Citate de Aleksandr Blok

Vreau inima-mi să se-nsenine – Să-mprăștii visele în vânt? Dar la răscruce nu știu cine Mi-așteaptă ultimul cuvânt…   Se-nvăpăiază umbre mute, E-aproape visul de sfârșit. El capu-ntre genunchi și-ascunde, De mine chipul și-a ferit   Dar într-o infinită oră, Când nico lege nu va fi, El, nelegitimă fantomă, Printre oglinzi va rătăci.   Și-atunci, în casa mea pustie, Un fel de chip va fi sosit. Și voi vedea-n oglindă, vie, Figura noului venit. (Din volumul Versuri despre Preafrumoasa Doamnă)

Trebuie să te aștepți la lovituri când ai atins popularitatea ca scriitor. © CCC

Toate tainele sufletului unui scriitor, toate experientele sale, toate calitatile spiritului sau sunt gravate in opera sa. (Orlando) © CCC

Obiectivul romancierului este să-l facă pe cititor să uite cu totul de faptul că autorul există – chiar și de faptul că citește o carte. (Scrieri critice ale lui Ford Madox Ford) © CCC

Un scriitor este cineva care, pentru a scrie, depune mai multe eforturi decat ceilalti.

Tocmai intenționam să nu mai dau interviuri. Ai văzut că sunt destul de multe. M-am lăsat descusut... și n-am spus nimic. Nu e bine să se știe chiar tot ce ai pe inimă; ca literatură – căci atunci nu mai prezinți în fața ta nici un mister. Începi să citești prin reviste cam cine ești și cu ce te ocupi. Asta e plictisitor: să afli mereu că ești scriitor, după cum însuți ai mărturisit-o nu știu cui.

A fi scriitor inseamna a fi un sfant, a fi un martir, a fi un Dumnezeu.

Actorii neagă că aș fi actor. Autorii îmi spun: tu ești un actor care face pe autorul. Actorii îmi spun: tu ești un autor care face pe actorul. Nici unii nu mă vor în propria categorie. Doar scenografii mă tolerează. (Interviu, 1962)

Cred că nu greşesc dacă spun că un scriitor, conştient de valoarea şi de rolul său în societate, nu are de ce să caute – în sensul că nu are de ce să prefere – anturajul unor scriitori mediocri. Iată de ce, în modestia mea destul de orgolioasă, eu mă vâr mereu între cei mai buni, pentru că numai vecinătatea lor mă stimulează. Când voi deprinde ce anume este invidia – lucru pe care nu-l văd posibil! – nu voi mai fi eu însumi. Pe mine, umbra pe care o aruncă asupra mea orice mare poet mă luminează.

Un tinerel al literaturii și poeziei, pe nume La Fontaine, este încă un mare visător. Tatăl său, care este director peste apele și pădurile de la Château-Thierry din Champagne, fiind la Paris pentru un proces, i-a spus: „Uite, du-te repede și fă lucrul acesta, e urgent.” La Fontaine pleacă și de îndată ce iese din casă, uită ce i-a spus tatăl său. Se întâlnește cu câțiva dintre camarazii săi după care, după ce aceștia l-au întrebat dacă avea treabă, iar La Fontaine le-a spus „Nu”, s-au dus cu toții la un spectacol de comedie. (Povești) © CCC

Cred că trec drept scriitorul fericirii pentru că gândesc că trebuie să fii fericit în ciuda tuturor celorlalte lucruri. © CCC

Autori renumiti au decis, ca un fel de regula, ca orice om trebuie sa fie cateodata plicticos; chiar si cel mai sever cititor se arata ingaduitor fata de numeroasele locuri de popas si de motaiala risipite in opera unui scriitor.

Scriitorii scriu mereu despre infidelitate. E atât de dramatică. Cruzimea ei, misterul, complicațiile, constatarea că ai crezut că ești o singură persoană, dar ești și această altă persoană. Viața nevinovată și viața vinovată. Doamne, e plină de lucruri pentru un scriitor. Mă îndoiesc că se va demoda vreodată.

Gândurile zboară și cuvintele merg pe jos. Asta e toată drama scriitorului. (Jurnal) © CCC

Voioșia lui Coșbuc are însă și un revers trist, în viață fericirea alternând cu suferința. Pe nesimțite, idila se preface în trenos sau chiar bocet, într-o jelanie sfâșietoare, intonată ca o melodie litanică de înțeles misterior, obscur ca în Cântectul fusului, conținând o simbolistică stranie a crizei erotice juvenile. (Despre Coșbuc)

Nimeni nu va condamna un poet care transformă sublimul într-un impresionant foc de artificii. Un prozator însă pierde acest drept din momentul în care preferă credibilitatea în locul abundenţei de metafore. Nicolae Dabija a intuit acest lucru şi a păstrat echilibrul dintre „zburdălnicia” primăvăratică a poetului şi calmul aşezat al prozatorului.

Stiu ca nu e nici o legatura intre opera si om, ca nu trebuie sa judec decat opera si nu legenda buna sau rea care se creeaza in jurul autorului. (Însemnările mele)

În sufletul meu, primăvara iubirii Nu va înlocui vremea furtunoasă. (Străinul: Poezie aleasă) © CCC

La rugăciunea sărmană Spre locașul sfânt mă îndrept. Și pe Preafrumoasa doamnă În roșii umbre-o aștept.   Tresar, mă feresc de lumină, Când scârțâie ușa grea. Dar privește în ochii-mi, senină, Doar visarea mea despre Ea.   Știu aceste odoare Ale maiestuoasei Soții. Pe pervaz aleargă sprințare Surâsuri, vise târzii.   O, Preasfânto, ce candele blânde, Ce voioasă mi Te vădești! Nici o vorbă acum nu se-aude, Dar eu cred: Sublimă Tu ești. (La rugăciunea sărmană, din volumul Versuri despre Preafrumoasa Doamnă, 25 oct. 1902) (Traducere de Emil Iordache)

Ca să te convingi că Dostoievski este scriitor, trebuie neapărat să-i ceri legitimaţia? Păi, ia dumneata la întâmplare cinci pagini din orice roman al lui şi te vei convinge, fără nici o legitimaţie, că ai de-a face cu un scriitor! Şi-apoi, cred că nici nu avea legitimaţie! (Maestrul și Margareta)