curții regale din 1609 și adversar al școlii poetice „La Pléiade”. A exercitat o puternică influență în cercul literar de la Hotel de Rambouillet. Roger de Bellegarde (Roger II de Saint-Lary), 1562-1646, primul duce de Bellegarde (1619-1646). A fost favoritul regilor Henric al III-lea și Henric al IV-lea. A fost unul dintre catolicii care l-au urmat pe Henric al IV-lea la moartea lui Henric al III-lea, l-a sprijinit cu vitejie în timpul războiului civil și a fost recompensat cu favoruri fiind numit guvernator de Bourgogne în 1602 și Mare Scutier al Franței în 1605. În 1619/1620, Ludovic al XIII-lea l-a numit Duce de Bellegarde și Pair al Franței. © CCC

Toate tainele sufletului unui scriitor, toate experientele sale, toate calitatile spiritului sau sunt gravate in opera sa. (Orlando) © CCC

Nu e de-ajuns să scrii un cap de operă, sau să fii om de geniu, ci mai e ceva. Acest ceva se numeşte norocul... Pentru mai toţi oamenii cari au lăsat urme prin faptele lor, numai norocul singur şi-a spus cuvântul hotărâtor.

Există trei modalităţi infailibile de a face plăcere unui scriitor. Iată-le aranjate în ordine crescătoare: - să-i spui că ai citit una dintre cărţile sale; - să-i spui că i-ai citit toate cărţile; - să-l rogi să-ţi dea să citeşti manuscrisul viitoarei sale cărţi.

Oamenii se aseamănă cu norii: apar și dispar fără să lase nicio urmă. Doar arareori, câte unul din ei, se preschimbă în ploaie, în ceva folositor. Scriitorul, din acest punct de vedere, e o ploaie benefică... Să planteze suflet acolo unde el nu există – iată adevărata menire a unui scriitor.

Într-o zi [domnul de Créquy] a căzut din vârful unei scări, fără să pățească vreun rău. "Oh! Domnule, i s-a spus, aveți motive să-i mulțumiți lui Dumnezeu!  - O să am grijă de asta, spuse el, nu m-a scutit de nici o treaptă.” (Povești, vol. 1, Memorii pentru a servi istoriei secolului al XVII-lea)

***

François de Créquy (François de Blanchefort de Créquy de Bonne), 1625 - 1687, marchiz de Marines, cunoscut sub numele de „Maréchal de Créquy”, mareșal al Franței, proprietar al Château de Marines, luptător în războaiele care au avut loc în timpul  domniei lui  Ludovic al XIV-lea. S-a remarcat în numeroasele campanii militare care marchează secolul al XVII-lea, începând cu Războiul de Treizeci de Ani. © CCC

Când aud vorbindu-se despre acești autori, care călătoresc pentru a-și scrie cărțile, mă simt aproape gelos. (O lumină în umbră) © CCC

Poet obiectiv, Coșbuc se referă numai prin excepție la propriu-i eu. Cea mai reușită autodefiniție și-a dat-o în Povestea cântării din Ziarul unui pierde-vară. (Despre Coșbuc)